Festivalul de la Mons s-a specializat, as zice, in subtilitatile artei de a iubi. Preocupat sa nu se abata de la linia generala a tematicii unei editii, de asta data fiind vorba de conditia copilului sub spectrul vietuirii lipsite de protectie, festivalul si-a ingaduit sa invite, de pilda, un cineast controversat, Tinto Brass, un maestru al erotismului cinematografic. A fost pata de culoare a editiei, mai ales ca septuagenarul cineast italian a defilat cu ultima sa achizitie, Anna Jimskaya, o blonda adusa dintr-un circ din Uzbekistan spre a o transforma in vedeta filmului sau "Mon amour".
Obisnuim sa spunem ca un festival ramane prin palmaresul lui. Editia a 23-a cred ca nu a gresit in alegerile facute, desi erau si alte filme demne de interes. Este sugestiv, si la fel de emotionant, sa constati ca publicul a fost convins de o povestire precum cea din "David si Layla", semnata de un cineast kurd, Jay Jonroy (productie SUA-Irak-Kurdistan-Anglia). Este primul film de limba engleza care abordeaza subiectul tabu al unei idile intre un evreu si o musulmana si care, in plus, se foloseste de decorul real al conflictelor din Orientul Mijlociu. Marele castigator este "Emmas Gluck" (Prietenii Emmei) - foto, productie germana din 2006 semnata de Sven Taddicken, aflat la al doilea titlu dupa ce, in 2003, obtinuse la Mons premiul pentru scenariu. De asta data cineastul a cules Premiul "Cinefemme" (interpretare feminina) atribuit actritei Jordis Triebel, interpreta rolului titular (premiul fiind oferit de Medeea Marinescu) si Marele Premiu al festivalului, inmanat de Alexandra Stewart, actrita din Quebec, presedinta juriului. Este o comedie dramatica tulburatoare prin forta de a impune sentimentul compasiunii: un tanar alege sa moara in Mexic. Un accident il obliga sa ramana la ferma Emmei, unde traieste ultimele clipe. Poveste a unui capat de drum pe care iubirea il aureoleaza. Revenind la premiul de interpretare feminina, tin sa subliniez remarcile pe care Medeea Marinescu mi le-a marturisit legate de rolul Emmei Gluck din filmul cu acelasi titlu. Juriul a apreciat tocmai jocul frust, faptul ca personajul nu este fotogenizat si ca, astfel, emotia este exprimata cu forta si naturalete. O nota foarte buna merita si interpretii din "2H37" (premiul pentru regie si pentru cel mai bun scenariu), film australian care reconsidera povestea unei crime: un adolescent este gasit mort in toaleta unui liceu. Insinguratii si copiii suferinzi se afla si pe afisele altor povestiri premiate. "Making off" (Tunisia) face portretul unei tinereti sfasiate intre dorinta de libertate si presiunile politice. Extrem de emotionant mi s-a parut "Azuloscurocasinegro" (in ciuda acestui titlu ca o ideograma). Avem aici imaginea unui copil care-si ingrijeste tatal, victima unui atac cerebral (Premiul pentru cel mai bun film european, productie spaniola din 2006).