Cinci extracomunitari pana la vara
Comitetul Executiv al FRF a anuntat ieri ca echipele din Liga I vor putea utiliza in echipa, in acelasi timp, cinci jucatori extracomunitari (fara limita pe banca de rezerve), pana la finalul acestei editii de campionat. Decizia de ieri vine dupa ce mai multe cluburi din Liga I - cele mai vehemente fiind "Poli" Timisoara, Univ. Craiova si CFR Cluj - au reclamat decizia initiala, de folosire a doar trei jucatori extracomunitari in acelasi timp pe teren (alti doi putand fi inscrisi ca rezerve). Revenirea a fost motivata prin faptul ca nu se puteau schimba regulile in timpul competitiei. De la vara, in Liga I vor putea juca insa doar trei extracomunitari in acelasi timp pe teren (alti doi pe banca), in timp ce numarul comunitarilor este nelimitat. (MIG)
Dorinel a fost legitimat la FC Arges
Antrenorul lui FC Arges, Dorinel Munteanu, a fost legitimat ieri ca jucator la echipa pitesteana, el putand evolua in etapa a 20-a a Ligii I, in primul meci oficial din acest an. Presedintele executiv al lui FC Arges, Cristi Minca, a fost la LPF si a legiferat dreptul de joc al lui Munteanu la echipa pe care o antreneaza. Altfel, aflat in cantonamentul din Cipru, Dorinel Munteanu a discutat cu conducerea lui CFR Cluj, aflata tot in Cipru, pentru transferul atacantului Cosmin Tilinca. "Mai avem nevoie doar de un singur jucator pentru a avea toate posturile dublate. Negocierile sunt insa destul de anevoioase, inca nu am ajuns la o intelegere cu presedintele Iuliu Muresan, dar mai este timp si sper ca pana la urma vom reusi sa-l aducem pe Tilinca", a spus Dorinel Munteanu. Initial, Munteanu fusese suspendat pentru 10 etape, pedeapsa redusa ulterior la opt etape, dupa ce a plecat de la CFR Cluj. (MIG)
Sezonul viitor al Ligii I incepe pe 28 iulie
Comitetul Executiv al FRF a dezbatut ieri calendarul competitional din sezonul 2007/2008, la nivelul Ligilor I, II si III, care va fi supus aprobarii Comitetului Executiv din luna martie. In sezonul 2007/2008, Liga I va incepe din 28 iulie si se va intrerupe, dupa primele 19-20 de etape, in jurul datei de 22 decembrie. Campionatul se reia pe 23 februarie si se incheie in jur de 10 mai. Cupa Romaniei programeaza prima faza din 18 iulie, iar finala va avea loc pe 17 mai 2008. Liga a II-a debuteaza pe 11 august si se intrerupe dupa 17 etape, pe 24 noiembrie, cu posibilitatea programarii unor jocuri si in decembrie. Returul se disputa intre 1 martie si 31 mai 2008. La Liga a III-a, prima etapa are loc pe 10 august si campionatul se intrerupe dupa primele 19 jocuri pe 7 decembrie. Returul se incheie pe 16 mai, iar meciurile de baraj au loc pe 23, 27, 30 mai 2008. (MIG)