Democratiile moderne se impotmolesc tot mai des in complexitatile actului guvernarii si tind sa produca, cronic, starea de nemultumire la nivelul opiniei publice. Este un semn al timpului! Este directia spre care se misca si politica romaneasca, impinsa cu oistea din gard in gard, de opozitia ireconciliabila dintre Presedinte si Premier, dar mai ales de prevederile structural deficitare ale unei Constitutii „de tranzitie".
O fi bine? O fi rau? Da, prin Europa, cum o fi?
Cu putine exceptii, sistemele democratice europene accepta posibilitatea consultarii alegatorilor prin referendum. Masura este, insa, tratata ca o exceptie. Ca o actiune de ultim resort. Ca un fel de joc la limita, al democratiei. Aparent, ce poate fi mai democratic decat consultarea directa a electoratului? Si atunci, de ce nu este referendumul metoda predilecta de guvernare, in majoritatea societatilor europene? Raspunsul vine simultan din teorie si din practica.
Democratiile moderne se bazeaza pe un mecanism de transfer limitat si controlat al autoritatii de guvernare, de la detinatorul natural si imprescriptibil – natiunea, poporul, electoratul – catre institutii specializate. Transferul este legitimat de prevederi constitutionale si de exercitiul liber al alegerilor. Este limitat precis in timp si supus controlului direct – parlamentar, prin lege, prin justitie, sau prin interventia electoratului asupra actelor guvernarii. Indirect, prin controlul societatii civile si al mass-media. In esenta, democratia trateaza guvernarea ca pe un tip de „serviciu social", realizat pe baze contractuale, care ar trebui exercitat in beneficiul cetatenilor, al comunitatiilor si natiunii. Ca orice contract, poate fi dus pina la termen, daca partile sunt multumite de efectele sale, sau poate fi intrerupt prin vointa uneia ele. Mandatul poate fi retras, chiar inainte de implinirea termenului, pe cai legale, de regula prin dizolvarea Parlamentului, ca act de vointa al Sefului Executivului, sau printr-o procedura parlamentara care indica pierderea sprijinului politic pentru formula de guvernare constituita. Orice act de guvernare declansaza, insa, inevitabile reactii, de acceptare sau respingere.
Nu de putine ori, exercitiul guvernarii impune masuri economice sau sociale, prea putin populare. Daca pentru fiecare act care suscita pareri impartite, controverse, cineva ar sta sa organizeze un referendum, este clar ca societatea n-ar mai fi cu adevarat guvernata. Oricum, nu prin institutiile si mecanismele democratice. Pe de alta parte, democratiile europene isi pun tot mai des intrebarea: cat si pana unde deciziile guvernarii pot merge impotriva optiunii publice, la un moment dat. Istoria uneia dintre carierele politice de exceptie ale Europei, cea a lui Tony Blair, s-a scris in jurul acestei intrebari. O caracteristica a „democratiilor moderne" este intarirea controlului indirect asupra actului de guvernare, prin influenta tot mai mare exercitata de opinia publica. Societatea moderna a inventat tehnologii speciale de formare, studiere si „utilizare" ca arma politica a acestei forte. Cine nu tine cont de ea risca sa piarda relatia cu electoratul. Vrand-nevrand, politicianul de azi, inclusiv cel din Romania, simte imediat reactia opiniei publice la actele guvernarii, adesea intarita de reverberatia comentariilor din mass-media. In multe cazuri, exprimarea opiniei publice atinge forta unui referendum. Este insa un referendum „virtual", caruia ii lipseste puterea constrangerii legale. Democratiile recurg la referendum doar atunci cand mecanismele decizionale ale puterii sunt blocate, cand nu pot depasi dificultatile constituirii majoritatii de sprijin sau refuza sa-si asume decizii care depasesc cu mult, prin importanta si consecinte, mandatul incredintat de alegatori si investitura parlamentara. In acest sens, referendumul este o „abdicare" de la responsabilitatile guvernarii, o recunostere a faptului ca fara revenirea la temelia procesului politic, institutiile democratice nu pot lua o hotarare atat de importanta. Cand politicienii se joaca cu „focul" referendumului, pentru mize inexistente, sau doar pentru a-si satiface orgoliul, se pot usor arde, asa cum a patit actualul Presedinte al Frantei, care a tinut mortis sa utilizeze consultarea populara pentru a-si incorona succesul promovarii Constitutiei Europene. Esecul neasteptat a aruncat formatiunea Presedintelui in deruta, a pus capat sperantelor sale de a mai putea candida pentru un alt mandat, iar ca victima colaterala a pus temporar pe butuci proiectul politic al reformarii Uniunii Europene.
Practica arata ca se poate guverna si cu metoda referendumului, ca pivot al unei democratii avansate si moderne. Elvetia este, prin excelenta, o societate condusa pe baza referendumurilor. Cam 50 pe an, in medie. Diferenta este, insa, de esenta. Societatea elvetiana este una in care comunitatile locale si autoritatile prin care se conduc reprezinta o forta vie, puternica, recunoscuta si acceptata constitutional. Pentru ca guvernarea sa ramana eficienta, diferitele sale atributii au fost puternic descentralizate si repartizate pe diferitele nivele ale structurii administrative. Fiecare dintre aceste nivele poate utiliza referendumul, in limita autoritatii pe care o are de a rezolva anumite probleme. Uniunea Europeana are incorporat in sistemul ei decizional si de alocare a resurselor un principiu asemanator, dar cu o putere de operare mult mai redusa, cel al subsidiaritatii. Sistemul elvetian cu greu poate fi replicat de alte societati. Cu atat mai putin de cele in care comunitatile locale sunt atat de putin dezvoltate. Traditia hipercentralista domina in majoritatea societatilor democratice moderne ale Europei, inclusiv in Romania.
O abordare europeana a problemei referendumurilor, ca metoda de decizie politica, presupune o lectura foarte restrictiva a prevederilor constitutionale. Unitatea de masura ar trebui sa ramana procedura de suspendare a Presedintelui. O solutie exceptionala, pentru o situatie de criza, creata de necesitatea revocarii unui mandat institutional major, obtinut prin vot direct. Principiul de coerenta implica faptul ca utilizarea referendumului si pentru alte situatii, acceptata de Constitutie, ar trebui sa fie luata in considerare doar pentru situatii cel putin echivalente ca importanta si implicatii. Batalia referendumurilor, in care s-au angajat partidele, personalitatile si fractiunile politice ce domina astazi spatiul nostru politic este, pe de o parte, ineficienta ca masura de guvernare, creatoare de confuzii la nivelul electoratului si, pe de alta parte, un vot de blam pe care clasa politica si-l autoadministreaza, recunoscand ca este incapabila sa stapaneasca masinaria guvernarii democratice si logica ei politica. Solutia dezvoltarii democratice a Romaniei nu sta in liberalizarea „recursului la vointa populara", ci mai degraba in reinventarea mecanismelor de selectie si profesionalizare a celor care primesc mandatul guvernarii. In asocierea naturala a libertatilor si a privilegiilor guvernarii, cu mecanismele legale, politice si morale de sanctionare a esecului sau a abuzului in actul guvernarii. In refacerea formulei originare a guvernarii eficiente, care presupune, asa cum ne spun clasicii luminati, subordonarea Puterii fata de autoritatea intreita a Intelepciunii, Cunoasterii si Iubirii.