Cel mai greu personaj al Politiei Romane, chestorul Dan Fatuloiu, a scapat de un flagrant DNA, fiind salvat chiar de catre procurorii anticoruptie. In schimbul a cinci mii de euro, Fatuloiu ar fi trebuit sa intervina in rezolvarea unor dosare pena
Cel mai greu personaj al Politiei Romane, chestorul Dan Fatuloiu, a scapat de un flagrant DNA, fiind salvat chiar de catre procurorii anticoruptie. In schimbul a cinci mii de euro, Fatuloiu ar fi trebuit sa intervina in rezolvarea unor dosare penale aflate in lucru la Inspectoratul Judetean de Politie Valcea. Denuntatorul, un anume Florea Olteanu, administrator al unei societati agroindustriale din Valcea, a fost dotat cu tehnica specifica pentru flagrant. Acesta a avut insa surpriza sa constate ca prin diverse tertipuri si trucuri, procurorii DNA l-au salvat pe seful Inspectoratului General al Politiei Romane. Mai mult, denuntatorul a aflat chiar dintr-o discutie telefonica avuta cu Dan Fatuloiu ca acesta stia despre ancheta care il viza. ZIUA prezinta in continuare povestea unui flagrant care viza mai multe persoane printre care si seful Politiei Romane, chestorul Dan Fatuloiu.
Adminsitratorul firmei SC Star Oltfanix SRL din Calimanesti Valcea, Florea Olteanu, a ajuns in situatia de a apela la serviciile lui Dan Fatuloiu la sfarsitul lunii februarie 2006, cand l-a intalnit intamplator pe un anume "domn Sindie", fost politist in cadrul IPJ Valcea. "Acesta m-a intrebat daca am rezolvat problemele privind mai multe dosare penale, musamalizate de IJP Valcea intre 2002-2006, si daca domnul Dan Fatuloiu ma poate ajuta, precizandu-mi ca o cunostinta a dansului are intrare la seful Politiei Romane", sustine Olteanu. Acesta formulase mai multe plangeri penale impotriva unor persoane din judetul Valcea pe care le acuza ca i-au cauzat un prejudiciu de peste doua milioane de euro. Dosarul a fost insa tergiversat de ofiterii de la IPJ Valcea, nefiind data nici o solutie in acest caz. In aceste conditii, Florea Olteanu s-a aratat interesat de propunerea fostului politist, care-i vorbise de un posibil sprijin al sefului IGPR. Astfel, Olteanu si fostul politist s-au prezentat la locuinta Mariei Gogoase din Ramnicu Valcea. "Aceasta mi-a spus ca il va contacta telefonic pe chestorul Fatuloiu si ca va stabili o intalnire", povesteste Olteanu. Potrivit acestuia, peste ceva timp femeia l-a anuntat ca si-a facut datoria, intalnindu-se cu chestorul Fatuloiu, pentru o primire in audienta si pentru "solutionarea in cadru legal a dosarelor penale aflate in lucru la IJP Valcea".
Presimtirea esecului
Intre timp, administratorul SC Star Oltfanix SRL a continuat sa trimita memorii si sesizari catre conducerea IGPR, dar nu a primit nici un raspuns. Astfel, in luna august 2006, Florea Olteanu s-a intalnit cu Maria Gogoase, care l-a informat ca "pentru rezolvarea dosarelor chestorul a solicitat suma de 5000 euro, deoarece cauza este complexa, iar pentru serviciile dumneaei a cerut 500 euro". Apoi, in data de 17 august, Maria Gogoase l-a informat pe Olteanu ca "a stabilit pentru ziua de 22 august 2006 sa se intalneasca cu Dan Fatuloiu, la Bucuresti".
Cu toate acestea, la 21 august, administratorul s-a prezentat la DNA Bucuresti. Olteanu l-a informat pe procurorul de la audiente ca este vorba de o persoana cu o inalta functie si ca vrea sa faca acest denunt numai sefului DNA, Daniel Morar. Dupa o ora si jumatate de asteptare a fost introdus intr-un birou in care erau mai multe persoane. "Mi s-a recomandat doar un domn magistrat, ca fiind procurorul sef al Sectiei I, Irinel Paun. Acesta m-a invitat sa scriu denuntul, dar cum in biroul procurorului sef de sectie mai erau persoane ale caror identitate si functii nu le cunosteam, m-am adresat domnului Paun, precizandu-i ca despre denuntul meu nu doresc sa aiba cunostinta prea multi functionari", isi aminteste administratorul. Printre acestia se afla si seful Politiei Judiciare, adica un politist care dupa incetarea detasarii din structurile DNA revine in subordinea IGPR. "Nervos, seful Irinel Paun a iesit din birou si a desemnat-o pe procuroarea Stoica sa solicite redactarea denuntului", povesteste Olteanu, care a fost dus in alt birou, in care se mai aflau alte doua persoane. Si de aceasta data administratorul a refuzat redactarea denuntului si dezvaluirea persoanei cu functie inalta.
Fatuloiu stia de ancheta
Florea Olteanu ne-a dezvaluit ca a avut o convorbire telefonica cu chestorul Dan Fatuloiu in urma careia si-a dat seama ca seful Politiei Romane stia de ancheta.
"In data de 29 august 2006, constatand ca actiunea DNA s-a limitat doar la persoana traficantului de influenta, fara a se ajunge la reteaua IGPR, l-am contactat telefonic pe chestorul Fatuloiu. Negasindu-l, seful lui de cabinet mi-a spus ca dupa o ora o sa fiu sunat, ceea ce s-a si intamplat. Mi s-a facut legatura cu chestorul Fatuloiu, spunandu-i ca doresc o audienta pentru a-i relata fapte de coruptie comise de anumiti ofiteri din IJP Valcea pentru a musamaliza o inselaciune de milioane de euro. I-am mai spus atunci ca o persoana din Valcea mi-a cerut 5000 euro pe care sa-i dea chestorului Fatuloiu pentru ca acesta sa-mi rezolve niste dosare in care am fost inselat. L-am intrebat daca stie de aceasta ancheta a DNA. Dupa cateva minute de dialog, chestorul Fatuloiu mi-a precizat ca stie de o ancheta DNA, efectuata de procurorul Tarnacop. Mi-am dat imediat seama din continutul acestei convorbiri telefonice cu chestorul Fatuloiu, ca acesta fusese informat de existenta denuntului meu si a dosarului DNA care ii viza numele de sef al IGPR, ca persoana la care trebuia sa ajunga cei 5000 de euro, traficati de numita Gogoase Maria. Mai precizez ca in ziua de 6 septembrie 2006 m-am prezentat cu acest caz complex de coruptie la Directia Generala Anticoruptie din MAI", povesteste Olteanu.
Pregatirea flagrantului
Florea Olteanu s-a prezentat in ziua stabilita cu procurorii anticoruptie la sediul DNA din Bucuresti.
Potrivit planului pus la cale, la ora 11.00, Maria Gogoase trebuia sa se prezinte la IGPR cu suma de 5000 euro, unde ar fi fost asteptata de Dan Fatuloiu. Anchetatorii DNA l-au informat pe Olteanu ca a fost interceptata o convorbire intre Maria Gogoase si un medic MAI, in care femeia il intreba pe acesta din urma daca poate obtine o audienta la Dan Fatuloiu. Apoi, denuntatorul a fost informat ca, de fapt, la chestorul Fatuloiu ar fi trebuit sa se ajunga printr-un sofer al acestuia.
In final, procurorii au solicitat suma de 5500 euro de la casieria DNA si au marcat banii. Astfel, echipa DNA si denuntatorul au fost gata abia in jurul orei 12.30. Asta in conditiile in care Maria Gogoase stabilise cu Dan Fatuloiu ca intalnirea sa aiba loc la ora 11.00. Florea Olteanu mai sustine - fapt ce poate fi probat cu inregistrarile de convorbiri pe telefonul sau mobil - ca intre orele 11 si 12 a fost sunat de aproximativ 30 de ori de catre Gogoase. La acele apeluri denuntatorul nu a mai vrut sa raspunda, desi procurorii insistau sa dialogheze cu Gogoase si sa motiveze ca nu ar avea toti banii pregatiti. "Cui au servit aceste intarzieri, regizate de DNA, aceste trucuri prin care s-a dat peste cap ora fixata pentru darea si transmiterea mitei la IGPR?", se intreaba denuntatorul. Inspectia CSM ar trebui sa afle rapid raspunsul la aceasta intrebare.
Tarnacop preia cazul
In cele din urma, Florea Olteanu a acceptat sa dezvaluie numele chestorului Fatuloiu. Moment in care, conform administratorului, procurorarea Stoica l-a sunat imediat pe seful sau, Irinel Paun, in biroul caruia a plecat urgent, unde a stat 15 minute. Revenind in birou, procuroarea Stoica i-a pus o coala de hartie in fata pentru a-si scrie denuntul. Cazul a fost preluat apoi de procurorul Tarnacop care avea sarcina de a realiza flagrantul.
Denuntatorul, dotat de DNA cu aparatura de inregistrare video si audio, s-a intalnit cu Maria Gogoase pe terasa restaurantului Zimbru din Ramnicu Valcea. In dialogul monitorizat de DNA, femeia l-a informat pe Olteanu ca a discutat cu chestorul Fatuloiu si ca urmeaza sa mearga la Bucuresti, pentru a-i duce cei 5000 euro. "Procurorul Tarnacop m-a informat ca totul este perfect si ca urmare a acelor inregistrari ale dialogului cu Maria Gogoase, aceasta nu are cum sa scape, moment in care i-am spus magistratului DNA ca nu sunt de acord ca flagrantul sa se limiteze doar la persoana cumparatorului de influenta", a declarat denuntatorul. Potrivit lui Olteanu, Tarnacop i-a spus "ca este greu de facut flagrantul la IGPR, riscand chiar sa fie impuscati de personalul IGPR".
Seful Politiei respinge acuzatiile
ZIUA a incercat sa ia legatura cu seful Inspectoratului General de Politie. La telefonul de serviciu al sefului IGPR ne-a raspuns purtatorul de cuvant al chestorului Fatuloiu. El ne-a rugat sa-i spunem ce intrebari avem de pus, pentru a i le transmite chestorului Fatuloiu. Dupa o ora de asteptare, acelasi purtator de cuvant ne-a comunicat ca domnul chestor Dan Fatuloiu nu are nici o legatura cu numita Maria Gogoase, ca respinge orice acuzatie de coruptie la adresa sa. Tot din spusele purtatorului de cuvant am aflat ca Dan Fatuloiu stie de memoriile si sesizarile depuse la IGPR de Olteanu, ca a avut cu acesta convorbiri telefonice oficiale si ca l-a primit in audienta in luna septembrie 2006. In aceste conditii si dat fiind ca ancheta si flagrantul DNA nu s-au materializat, Maria Gogoase, trimisa in judecata de DNA, ramane un simplu traficant de influenta, care s-a folosit de numele sefului IGPR pentru a face rost de niste bani. Procurorul sef Irinel Paun a refuzat sa stea de vorba cu reporterii ZIUA. Pe de alta parte, procurorul Tarnacop nu mai activeaza in cadrul DNA, el transferandu-se la 15 octombrie 2006 la Parchetul de pe langa Tribunalul Dambovita.
Ascensiunea lui Fatuloiu
Dan Valentin Fatuloiu a devenit seful Politiei Romane in anul 2004. El a fost seful Inspectoratului Judetean de Politie Dambovita intre anii 1994 si 1997 si al Inspectoratului Judetean de Politie Arges din 1997 pana in anul 2000. Pentru o scurta perioada de timp, in 2000, a condus Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti. Apoi, a fost numit director adjunct al Directiei Generale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog (DGCCOA) din cadrul IGP. Dan Valentin Fatuloiu este unul dintre putinii ofiteri romani care a studiat in strainatate pe vremea lui Ceausescu. Mai exact, intre anii 1978 si 1981, dupa ce a absolvit Facultatea de Drept, a absolvit si cursuri post-universitare de management al tehnicilor judiciare in Franta. Este coordonatorul mai multor proiecte internationale puse in aplicare de IGPR dupa 1990. Totodata, este absolvent al modulului de instruire privind managementul operatiunilor sub acoperire organizat de Ambasada SUA, Departamentul Securitatii Interne, din noiembrie 2004.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.