„Jurnalismul functioneaza pe o logica simpla: critici puterea, esti credibil; o lauzi, esti pierdut". Intr-un fel, are dreptate Doru Buscu. Dar el s-a ocupat, in articolul „Jurnalistii lui Basescu", doar de puterea de la Cotroceni. Pentru ca exista si o alta, mult mai mare, la Palatul Victoria. O putere care se consulta, tot mai des, cu opozitia pesedista, cu care se inrudeste la sponsor.

De fapt, am pus titlul de mai sus mai mult ca sa va derutez. Nu exista Jurnalistii lui Tariceanu. E o exagerare. Exista ziaristii de la casieria lui Patriciu care ii cinta, momentan, in struna lui Tariceanu. Asa stau lucrurile. Exista ziaristii care au viloaie la Snagov si badigarzi care-i pazesc pentru a-si putea exprima ideile in libertate si lux. Si ziaristi care ar ciuguli si ei din orice palma le poate furniza iluzia grauntei si a locului rezervat in topul marilor jurnalisti. Sarmanul Tariceanu a fost acaparat de baietii destepti care i-au facut cadou si niste constiinte proaspete de ziaristi, cumparate la piata de Gros. De Obraz Gros, vreau sa spun. Exista mai multe feluri de jurnalisti folositori lui Tariceanu, ca sa apropii mai mult sintagma de realitate. Sint cei care l-au sunat pe Basescu imediat ce a devenit presedinte si care au mers si ei pe la Golden Blitz. Dar li s-a parut un restaurant prea ieftin. Ei sint rafinati, vor la restaurante scumpe, cu fructe de mare si cu nota platita de altii. Mai sint si unii, care au stat sa vada unde e mai mare sfiriiala, cine da mai mult, si asa au ajuns la ziarul lui Patriciu, ca s-au saturat de lefurile de ziarist normal. Grigore Arbore, pe numele lui de jurnalist civil Grigore Popescu, avea o vorba spusa inainte de ’89: are dreptate cine are leafa mai mare, ca stiu ei de ce te platesc. Probabil ca, acum, mercenarii proaspat intrati in rindul patricienilor sint convinsi ca au dreptate, doar au leafa mai mare! Asa ca nu conteaza daca e alb si trebuie sa spui ca e negru. Sau invers. Nu conteaza ca trebuie sa lauzi un mucea. Asa e fisa postului. Nimic nu-i poate clinti in convingerile lor nascute la intretaierea portofelului cu constiinta.

Tin minte cum, prin anii ’90, mi-am pierdut o jumatate de zi din viata incercind sa-i explic lui Dinu Patriciu ca daca ai copiat un text cuvint cu cuvint se numeste plagiat. El era cosemnatar al unei carti care avea tot capitolul teoretic copiat cuvint cu cuvint dupa cartea scrisa de doi economisti americani. De fapt, ca sa fiu drept, capitolul era copiat dupa traducerea in romaneste a acelei carti si pastra referirile autorilor la alte carti scrise de ei! Ei bine, Dinu Patriciu, chemat in redactie de un prieten de-al lui, a tinut sus si tare ca nu e plagiat pentru ca e luat de pe Internet! O jumatate de zi a spus asta la orice argument al meu. La orice lectura in paralel care arata texte identice pina la virgula. Cind vad incapatinarea unor jurnalisti sustinind lucruri absurde, impotriva evidentelor, imi vin in minte mereu patronul lor si dupa-amiaza aceea pierduta aiurea.

Si acum, de dragul simetriei, sa trecem si la studiul de caz. Ar fi multe exemple, m-am oprit la unul care a iesit la suprafata in zilele din urma. Auzisem si eu zvonul si am sunat la cineva de la MAE pentru a intreba daca era adevarat. Cunostinta mea de acolo era la post in strainatate, asa ca mi-a raspuns un coleg de-al sau: nu, domnul Gabriel G. Stanescu nu este consul general la Marsilia.

A doua zi, Evz.ro publica articolul despre numirea in calitate de consul a respectivului.

Acest asa-zis ziarist, un submediocru, a incercat sa intre la „Academia Catavencu" acum citiva ani. Si-a gasit un post bun, era ciuca batailor. Luat peste picior, Gabriel G. Stanescu inghitea totul cu seninatate.

Si lingusea pe toata lumea. Singurul lui talent real.

Pe de alta parte, cred ca nici nu se prindea la toate ironiile.

Ne povestea de unchiul sau, taranistul Gabriel Tepelea. Colporta informatii nesemnificative din zona puterii taraniste de atunci. Cu chiu, cu vai i-au intrat niste articole rescrise in redactie. La un bal, am impresia ca s-a strecurat si in „poza de familie" a redactiei. Voia sa ajunga director la TVR. Si a ajuns, la Sport, un loc cu calatorii dese pe ban public. Apoi a plecat la „Gardianul", unde a intrat in slujba senatorului-slanina, patronul pesedist al foii respective. Am aflat ca, paralel, preda, culmea, deontologie la Jurnalism! A mai injurat, din inertie, de pe baricada PSD si dupa venirea la putere a Aliantei. Apoi a virat brusc. Acum e bun de consul „pe probleme culturale" la Marsilia.

Un lucru e bun in numirea asta. Nu ne va face tara de ris, pentru ca va trece total neobservat si nu va obosi autoritatile marsiliene cu initiativele sale de promovare culturala.