S-a discutat mult despre Comunitatea serviciilor de informatii si despre pachetul de legi privind securitatea nationala, in diferite variante.
Desi ele au fost aduse la cunostinta publicului, dezbaterea lor, atat cat a fost, a scos in evidenta mai mult diversitatea de opinii ale gruparilor politice, de pe pozitia putere, opozitie sau interese proprii si nu de pe pozitia comunitatii si a cetateanului. Intr-o societate moderna, controlul serviciilor de informatii se constituie ca unul din principiile fundamentale de existenta si evaluare a democratiei si, ca urmare, se efectueaza cu deplina responsabilitate si competenta de catre societatea civila. Mai mult, societatea civila nu trebuie numai sa critice. Ea are si obligatia sa contribuie concret la finalizarea proiectelor de legi ce privesc viata comunitatii, mai ales securitatea ei. Implicarea societatii civile este obligatorie, in toate situatiile. Nu trebuie sa existe legi ce nu pot fi dezbatute public. Normele de aplicare rezolva problema secretului. Ca urmare, proiectarea metodologiei de control al serviciilor de informatii trebuie sa ramana un atribut important al tuturor componentelor societatii civile, chiar daca, tehnic, s-ar crea impresia ca dezbaterea publica se poate limita la alesii din Parlament. Aceasta este de fapt si ratiunea pentru care, in Germania, spre exemplu, pentru controlul serviciilor, pe langa comisiile parlamentare destinate acestui scop, s-a constituit si o comisie reprezentativa a societatii civile. Ea include personalitati nealiniate politic, indeosebi din mediul academic, juristi, jurnalisti care au demonstrat inalt profesionalism in domeniile lor de activitate, moralitate de necontestat si de mare notorietate publica. Iata o modalitate de estompare a suspiciunilor si de acordare a credibilitatii unui stat cu o pagina de istorie odioasa. In Portugalia, comisiile partidelor existente, mai ales in prima parte a anilor ‘90, pluralismul politic a indus o reprezentare de suficienta si se substituie societatii civile in intregul ei. Aceasta este explicatia atitudinii politicului de a minimaliza deseori opiniile din mass-media, ale ONG-urilor si chiar ale sindicatelor. In tarile cu democratie consolidata, problema controlului asupra organismelor de informatii este foarte importanta, ea aflandu-se si in atentia statelor Uniunii Europene. Stim ca exista programe lansate de Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate al Serviciului Roman de Informatii, care se insumeaza cu ale altor departamente specializate. Ele permit operationalizarea unui demers integrat in sfera cercetarii problematicii de securitate si racordarea la setul de valori euroatlantice. Insa fara atragerea interesului substantial si larg al mass-media, nu vor reusi sa-si implementeze produsele intr-un proces educational in domeniu, la nivelul intregii societati.
Se impune chiar un standard de cunoastere si programe de participare activa a membrilor ei, la validarea, prin dezbatere publica a proiectelor legislative in domeniu. Numai cu dezbaterea publica a scandalurilor nu se poate construi mare lucru. Chiar numai si pentru o cat de mica credibilitate a acestor scandaluri trebuie demonstrata o decenta si pertinenta cunoastere a problemei.
Pe buna dreptate se afirma ca relatia societatea civila - servicii de informatii trebuie sa se bazeze pe incredere. Da, dar o incredere dovedita cu fapte si nu limitata la declaratii. Unele referiri la control vehiculeaza sintagma "prezumtia de incredere", fortandu-se o analogie cu "prezumtia de nevinovatie". Comparatia nu este potrivita. Prezumtia de nevinovatie este o stare de normalitate a individului, data de conduita sa in raport cu societatea, si e corect ca orice judecati ale faptelor lui sa se raporteze la o asemenea stare. In final, nevinovatia poate ajunge sa fie confirmata sau infirmata printr-un verdict in Justitie. Dar e riscant ca o relatie bilaterala sa se bazeze pe prezumtia de incredere, daca in prealabil nu au fost constatate dovezi in masura sa genereze incredere. E ca intr-o afacere- pana nu cunosc partenerul, nu ma angajez. In Romania, increderea trebuie construita solid, deoarece terenul este plin de suspiciuni, date de antecedente ce vin dintr-o istorie indepartata. Apoi, dovezile de incredere trebuie sa vina din ambele parti. Pe de o parte, serviciile sa demonstreze ca actioneaza in folosul individului si al comunitatii sale. De partea cealalta, societatea civila trebuie sa fie capabila sa-si desemneze reprezentanti onesti la contact direct cu serviciile de informatii, care sa dovedeasca increderea ca nu le vor folosi in interese personale sau ale gruparilor politice din care provin si, de ce nu, sa recunoasca meritele serviciilor atunci cand le probeaza. Viata comunitatii, mai ales securitatea ei.