Scriitorul a fost indepartat de public

"Cu putin timp dupa coborirea extraterestrilor printre noi" , "Circul nostru va prezinta", sunt numai doua dintre cartile lui Lucian Dan Teodorovici, scriitor iesean, care, alaturi de Florin Lazarescu si Dan Lungu, Catalin Mihuleac, si lista ar putea continua, a facut sa se vorbeasca elogios in presa literara a ultimilor ani de o recrudescenta a prozei. Ca multe alte momente literare semnificative, si acest "val" de tineri prozatori ieseni a avut ca intamplari comune un club, un cenaclu, spatii in care puteau sa-si judece si sa-si verifice "la singe" textele scrise.
Lucian Dan Teodorovici este convins ca Iasul ramane cu asupra de masura un oras cultural, care are foarte multe de spus in toate zonele si directiile artei, fie ca ele se numesc: literatura, teatru, arte vizuale sau muzica.
Lucian Dan Teodorovici este de asemenea publicist, scenarist si editor.
Lucian Dan Teodorovici, se poate vorbi de o scoala de proza tanara la Iasi? Daca da, cum o explici?
Da, asa se pare. Explicatia e insa destul de greu de dat. Eu cred ca a fost vorba si de o conjunctura. Pe la mijlocul anilor '90, in Iasi existau doua grupari literare ale tinerilor: "Club 8", condus de Dan Lungu, un grup al unor scriitori tineri care insa apucasera sa publice, sa se faca relativ cunoscuti, si "Outopos", o grupare a unor studenti de la Litere, foarte tineri, in jur de 19-25 de ani, sa spunem. Din ultima grupare am facut si eu parte, impreuna cu prozatorul Florin Lazarescu, cu criticii literari Doris Mironescu, Serban Axinte, Bogdan Cretu, ca sa amintesc doar cateva nume care deja s-au impus. Ambele grupari literare isi aveau cenaclurile lor - amandoua dedicate, in special, poeziei. Ceva mai tarziu insa, prin '96-'97, atat membrii "Clubului 8" , cat si cei ai "Outopos-ului" au facut un cenaclu comun, la Casa Dosoftei, sub coordonarea prozatorului Serban Alexandru. A fost un cenaclu de mare succes, care aduna, in fiecare joi seara, pana la 100 de persoane interesate de literatura. Aici cred eu ca a fost, cum sa-i zic, fermentul prozei, cumva si sub influenta prozatorului Serban Alexandru. Aveau loc ore intregi de discutii pe marginea prozei, iar publicul, si asta trebuie s-o recunoastem, parea mai interesat de proza decat de poezie. Bine, atat eu, cat si Dan Lungu sau Florin Lazarescu, spre exemplu, scriseseram deja proza, nu vreau sa reiasa din ce spun ca ne-am "ghidat" dupa reactii. Insa, un cenaclu care sa "te ajute" in entuziasmul tau e, fara doar si poate, important. Sigur, asta e una dintre explicatiile privind apetenta iesenilor pentru proza, de celelalte se ocupa... providenta.
Voi vreti sa contraziceti ideea de ,,oras al poeziei"?
Ideea de "oras al poeziei" nu trebuie neaparat contrazisa. Nimeni nu poate spune ca a scrie proza inseamna mai mult decat a scrie poezie sau ceva de genul asta. Noi insa ne-am propus, cred, fiecare in parte, sa aratam ca raportarea la un singur centru cultural e vetusta. Numai proza nu poate schimba imaginea Iasului, dar sa nu uitam de alte arte, de teatru, de artele plastice, de "Vectorul" lui Matei Bajenaru, care a organizat expozitii, festivaluri de arta vizuala, de performance etc. Iasul este un oras al artei, in general. Iar daca aceasta imagine poate fi sustinuta si de prozatori, e cu atat mai bine.
Cum ti se parea literatura romana cand debutai?
Atunci era, o spun fara ezitari, o perioada mult mai dificila. Nu existau edituri care sa-si fi aratat deschiderea catre proza, nici in reviste nu era prea mult loc pentru tineri. Iar literatura era... Nu stiu, simteam ca ne aflam intr-o perioada in care se misca prea putin. Aparusera doar nouazecistii, aparuse revista "ArtPanorama" condusa de Dan Silviu Boerescu, una dintre putinele din care mai aflai ca in Romania se scrie proza. Acum, lucrurile s-au schimbat radical, este un interes pentru proza din partea revistelor, a editurilor, dar si a unor institutiiculturale care tin de stat.
Editura "Polirom" este prima care s-a "aventurat" in publicarea tinerilor prozatori si ramane in continuare in opinia mea, singura care are un ritm coerent in privinta asta.
Un rol important l-a avut intr-adevar si editura "Polirom", in 2004, cand a lansat colectia "Ego. Proza", dedicata literaturii tinere. Anii '90 au fost insa destul de stranii: mai mult, banuiam ca exista si altii ca noi, care scriu, cat despre a citi literatura tinerilor... Doar daca faceam "schimburi" cu alte cenacluri de prin tara, caci tirajele cartilor erau foarte mici si nu prea le gaseai prin librarii.
O definire a romanului actual? Sau poate o redefinire?
Definirea romanului cred ca tine de competenta criticilor literari, iar ei vor putea, intr-adevar, s-o faca abia dupa ce etapa aceasta, a prozei aparute imediat dupa anul 2000, sa-i zicem, se va consuma. Personal, nu cred insa ca putem vorbi despre o redefinire a romanului. S-au grabit unii critici sa constate ca au disparut elementele cheie ale romanului din proza ultimilor ani. Dar sa nu se uite, mai intai, faptul ca vorbim despre prozatori aflati abia la inceputuri. N-avem de unde sa stim daca aceiasi prozatori nu vor merge in continuare pe liniile clasice de constructie a romanului. In ultimii doi ani au aparut carti "masive" si care respecta legile romanului clasic scrise de tineri. Cert este ca proza ultimilor ani da o mai mare importanta naratiunii de tip clasic. Au reaparut romane pe care le citesti de dragul povestii, si nu numai pentru savori stilistice, pentru descoperirea unor gaselnite scriitoricesti. Daca asta inseamna o redefinire, putem s-o numim asa. Dar eu cred ca, dimpotriva, inseamna o reintoarcere spre romanul clasic.
Ce-l indeparteaza si ce-l apropie pe scriitor de public, in momentul de fata?
Scriitorul a fost indepartat de public de unele conjuncturi. S-a tot vorbit despre televiziune, despre aparitia reality-show-ului, despre calculator si jocurile sale, despre Internet... Toate acestea l-au indepartat pe cititor de scriitor. Parerea mea este ca si scriitorul si-a indepartat cititorul, mai ales in vremea dictaturii. Nevoit sa se ascunda prea mult dupa cuvinte, din cauza amenintarii cenzurii, scriitorul a ajuns sa se adreseze cu precadere unui public de elita, foarte rabdator: ambele niveluri ale scriiturii ii erau dedicate acelui public. Acum insa, scriitorul a observat ca are de-a face si cu un cititor grabit. I se adreseaza, in consecinta, si lui, facandu-l sa fie interesat de "actiune", sa-i spunem, si neobligandu-l sa faca munca de cercetator pentru a deslusi mesaje criptice. Asta il poate deci apropia pe cititor de scriitor din nou si cred ca acest lucru tocmai se intampla.
S-a cam pierdut insa prestigiul de altadata al povestirii.
Ma tem ca afirmatia asta o s-o "arunc" spre cititori si critici. Multi dintre scriitorii tineri au carti de povestiri. In Iasi, spre exemplu, daca e sa ne gandim la scriitorii ultimilor ani, si eu, si Florin Lazarescu, si Dan Lungu, si Mariana Codrut, si Catalin Mihuleac, avem carti de povestiri. Cartile de povestiri nu sunt insa atat de bine prizate de critica literara. Nici de cititori, iar asta o pot spune si din calitatea de editor pe care o am. Sincer, mie imi lipseste o explicatie foarte coerenta pentru asta.
Ce scoala de proza te-a marcat cel mai mult?
Nu cred ca m-a marcat vreo scoala de proza. Cui nu-i place literatura rusa? Apoi, literatura nord-americana a secolului XX este, in opinia mea, spectaculoasa si foarte buna. Poate nu sunt pe atat de impresionat ca altii de literatura sud-americana, dar nu pot spune ca nu-mi plac diversi scriitori sud-americani. Imi plac atat de multi scriitori, din atatea scoli de proza diferite, incat as gresi daca as spune ca sunt marcat mai mult de unii decat de altii.
Sunt vremuri vitrege pentru scriitori? Se poate trai numai din scris?
Daca ne referim la interesul editurilor, al revistelor culturale, ba chiar, firav deocamdata, si al unor institutii ale statului, nu putem spune ca sunt vremuri vitrege. Dimpotriva, lucrurile se indreapta spre bine, e clar.
Pe de alta parte, financiar vorbind, e greu inca sa speri ca vei putea sa traiesti din literatura. Din proza. Sigur, insa, din scris se poate trai si in Romania. Din "derivate" ale prozei, sa-i spunem. Eu, spre exemplu, pot afirma ca traiesc, mai ales in ultimul timp, in primul rand din scris. Scriu pentru show-ul de televiziune "Animat Planet", am castigat cu trei scenarii, un lungmetraj dupa romanul meu Circul nostru va prezinta: si doua scurtmetraje, la C.N.C., iar filmele se vor face probabil in urmatorii doi ani... Plus ca fac publicistica. Dar, repet, nu poti inca sa traiesti numai din proza. Insa imi place sa cred ca, in cativa ani, se va putea.
Eugen Ionescu spunea undeva ca in literatura nu conteaza neaparat ce spui, ci felul in care spui, acel lucru.
Nu intotdeauna. Eugen Ionescu a valorificat ceva nou, absurdul. Acum insa cred ca au ramas putine lucruri de inventat, sa zicem asa. Conteaza enorm si ceea ce spui, nu numai felul in care spui. E adevarat insa ca, daca nu stii sa spui o poveste senzationala la care ai acces, e degeaba.
Lucian Dan Teodorovici, ce nu poate fi numit roman astazi?
Ceea ce a putut fi numit roman dintotdeauna. Am mai spus aici ca eu nu cred intr-o redefinire a conceptului. Pe de alta parte, e adevarat ca multe dintre cartile ultimilor ani care poarta titulatura de roman nu acopera toate caracteristicile romanului. Sunt denumite roman unele povesti autobiografice, lineare. Nu mi se pare insa intr-atat de neinregula. Pentru ca daca autorul isi asuma asta, isi asuma totodata si reactiile care vor veni. Am vazut ca se poarta multe discutii in acest sens, dar eu inca nu le gasesc foarte indreptatite: in primul rand din cauza ca discutiile au loc intr-un moment incipient al literaturii autorilor de care vorbim, cum am mai spus. Nu cred ca volumele aparute in ultima vreme au construit deja o literatura, ca sa putem sa vedem in ea semne ale pervertirii conceptului de "roman". Despre asta ne putem da seama, eventual, mult mai tarziu.
Ati descoperit voi, tinerii prozatori, ceva ce nu se stia pana acum?
Nu stiu daca si-au propus prozatorii tineri asta. Dar, e adevarat, unii dintre tinerii prozatori au, uneori, reactii care par sa duca la gandul asta. Nu poti nega, in bloc, ce a fost inainte, decat daca ai in plan o revolutie. Mai degraba as spune ca noile generatii de prozatori cauta sa re-descopere ceva, anume naturaletea scriiturii. Nu pentru ca s-ar fi pierdut in totalitate in deceniile trecute, evident ca as gresi afirmand asta, dar pentru ca senzatia de ansamblu e ca ea a fost plasata intr-un plan indepartat al scriiturii...
Te intereseaza premiile literare?
Cu un pic de ipocrizie, as zice ca nu. Nu, pentru ca ele nu inseamna inca, din pacate, un certificat de valoare. Dar vorbeam de ipocrizie pentru ca premiile, in acelasi timp, te ajuta, unele foarte mult, in promovarea propriei literaturi. Te ajuta, de exemplu, sa publici mai usor in strainatate.. Asa ca, pe de alta parte, iata, renunt la ipocrizie si recunosc ca ma intereseaza .
Numeste un personaj literar de care nu te-ai putea desparti niciodata, inafara de cele pe care construiesti tu.
Ostap Bender. Si, poate in egala masura, Holden Caulfield. Insa doar in calitate de cititor. Nu mi-au devenit, cel putin nu intr-un mod constient, modele de personaj. Imi sunt insa dragi pentru ca m-au facut sa le recitesc cartile doar din dorinta de a le descoperi, sa-i zic asa, "modelul de gandire". Daca mi s-ar permite, apoi, considerarea Noului Testament un text literar, as spune, fara ezitare, ca "personajul" de care nu m-as putea desparti niciodata e Iisus. Insa la Iisus nu ma pot raporta ca la un personaj literar...
Pe o harta literara europeana, unde speri sa pui sageata in curand?
Am incercat uneori sa ma raportez explicit la scriitura contemporana europeana. Adica, recunosc, am facut chiar un exercitiu de imaginatie in sensul asta, in momentul in care descopeream un scriitor precum Gyorgy Konrad, de exemplu, sau chiar Slavomir Mrozek. N-o mai fac insa, pentru ca mi-am dat seama ca valoarea tine si de contextul in care scrii. Iar cand iti alegi tinte, tinzi in general sa nu tii seama de context. Nu pot tinde sa fiu, intr-un raport chiar valoric, langa cineva care a scris sau scrie intr-un alt spatiu, cu un alt "material" de literatura in jur, pentru ca risc sa pierd ce e langa mine. Prin urmare, nu pot decat sa sper ca, vreodata, pe o harta valorica europeana ar putea sa fie si numele meu.
Cu ce prozatori romani ai vrea sa pleci la drum, fie si intr-o expeditie?
Intr-un fel de "expeditie" am fost chiar vara trecuta cu Radu Pavel Gheo, in Croatia. In expeditii "interne", sa le spun asa, am fost, de multe ori, cu Florin Lazarescu. Tot intr-un fel de expeditie am fost cu Gabriela Gavril si Liviu Antonesei, undeva la pescuit... Filip Florian si Matei Florian, sunt convins, ar fi niste buni parteneri de expeditii. Nu stiu daca as fi si eu pentru ei. Lor le place muntele, mie imi place baza lui, adica sa stau intr-un restaurant de la poale si sa-l privesc. Sigur ca intrebarea, nu ma fac ca nu inteleg, avea si alte conotatii, in afara celor care-mi provoaca raspunsuri bazate pe prietenia mea cu unii scriitori. Dar eu prefer sa merg in expeditii, de orice fel, cu prietenii. Si, din fericire, printre scriitori am destui prieteni.

---

Despre autor: