Cui ii e frica de OLAF?

Pe masura ce aprofundezi, observi ca desi ar dori sa aiba puteri sporite, sa fie un soi de FBI european, OLAF - organismul comunitar de lupta anti-frauda - este destul de limitat in actiunile sale. Dar nu si ineficient! Ceea ce-l poate transforma in sperietoarea pe care UE o arata, la nevoie, tarilor membre. OLAF, insa, este obligat sa respecte in primul rand legislatia tarilor europene unde opereaza, oriunde Comisia Europeana a investit banii comunitatii. Caci, in fapt, OLAF este mandatat sa recupereze banii fraudati din Bugetul UE, care provin din fondurile structurale, ori din platile directe, fonduri destinate dezvoltarii din diversele sectoare prioritare ale tarilor membre. Tot OLAF este insarcinat sa conduca investigatii interne asupra angajatilor sau reprezentantilor Comisiei, ori Parlamentului European. Si tot OLAF protejeaza UE de fraudele ce rezulta din traficul frontalier al produselor de larg consum, ori interes, supuse taxelor vamale, o mare pondere fiind alocata actiunilor de prevenire si combatere a traficului cu tigari, pierderile inregistrate in urma afacerilor contrabandistilor cifrandu-se la sute de milioane de euro anual.
Desi, cum spuneam, puterile ii sunt limitate, tocmai pentru a nu se transforma intr-un "monstru" european, care sa preseze statele partenere, OLAF e obligat sa conlucreze cu organismele de ancheta din fiece stat unde UE a alocat fonduri, pricina din care, de cele mai multe ori, anchetele administrative ale OLAF sunt dublate de anchete penale locale. Data fiind amploarea, complexitatea si ingeniozitatea tehnicilor folosite de infractori, anchetele derulate in cooperare se desfasoara in mai multe tari, fapt ce face ca latura penala - cu puternic caracter preventiv si coercitiv - sa fie nu numai importanta, dar si versatila, frauda putand fi condamnata, la nevoie, in oricare din statele implicate, acolo unde pedeapsa e mai severa.
Insa riscul cel mai mare pentru o tara comunitara survine atunci cand nu raspunde, prin puterile locale si judecatoresti cerintelor Comisiei de a recupera banii fraudati. Firesc, acesti bani trebuie luati de la cei care i-au deturnat, aplicanti ai proiectelor comunitare, sau de la cei care i-au alocat in baza proiectelor, o raspundere care apartine in exclusivitate statelor membre. Daca frauda este descoperita, iar banii nu sunt recuperati, atunci, in baza raportului OLAF, Comisia Europeana scade fondurile din bugetul national al tarii impricinate.
OLAF se lauda ca prinde multi infractori. Ca detine parghii pentru a reduce din frauda. Fireste, nu poate gasi toti infractorii. Pentru a multumi pe toata lumea, dar, in special, tarile care participa cu fonduri consistente la Bugetul UE. Opinia publica din aceste state trage la raspundere Comisia Europeana, intrebarea cheie a jurnalistilor fiind: "De ce dam noi atat de multi bani din bugetul nostru, ca sa-i fure romanii si bulgarii?" Bine, pana acum era aceeasi intrebare cu ungurii, cehii si polonezii, iar inainte de ei, cu italienii si spaniolii. OLAF se afla, din acest punct de vedere, intre ciocan si nicovala. Ceea ce-i lipseste nu este numai o putere sporita, dar si transparenta. Daca s-ar intoarce catre opinia publica din statele comunitare, explicandu-si rolul, n-ar mai parea o "caracatita" care-si intinde tentaculele dupa banii comunitari, dar care se acopera cu cerneala ori de cate ori presa occidentala ii cere socoteala. Cum va incepe si presa din Romania sa-i ceara...

---

Despre autor: