Distinsa in luna ianuarie cu premiul pentru "Cea mai buna actrita intr-un rol secundar" de catre Asociatia Criticilor de Film din Los Angeles, pentru rolul din filmul "Moartea domnului Lazarescu", regizat de Cristi Puiu, Luminita Gheorghiu este astazi una dintre cele mai importante actrite de teatru si film din Romania. Angajata a Teatrului Bulandra din Bucuresti, unde joaca din anul 1975, actrita a debutat in film in "Labirintul" lui Serban Creanga, realizand apoi in "Morometii" regizat de Stere Gulea un rol memorabil. A acceptat sa stea de vorba cu noi despre "povestea ei de dragoste", scena, si despre "intalnirea" cu Los Angeles-ul si cu cea mai importanta distinctie acordata vreodata unui actor roman intr-una din zilele acestea, la o ceasca de cafea. Am intalnit-o intr-o dimineata ploioasa, la ea acasa, acolo unde, in afara de scena, se simte cel mai bine...
Doamna Luminita Gheorghiu, ati fost recompensata de curand cu premiul pentru "Cea mai buna actrita in rol secundar" pe anul 2006, pentru rolul "Mioara" din filmul "Moartea domnului Lazarescu". Cum v-a influentat acest premiu viata profesionala?
Pana acum in nici un fel. Astept doar un "Morometii" sau o "Moarte a domnului Lazarescu" sau un drum in Lombarzilor...
A fost un rol mai important ca altele?
Trebuie sa numar pe degetele de la o mana cate roluri principale am avut in Teatrul Bulandra, unde sunt din anul '75. Nu stiu daca am avut cinci roluri principale. Iar in film se pare ca nici unul nu este rol principal cu adevarat, tinand cont de faptul ca Mioara a fost considerat si de americani rol secundar. Rolul principal e rolul titular al lui Lazarescu. Spun acest lucru pentru ca parerea mea e ca un sofer se cheama sofer adevarat daca conduce mii si mii de km. Profesia asta se face exersand-o. Cu partituri importante... Exista partituri mici care mi-au fost foarte dragi. Dau un exemplu din filmul "Marfa si banii". Eram fericita ca jucam o buticareasa. Sau un rol in teatru... In spectacolul "Raceala" in regia lui Dan Micu aveam un rol mic, care mi-a fost foarte drag.
Revenind la intrebare. Cand ai de lucrat mult, cand rolul este intins, fara sa vrei iti exersezi mijloacele, le imbunatatesti, le inmultesti. Numai lucrand poti sa afli ce poti sa mai adaugi drept "condiment" la un rol. Rolul asta mi-a dat posibilitatea sa-mi calculez ce mai am de facut, cat mai am de facut. E foarte important un rol de mare intindere. Cand esti alergator si ai de parcurs un numar de km, iti dozezi efortul altfel.
Dar cum a fost intalnirea cu "Mioara"? Ati simtit de la inceput ca va insemna ceva mai mult decat celelalte, fie si pentru faptul ca ati primit acest premiu?
Nu m-am gandit nici o secunda ca voi primi vreun premiu. Si asta nu din cauza scenariului, ci din cauza felului in care l-am vazut dupa ce s-a terminat filmul. Mi-am zis: "Trebuie sa fie cineva foarte rafinat ca sa poata conta discretia cu care am facut acest rol". Nu mi-am propus sa fiu discreta, am citit personajul, am avut putin timp de repetitii si am intrat in lucru. Am spus-o si-o spun inca o data: m-am bazat foarte mult pe Cristi. Si foarte mult, imens, a contat talentul acestei distributii. Fara exceptie. Imi pare bine ca au spus-o si ziaristii straini, ca lipseste premiul pentru intreaga distributie. Nu puteam sa realizez nimic daca ei nu erau atat de talentati. In film, ca si in teatru, un actor mai talentat decat tine te trage, te salta, iti pune o treapta pe care tu urci in construirea personajului. Nu m-am gandit nici o secunda si uite ca au fost premii: la TIFF, la Namur, in Maroc si aici in Los Angeles. Si premiul revistei VIP. Cat putem sa fim de copii! Ne bucuram. Eu am spus mereu ca sunt importante premiile. Sunt rezultatul unei munci bune. Modestia este foarte buna, dar pana la un punct. Dar daca muncesti si iei un premiu este extraordinar. Premiile sunt importante pentru ca sunt repere.
Mai ales cand vin din mai multe directii...
Sigur ca da.
Cum a fost cand ati aflat de premiul de la Los Angeles?
Pe 11 decembrie Cristi Puiu m-a anuntat de acest premiu si m-am emotionat mai tare decat as fi crezut, dar mi-am revenit destul de repede, pentru ca eram la filmari in "Lombarzilor". Pe 14 ianuarie, cand mi s-a inmanat premiul, am fost mai calma si mai putin emotionata decat m-as fi asteptat. Am avut un moment de mare bucurie, de liniste, pentru capatul unui drum.
Povestiti-mi cum a fost la Los Angeles.
Minunat a fost... Abia acum pot sa gust. M-am dus pentru ca mi se parea o mare onoare pentru mine, pentru filmul "Lazarescu" si pentru Romania. Si nu se putea ca Romania sa trimita doar un mesaj: "Va multumim, noi nu ne prezentam ca suntem cam departe." Eram foarte obosita si eu nu am o structura de om caruia ii place sa umble. Am avut parte, poate si de asta, de multe turnee si m-am simtit intotdeauna extraordinar cu colegii, dar sunt asa, ca o closca, imi place sa stau cu ai mei. Si mi se parea o mare raspundere. Cum sa ma imbrac, cum sa vorbesc, era un inconfort mare faptul ca nu stiam engleza si atunci am luat-o pe Alexandra cu mine, fetita mea cea mica. Ne-am instalat pe data de 13 ianuarie la un hotel foarte frumos si multumesc celor care s-au ocupat de acest lucru. A fost un loc foarte placut si conteaza sa te simti bine. Fac o paranteza. Mi-aduc aminte ca Silviu Purcarete, cand era directorul Teatrului Bulandra, ne-a dus cu un spectacol la Budapesta. Si s-a propus trupei romane sa fie gazduita la un hotel nu de cinci stele, cum era cel la care urma sa fim gazduiti, iar, eventual, diferenta de bani sa li se dea actorilor, si Purcarete a spus "Nu". "Trupa mea nu are nevoie de banutii aia in plus, trupa mea va sta la un hotel de cinci stele". Asta e o chestie de demnitate si de foarte mare importanta. N-am sa uit acest lucru minunat pe care l-a facut Purcarete. N-am avut niciodata prilejul sa-l felicit pentru initiativa asta, dar uite ca o fac acum.
Am fost gazduita in West Hollywood, un punct foarte frumos al Hollywood-ului. A doua zi, o masina eleganta m-a luat, am plecat impreuna cu Alexandra si cu prietena mea Dorina, care sta in Los Angeles, am facut cateva ture pentru ca exista acest obicei, ca si la Cannes, sa nu te dai jos din masina.
Nu ne-am oprit in fata covorului rosu pana cand cea care trebuia sa ma preia nu a fost acolo. Am coborat, cea care m-a preluat a anuntat "Cea mai buna actrita intr-un rol secundar", Luminita Gheorghiu. Si au inceput aparatele de fotografiat. Mi se parea ca sunt intr-o mare de aparate de fotografiat si toti ma strigau "Luminita, Luminita!" Eu imi uitasem propriul aparat de fotografiat la hotel. Plecasem cu el pentru ca sotul meu a zis sa facem poze. Acum ma gandesc ca poate avea dreptate, pentru ca e un moment unic. Mie nu-mi place sa mi se faca fotografii si aveam senzatia ca dau festivitatii un aer personal, daca vreau sa am amintiri. Clint Eastwood, Hellen Miren sigur ca nu erau cu aparatul de fotografiat sau de filmat, dar ei capatau pozele prin agentul lor, daca voiau amintiri.
Dupa acest mers pe covorul rosu, dupa fotografii, au urmat interviurile, prietena mea facea traducerea... Pe urma l-am cunoscut pe directorul Asociatiei Criticilor de Film care s-a conversat cu Alexandra, dupa care am intrat in sala de festivitati.
Au inceput prezentarile fiecarui castigator. Fiecare si-a tinut micul discurs, iar la sfarsit si pe parcurs mai venea cineva la mine si spunea "Vai ce film ati facut, vai ce rol..." Eram mirata ca, dupa ce mi-au dat premiul, ma mai si felicitau, dar ei stiu sa se bucure din plin de aceste festivitati, ceea ce mi se pare extraordinar.
Doamna Sheri Linden, care mi-a inmanat premiul, a tinut sa precizeze ca ei sunt foarte onorati ca am facut un drum atat de lung pana acolo. M-a mirat ca au sesizat lucrul asta.
Vi s-a propus un rol la Hollywood?
Nu. Toata lumea mi-a spus, cu buna intentie, ca nu mi-am luat un agent. Nu mi-am luat pentru ca m-am gandit la limba engleza pe care n-o stiu. Dar se poate invata. Cred ca as putea... Daca mi s-ar propune, as accepta.
Mai exista vreo distinctie in cariera dvs care sa fi insemnat la fel de mult?
Nu, pentru ca aceasta a fost distinctia cea mai importanta la care poate aspira un actor.
Daca ati regiza un film, in ce fel de rol v-ati distribui?
Daca m-ati fi intrebat cu un an in urma, as fi putut sa va raspund mai precis. Acum nu putem trece peste factorul varsta si de-aici incolo... Chiar mi-ar placea sa fac regie de film.
Si de ce n-ati facut pana acum?
N-am facut pentru ca ideea asta cu regia de film nu mi-a venit decat acum de cand fac Lombarzilor. Dar n-am ales eu filmul, filmul m-a ales pe mine, asa s-a nimerit. Nu m-am gandit cand am dat la Institutul de Teatru ca voi face vreodata film.
Care a fost primul rol care v-a facut sa va doriti sa jucati mai departe film?
Nici unul. Apropo de rolurile in care am jucat, sunt importante cele pe care le-am gresit mai putin.
Te uiti la ele prima data si e greu sa te privesti. Putine mi-au placut de la inceput, de exemplu "Marfa si banii". La "Morometii" m-am uitat si mi-am zis ca acolo ar fi trebuit altfel... si-acum ma uit si zic despre el "foarte bun film", dar parca ar fi trebuit sa fac asta...
Din punctul asta de vedere e mai bine sa joci teatru, pentru ca nu te poti vedea dupa aceea?
In clipa in care joci te vezi pe dinauntru. N-ai cum sa n-ai control asupra ta. Trebuie sa fii implicata, dar sa ai control asupra ta. Instrumentul cu care canti esti tu. Stii foarte bine cand nu e bine. Iar publicul este destept. Si sentimental, si receptiv. Si inteligent. Daca joci cu masura obligatorie, nu dai gres. Dar nu toate serile sunt la fel. Cum nici toate dublele la film nu sunt la fel. Nu e mai grea sau mai usoara meseria de actor de film sau de actor de teatru. Ce presupune meseria de actor? Nu stiu. Posibilitatea de a inventa, de a acumula trasaturi psiho-fizice ale unei alte persoane, nu? Si de a le exprima si de a convinge pe cei in fata carora joci. Ca joci la teatru, e putin mai mare distanta, ca joci in film, e camera.
Publicul te ajuta foarte tare la teatru, dar nu te poate ajuta daca tu nu ai o seara buna. Daca tu nu-i oferi... un rol bine facut. Tot de tine depinde. Il simti daca tace. Il auzi cand rade... Dar tot de la actor trebuie sa plece seara respectiva. Pentru ca daca eu intru in scena si nu sunt convingatoare n-ajung la sufletul lui, la mintea spectatorului, ce sa-mi dea el inapoi. Ma tine la distanta. Zice "nu te plac" si simti. Orice actor simte. Publicul este Maria Sa. Si Maria Sa publicul va fi la nivelul acestei denumiri daca tu, actor, esti foarte bine.
Exista vreun rol pe care vi l-ati dorit si pe care nu l-ati jucat niciodata?
Nu mi-am dorit niciodata un rol anume. In Lombarzii, joc rolul unei femei de 50 de ani. Joc o femeie. O femeie care este implicata in tot ce i se intampla, nu neaparat ca mama, ca profesoara, ci in primul rand este implicata ea cu ea. Vrea sa lamureasca situatia dintre ea si sotul ei. Deci aceasta calitate de femeie este pusa in prim-plan. Cu ani in urma as fi putut sa joc si pe teatru si pe film aceasta trasatura mai mult decat mame... E foarte generos rolul de femeie. Sunt putine roluri de femeie, mult mai putine decat cele de barbati si sunt mult mai grele pentru ca manifestarile lor, macar ca barbatia le-o cere, sunt mai retinute. Sunt putine si au mai trecut anii. Si-atunci... Dar niciodata nu m-am gandit la un rol anume.
Regie de teatru v-ati dori sa faceti?
Nu, daca as face, as face regie de film.
De ce?
Poate si pentru ca as putea, daca as face multe filme, sa am ca un album de familie. Daca filmezi un spectacol de teatru, e ceva acolo care nu va putea fi redat niciodata, oricat de bine ai pune aparatele: sufletul si fierbinteala spectacolului. Filmul avand tehnica lui, as putea sa fac un album de familie.
Ce poveste ati alege, daca ati face un film?
Subiectul meu preferat este dragostea. Care poate capata multe aspecte intr-un film. Sunt atatea lucruri de spus despre oameni...
Ce sanse are filmul romanesc sa se impuna in continuare in mod constant in elita cinematografica mondiala?
Filmul romanesc are deja o zestre foarte importanta in plan mondial, daca ne gandim la tot ce-a obtinut la festivaluri importante.
Cum comentati in acest context scandalurile in care a fost implicat in ultima perioada Centrul National al Cinematografiei?
Sunt sigura ca CNC-ul va gasi solutii pentru cei care-i reprezinta numele cu cinste, cand se afla pe primele locuri la festivaluri in lume. E foarte bine sa avem succese in tara, sa facem filme pentru public, dar este obligatoriu pentru Romania sa-si auda numele aplaudat.
Sa luam un alt exemplu, ca mi-e mai simplu asa. Daca vine un tanar fizician si are numeroase inventii si recunoasteri internationale, nu te straduiesti sa-i faci un mic laborator ca sa poata sa creeze? Am auzit tot felul de discutii, ca unii fac filme pentru festivaluri... Ce inseamna chestia asta?
Am fost suparati ca dupa Revolutie strainatatea a aratat mizeria din Romania. Acelasi Occident vine acum pentru Cristi Puiu, pentru Mungiu, pentru Porumboiu, pentru Mitulescu, pentru Radu Muntean, ce rost are sa-i insir acum pe toti? Nu vreau sa sar pe nici unul, iar lista o cunoaste si publicul. Oamenii astia au adus atatea premii. Noi trebuie sa fim fericiti. De vreme ce Cristi Puiu are o recunoastere atat de importanta, e normal sa gasesti un loc special, nu?
Eu sunt acum subiectiva pentru ca strainatatea a fost obiectiva. Am fost acuzata ca sunt subiectiva. Da, voi fi subiectiva cu "Morometii", voi fi subiectiva cu "Moartea domnului Lazarescu", voi fi subiectiva cu rolul pe care l-am facut la Lucian Pintilie in "Prea tarziu", voi fi subiectiva cand e vorba de regizorul Purcarete si cand e vorba de oamenii cu care am lucrat si am realizat, datorita mie si datorita lor, un lucru bun. Deci, sunt sigura ca CNC-ul este mandru de Cristi Puiu si poate se va gasi o rezolvare.
Cum sa nu faca film Cristi Puiu? Atat de tare mi-ar placea sa am bani, sa fiu producator... Sunt foarte subiectiva cu Porumboiu. Pentru ca-mi place foarte tare filmul lui. Si lista continua. Raspund celor care-mi spun ca sunt subiectiva, iar subiectivismul meu vine dupa obiectivitatea Occidentului.
In incheiere, vorbiti-ne putin despre proiectele in care sunteti implicata acum.
Voi relua spectacolul "Auditia" de la Teatrul de Comedie, spectacolul "Minunata pantofareasa" in regia Ancai Sigartau, care a avut premiera la Sibiu, voi juca in "Bigudiuri" in regia lui Radu Nechifor la Teatrul Metropolis, voi incepe un spectacol in regia lui Mihai Bratila la Teatrul Act, voi relua Lombarzilor... si mai am de facut doua filme. Unul in regia lui Horatiu Malaele si inca un film, rol principal, frumos, dar greu, in regia lui Corneliu Gheorghita, un regizor care din '90 traieste la Toulouse unde este profesor de regie de film. Vrem sa-l facem la sfarsitul verii, inceputul toamnei. Vor avea loc filmari si in Franta, dar cea mai mare parte vor fi in Delta. Rol greu, dar vedem, poate ne-ajuta Dumnezeu!