In filmul Poison d’Avril (Otrava de aprilie), unul dintre redactorii din redactia de stiri a canalului teve in care se desfasoara actiunea se intampla sa stea la capul tatalui internat in spital aproape toata perioada in care se desfasoara campania prezidentiala din Franta anului 2002. El, asemenea noua, este martorul neputincios, are televizor in rezerva, care inregistreaza toate derapajele postului, toate manipularile care se fac in numele palatului Elyssee, de unde veneau ordinele. Folosirea posturilor de televiziune in cadrul unei masinarii de manipulare a cetatenilor care se pregatesc sa vina la vot, nu este o actiune care se petrece doar in Franta. Intre timp, au invatat-o si baietii destepti de pe malurile Dambovitei, cei care au acces la „Manualul de Instructiuni". Asa se poate observa cum o actuala sefa de la televiziunea publica, rasplatita cu functia asta pentru ca in campania electorala de la sfarsitul lui 2004 lupta pe metereze contra puterii pesediste, muscand lantul pana la inrosire imbracata in portocaliu fara sa marturiseasca, ridica acum mingi la fileu in interviuri comandate cu presedintele de la palatul Cotroceni, iar unele ziare, asemanatoare cu „Scanteia" sau „Romania Libera" de pe vremuri, care tot „oficioase" se numeau, sunt folosite de Palatul Cotroceni pentru a lansa in „dezbatere publica" tot felul de afaceri dubioase ba impotriva premierului, ba impotriva adversarilor politici, dar de fiecare data pentru ametirea „poporului" asteptat din clipa in clipa la Referendum. In „Poison d’Avril", maestrul manipularilor de la postul teve este promovat, drept recompensa pentru prestatia lui pentru cine a trebuit, direct la New York. La noi, „cantaretii" sub acoperire, cei care lupta din toti rarunchii. militand chiar pentru aparitia unui „tatuc" cu puteri depline care sa termine cu prostiile astea „democratice" (clasa politica, parlament), sunt rasplatiti mult mai generos, ca se da din banul public, nu din buzunarul propriu, cu posturi de ambasadori. Ca asa e in… film! Ce bautura reconfortanta suntem obligati sa inghitim!
Ei bine, dar noi dam paharul peste cap si incercam sa uitam ca am murit candva, chiar inainte de a ne naste! Iata ceva mult mai fascinant decat sa-ti administrezi singur, in fata oglinzii, o lovitura peste ochi cu o basma plina cu floricele si cuie de otel.