De cealalta parte a presei

Am primit si eu un bilet semnat de Traian Basescu. Si de Calin Popescu Tariceanu. Era in noiembrie 2004, intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale. Cateva vorbe, imprimate pe o bucatica de carton. Cei doi lideri ai Aliantei DA imi multumeau personal pentru comentariile politice obiective, intr-o perioada neagra pentru libertatea presei. Lucram si atunci tot la ziarul ZIUA. Evident, si alti colegi de breasla primisera mesaje similare. Asta nu m-a impiedicat sa ma simt flatata. Era un semn ca imi faceam bine treaba. Din partea puterii, oricare a fost ea, nu am primit niciodata felicitari. Slava Domnului, fiindca ele m-ar fi pus serios pe ganduri.
Primul lucru pe care l-am invatat cand am intrat in presa, la inceputul anilor '90, a fost ca misiunea unui jurnalist este sa semnaleze prompt greselile puterii. Stiti, chestia cu "cainele de paza al democratiei"... In 1996, am avut chiar un moment de panica: m-am temut o clipa ca nu voi reusi sa fiu suficient de critica fata de Conventia Democrata, a carei victorie o asteptasem ca pe o izbavire. In naivitatea mea, imi imaginam ca noii puteri nu i se va putea reprosa mare lucru si ca voi fi obligata sa ma reprofilez pe subiecte de fapt divers. In 2004, nu mai aveam asemenea iluzii. Nu-mi trecea, totusi, prin minte ca, doi ani mai tarziu, ma voi trezi din nou incadrata intr-o "anumita parte a presei", ca pe vremea lui Ion Iliescu, "presedintele pentru linistea noastra".
In epoca de glorie a FSN-ului, despre ziaristii incomozi se zicea ca sunt "platiti" de Coposu, de Regele Mihai sau de agenturile straine. Astazi, ei sunt in solda "mogulilor" grupurilor de interese. Reteta e aceeasi, simpla si eficienta. Se numeste demonizarea adversarului. Din pacate, Traian Basescu vede in presa un adversar. A declarat, luni, ca este victima unui "razboi mediatic". Ce explicatie facila pentru bubele din capul presedintelui! Vezi Doamne, toate sunt numai nascociri ale unor ziaristi vanduti. Asa ziceau, pe vremuri, si Iliescu si Nastase.
Ca presedintelui ii plac numai jurnalistii care ii impartasesc parerile e normal si omenesc. Inacceptabil e faptul ca incearca sa-i discrediteze, in bloc, pe toti ceilalti. Pe termen lung, demersul sau e sortit esecului. Deocamdata, insa, efectul este o nefasta polarizare si radicalizare a presei. Ghidandu-se dupa sloganul "cine nu-i cu mine e impotriva mea", Traian Basescu obliga la reactii extreme. A adus discursul hormonal nu doar pe scena politica, ci si in paginile ziarelor. Echilibrul si moderatia nu par sa poata supravietui in preajma sa. Atmosfera isterica a contaminat si redactiile.
Dezolant mi se pare faptul ca jurnalistii au inceput sa-si faca unul altuia procese de intentie. Oameni care, in timpul guvernarii PSD, au fost de aceeasi parte a baricadei nu-si mai acorda acum prezumptia de nevinovatie daca au opinii diferite despre Basescu. Desi in putine cazuri reaua-credinta este evidenta. Eu una nu am nici un motiv sa pun la indoiala sinceritatea admiratiei lui Traian Ungureanu sau Sever Voinescu fata de presedinte. Le respect opiniile, chiar daca nu le impartasesc. Propunerea celor doi pentru cate un post de ambasador nu este nicidecum o dovada ca ei ar fi scris la comanda Cotroceniului. Interesant este faptul ca ambii si-au publicat productiile in paginile unui cotidian controlat de "mogulul" Sorin Ovidiu Vantu. Fostul lor coleg de redactie, Mircea Mihaies, stia, insa, perfect acest lucru cand il acuza pe moderatorul unei televiziuni din acelasi trust ca a blocat o discutie care i-ar fi putut "provoca insomnii stapanului din mana caruia-si primeste farfuria cu linte". E adevarat, in presa sunt si lichele.

---

Despre autor: