Sfinta Monica e un personaj, din punct de vedere politic, complet inutil si contraproductiv. E exact ce isi doresc detractorii ei principali: o persoana neutralizata, o figura de sfint. Si un cult, altfel foarte neatent la realitatea pentru care Macovei se bate din postul de ministru pe pamint, si nu in ceruri.

Cind nu mai e nimic de facut, cind regulile string si ordinea ameninta haosul din care musteste norocul hotilor, salvarea sta in ceva nebanuit de cald, simpatic si natural. Umanizeaza! Personalizeaza! Fa, din principii, persoane in carne, oase si temperament! Muta politica intre fustele inflorate ale instinctelor mici si pune la treaba pornirile necontrolabile: curiozitatea, invidia, placerea neintrecuta a omului de rind, inconjurat de pulberea ridicata de caderea celor mari.

Acest sfat distrugator de luciditate si solidaritate a transformat Romania in tara razboaielor onomastice. Nu mai vedem si nu mai auzim decit nume de persoane, vedete bine venite sau indezirabile. Depindem de ceva care se numeste Basescu si de altceva care se numeste Macovei sau, mai bine zis, de disparitia lor personala si imediata. In aer pluteste, nerostita, ideea ca nu avem sistem, ci actori, ca discretia e o infirmitate vecina cu impotenta, iar conduita publica, o pacoste nimerita pentru nemti si alte animale domestice. Nu e nimic mai periculos pentru viata noastra comuna decit permanenta acestei confuzii intre comedie si viata de stat. Politicienii o instrumenteaza, mediile de informare o joaca fara ragaz.

Asa am ajuns sa ne punem problema viitorului in termenii unei dileme care e de fapt un joc eliminatoriu televizat: cu sau fara Basescu, cu sau fara Macovei. In ambele cazuri, iluzia e intarita de aparitia unui instrument sobru si impunator, extras din trusa grava a marilor deliberari politice: pentru Basescu, ditamai procedura de suspendare, pentru Macovei, o motiune parlamentara. Curios si scandalos, nici Basescu, nici Macovei nu au a face cu aceasta criza care se preface ca vineaza persoane spre a ucide mai usor principii.

Cazul Basescu e mai simplu, tocmai pentru ca persoana hiperactiva a presedintelui pare sa explice tot. De fapt, nu explica nimic. Basescu produce nervi si ostilitate pentru ca blocheaza sistemul, nu pentru ca are nervi. La mijloc e calitatea sa de om de stat, nu in varianta intima, punctata de aparitii la sprituri si replici folclorice. Cazul Macovei e ceva mai elaborat. Si mai pervers. Aici fabricatia politico-mediatica urmareste ceva foarte complicat si productiv: efectul mortal, prin sanctificare.

Nimic nu anunta mai sigur decesul unei persoane sau forte politice decit martiriul urmat de sanctificare. De prima parte se ocupa nemijlocit adversarii declarati. De partea a doua se achita, naiv si entuziast, prietenii.

Or, Sfinta Monica e un personaj, din punct de vedere politic, complet inutil si contraproductiv. E exact ce isi doresc detractorii ei principali: o persoana neutralizata, o figura de sfint. Si un cult, altfel foarte neatent la realitatea pentru care Macovei se bate din postul de ministru pe pamint, si nu in ceruri. Singura reactie cuvenita in apararea Monicai Macovei revenea obsesiv si amanuntit la faptele si performanta generala a ministrului, nu fuga spre aura civico-mistica.

In sfirsit, daca prietenii democratiei televizate vor discutii despre persoane, clientul cel mai potrivit al acestei tehnici de segmentat proiecte e o figura cenusie, dogmatica, netezita de aparentele omului de stat, mereu pregatit sa preia friiele in numele echilibrului: Nicolae Vacaroiu, interminabilul presedinte al Senatului, eternul presedinte-alternativa al Republicii. Tocmai aceasta figura fascinanta si persistenta nu intereseaza, nu apare in dieta zilnica de birfe personalizate a televiziunilor. Perfect protejat mediatic, Vacaroiu e cel mai bine camuflat generator de dezechilibru si instabilitate in statul pe care se presupune ca ar fi capabil sa il conduca. Vacaroiu e un maestru al subminarii bine controlate. Un presedinte de Senat care a arendat Senatul si il sloboade din lesa pe Vadim Tudor, ori de cite ori democratia parlamentara trebuie suspendata: in timpul prezentarii Raportului Tismaneanu si in preambulul motiunii anti-Macovei. Vacaroiu e numele acelei autoritati sobre si competente care admite furtul deschis la vot si se grabeste apoi sa declare ca motiunea anti-Macovei presupune „revocarea din functie", desi nici un text de lege nu prevede asa ceva. Acest Nicu Machiaveloiu, mereu ocolit de razboaiele media, e umbra asezata in inima sistemului, instrumentul cel mai bine plasat al negatiei democratice in centrul lumii democratice.