Presedintele Traian Basescu a declarat ieri ca grupul Euroconstruct "a primit contracte numai de la PSD" si "niciodata nu a avut un contract semnat de primarul general". Firma Euroconstruct, controlata de patronii restaurantului Golden Blitz, frecve
Contracte pe banda in ultimii doi ani
Potrivit datelor obtinute anul trecut de agentia Mediafax de la Ministerul Transporturilor, noua dintre contractele incredintate firmei Euroconstruct de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), aflata in coordonarea Ministerului Transporturilor, au fost incheiate in cursul anului 2006, cu o valoare totala de aproximativ 14,3 milioane euro. Trei dintre contractele perfectate in 2005, in valoare cumulata de circa 4,5 milioane euro, au fost incredintate prin procedura negocierii cu o singura sursa.Tot prin negociere cu o singura sursa, CNADNR a incheiat in 2006 alte trei contracte cu Euroconstruct, la o valoare totala de circa 300.000 euro. La acestea se adauga contractul in valoare de aproximativ 30 milioane euro pe care Euroconstruct, in asociere cu alte doua firme, l-a castigat in iunie 2006 pentru efectuarea lucrarilor de reparatii la un tronson al autostrazii Bucuresti-Pitesti. In 2005, Euroconstruct, firma detinuta de Dan Besciu si Sorin Vulpescu, a mai castigat, alaturi de alte cinci firme, o licitatie pentru intretinerea celor o suta de artere principale ale municipiului Bucuresti pe o perioada de cinci ani, in baza unor contracte cu o valoare cumulata de 106 milioane euro. Dan Besciu si Sorin Vulpescu sunt patronii Golden Blitz, restaurant frecventat in mai multe randuri de presedintele Basescu. Fostul asociat al lui Besciu si Vulpescu este Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea, care a condus Cancelaria Administratiei Prezidentiale. (D.E.I.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.