Cu o nerusinare extrema, Gabriel Liiceanu, care a beneficiat de facilitati de cele mai multe ori alaturi de lege, sub toate regimurile care s-au perindat pe la carma tarii din decembrie 1989 incoace, face caz de coruptie si ridica pe presedintele Traian Basescu pe un soclu nemeritat de campion al luptei impotriva spertului national. In acelasi timp, minte ca un birjar. Desi toate injghebarile lui editoriale si needitoriale datoreaza statului vreo 40 de miliarde de lei vechi, conform site-ului Ministerului de Finante, afirma fara macar sa clipeasca cum ca ar fi singura editura din tara care isi achita la zi datoriile de ordin fiscal. Chestiune care a fost remarcata si de alte case de editura, dintre cele ce stiu cat este de greu sa supravietuiesti printr-un paienjenis de legi care se bat cap in cap. Si ecourile la minciuna lui Gabriel Liiceanu nu sunt favorabile.
Mai nou, s-a apucat sa-l injure ca pe maidan pe Ion Iliescu. Pana acum, ca baiat subtire ce este, n-a avut timp pentru asta. Normal, pentru ca si sub regimul lui Ion Iliescu s-a bucurat inconntinent de amanarea momentului in care va trebui sa dea ochi cu perceptia, sperand ca mai devreme s-au mai tarziu va veni cineva la putere care sa-i anuleze de tot datoriile. Si o speranta incepuse sa se infiripe. Cand seful fiscului, inainte de a fi fost demis pentru erezie politica de seful guvernului, a anuntat ca de acum inainte nu mai iarta pe nimeni, Gabriel Liiceanu iar a scapat netaxat. Si chestiunea vedem ca dureaza.
Ceva ne face sa credem ca directorul editurii Humanitas a fost artizanul apropierii de Traian Basescu, transferand niste interese strict personale in carca intregii societati civile. S-a banuit ceva atunci cand presedintele tarii, netam-nesam, l-a numit pe Vladimir Tismaneanu sef al comisiei destinate sa produca argumentele condamnarii regimului comunist. Insa lucrurile au devenit clare abia la targul de carte la care a fost lansata o culegere de articole a lui Traian Ungureanu, o colectie de nimicuri sadea, solemnitate la care a fost invitat si Traian Basescu. Se vedea dupa chipurile lor radioase ca batusera palma. Ma rog, atunci s-a lamurit chestiunea apropierii societatii civile de presedinte, dar a ramas in picioare un mister inca de nepatruns: ce planuri avea Liiceanu cu Traian Ungureanu. Acum s-a lamurit si acest aspect al manariilor asa-zisei noastre elite intelectuale, desi recent a survenit un nedorit accident. Calin Popescu Tariceanu nu-l vrea si pace pe Ungureanu in functia de ambasador la Londra. Spre a fi depasit acest moment critic, ne asteptam la alta serie de manarii.
In felul acesta credem ca se explica si faptul ca faimosul filosof Gabriel Liiceanu n-a avut timp pana astazi sa-si redacteze opera filosofica. Cand trebuie sa tragi de o multime de sfori, cand esti implicat in combinatii nenumarate, unele cu bataie la varfurile puterii, se duce dracului timpul pe care orice intelectual autentic il rezerva creatiei. In afara de asta, directorul eciturii Humanitas trebuie sa aiba grija si de prietenul sau Andrei Plesu, grav afectat de o maladie careia nu i s-a gasit inca nume: dorinta imperioasa de a figura totdeauna pe locul intai, indiferent despre ce ar fi vorba. Despre asigurarea primului loc la toate targurile de carte sau la volume vandute, ca si despre o intaietate fara drept de apel in materie de premii si alte distinctii. Totul desfasurandu-se in regia abila si frauduloasa a lui Gabriel Liiceanu.
Nu intamplator, cuplul lor nu mai baga carbuni in cazanele Grupului de Dialog Social, cam lasat de izbeliste. De unde Grupul 22, pana in urma cu un an si ceva, era folosit ca berbec in orice actiune menita sa scoata in evidenta virtutile societatii civile, acum a ajuns un fel de cenusereasa, fara initiative si fara sa i se mai faca o parte cat de cat importanta la initiativele plesilor si liicenilor. De pilda, in combinatia cu presedintele Traian Basescu Grupul de Dialog Social nu a prea fost initiat, poate si din teama ca va lua hora inainte si va deconspira cu gura lui mare o operatiune care ar fi trebuit sa ramana cel putin o vreme secreta. Oricum, scoaterea pe tusa a Grupului de Dialog Social nu reprezinta o paguba prea dureroasa pentru societate, in general. Dimpotriva, nu este rau ca i-a scazut peste noapte tonusul vocii.
Intrebarea de fond ramane totusi aceasta: daca ceea ce se practica in aceste medii de combinatori se mai poate numi cultura sau ceva pe aproape. Si raspunsul este departe de a fi pozitiv. Chiar protagonistii acestor medii traiesc exclusiv din pretentii si mofturi, indepartandu-se cu fiecare zi care trece de cercurile celor ce edifica o noua cultura in Romania. Nefiind lipsa de oameni care isi vad cu perseverenta de propria creatie, care tinde sa devina a tuturor, si prin calitate, si prin adresa. Numai ca multora le lipseste curajul de a spune lucrurilor pe nume si a avertiza publicul ce prefera cultura adevarata ca regele este gol, gol-golut. Cine poate sa stie, poate asa cum Gabriel Liiceanu nu a avut niciodata timp de creatie, nici ei nu conskidera ca ar fi util sa iroseasca un timp pretios in polemici la care risca sa li se raspunda agresiv sau chiar cu ferocitate. Pentru ca, spre deosebire de un intelectual veritabil, actionand in price imprejurare ca o individualitate inconfundabila, cu propriile ei opinii. baietii la care ne referim lucreaza in haita si te trezesti pe neasteptate cum haita e asmutita asupra ta. S-a mai intamplat, va aduceti aminte?
In toate, viitorul conteaza, in el stau toate sperantele. Se poate reedita „Jurnalul de la Paltinis" in alte zeci si zeci de editii, va fi tot aia. Gabriel Liiceanu nu poate sa traga de ceea ce considera cea mai breaza realizare a sa pana in secolul viitor. Si ce va ramane din el, maine sau poimaine. Unde opera nu este nu e nici speranta sa negociezi un loc privilegiat in ierarhia istoriilor literare dintr-o posteritate care nu va intarzia sa vina. Cel mult, se va vorbi despre un editor uneori, numai uneori mai inspirat decat altii si cam atat.