Premierul Tariceanu, in schimbare de registru (se pare, si de consilieri!), isi exerseaza mai nou si un posibil rol de mediator, incercand in mod evident sa subtilizeze macar aceasta atributie a sefului statului, daca nu i-a reusit inca preluarea celor doua servicii secrete pe care le dorea in subordinea guvernului. Oricum, imaginea de mediator ii cade mai bine decat cea de" taricean", iar propunerea de ieri, facuta Cotrocenilor si PSD-ului, de a se acorda prioritate alegerilor europarlamentare pare oportuna. In fond, cam asta ar fi ordinea fireasca a lucrurilor, intr-o atmosfera de normalitate dintr-o tara care tocmai a pasit in UE. Cum insa la noi toate trebuie sa fie cu fundul in sus, iar atmosfera e mai anormala ca oricand,chiar si buna intentie a premierului poate fi suspectata de joc la doua capete. Mai ales ca, din chiar perspectiva premierului, problema sa numarul 1 priveste anuntata si asteptata restructurare a guvernului, care continua sa intarzie, generand atat probleme interne, cat si internationale. N-avem ministru de externe, cel nominalizat e deja contestat, iar propunerile unor ambasadori in state-cheie ridica alte probleme. Apoi, eventualele formule de restructurare a Cabinetului, prin comasarea unor ministere, genereaza noi tensiuni si chiar posibile scandaluri, premierul aflandu-se intre ciocan si nicovala. Incepand cu presiunile venite din propriul sau partid, de a incerca sa elimine PD-ul de la guvernare, continuand cu ofertele parsive ale Opozitiei, care se declara gata sa sustina un Cabinet monocolor, si teminand cu „cazul Macovei", de la care poate porni... motiunea de cenzura. Evident, Tariceanu merge pe sarma, dar nu e singurul constrans la echilibristica, in acest veritabil balci al desertaciunilor. Pe sarma merge si presedintele Basescu, cu PD cu tot, care nu e dispus nici pe departe sa faca vreo concesie celor, mereu mai multi, cu care se afla in razboi deschis. In fine, tot pe sarma joaca si partidele din opozitie, care spera sa-si faca platforme electorale din intretinerea scandalului cu care se confrunta acum intreaga clasa politica romaneasca. De fapt, fiecare asemenea echilibristica se doreste aducatoare de puncte electorale si toata lumea se intreaba cine va castiga pana la urma. Raspunsul e insa unul singur: pana sa castige vreunul, pierd absolut toti!