Grete Tartler, Austria, Danemarca, Grecia sunt tari europene in care talentele tale diplomatice si scriitoricesti s-au dovedit faste pentru Romania. Ai fost prima scriitoare romana numita in functia de ambasador.
Da; insa atat inainte, cat si dupa asta, m-am aflat pe diferite alte trepte diplomatice. In cei 15 ani de cand lucrez in diplomatie am trecut, cu examene si concursuri, prin toate ipostazele obligatorii pentru diplomatul de cariera.
Spune-mi, ce inseamna diplomatia pentru un scriitor? I se potriveste?
Este o alta meserie; insa una care i se potriveste. De fapt, ca oricare alta meserie in care e necesara abilitatea de a convinge pe cineva, ca orice alta meserie ce solicita intelectul si energia, supletea si tenacitatea (virtuti preponderent feminine, as zice). E un mod paralel de a exista in lume. Si nu m-a facut sa renunt la literatura, dimpotriva, mi-a adus satisfactia de a face lucruri clare, concrete pentru binele imediat al semenilor.
Sunt curioasa sa aflu cum suna retorica ei.
Diplomatia europeana a impus lumii o retorica si un mod ingrijit de a transmite intentiile si convingerile politicienilor. Stapanirea perfecta a limbajului e obligatorie nu doar in literatura, ci si in diplomatie. Diplomatii trebuie sa poata alege intre mai multe stiluri de abordare si sa-l aleaga pe cel mai convingator. Folosirea analogiilor, comparatiilor, tehnicilor retorice... De exemplu, repetitia - cuvinte-cheie sau teme repetate intr-un discurs, aliteratii, rime, sloganuri care pastreaza mesajul fara efort in memorie-, asociatia, compozitia, stilul ambiguu - procedeu care lasa loc unor alternative in intelegere si urmareste exprimarea in termeni acceptabili pentru ambele parti, pentru obtinerea consensului - ritmul metaforelor, al intrebarilor retorice, al exagerarilor si absolutizarilor, stiinta omisiunii si intertextualismului, abordarea constructiva a diferentelor de pareri, buna comunicare pentru folosul ambelor parti, folosirea eufemismelor ...
Asadar, se apropie foarte mult de practica literara.
Toate acestea sunt, trebuie sa recunosti, obisnuite pentru cine le-a studiat in literatura; iar cine le stapaneste, n-are cum sa nu fie un bun manuitor al lor si in diplomatie.
Totusi, concret, ce poate face un ambasador pentru tara lui?
In principiu, destul de multe, desi timpurile nu mai sunt ca-n perioada in care La Bruyère facea, in "Caracterele" sale, portretul de ambasador sau cand Chateaubriand, eseistul, jurnalistul, ambasadorul la Berlin, Londra si Roma, ministrul Afacerilor Externe si parlamentarul, vorbea in "Memoriile" sale despre toata epopeea trecerii spre modernitate. In principiu, intrucat statele comunica organizat datorita diplomatiei, poti crea cooperare, poti starni generozitate in loc de animozitate, poti concretiza solutii. Cu alte cuvinte, poti fi calauza catre o nobila tinta, poti crea canale de comunicare si iti poti asuma responsabilitati benefice in toate planurile.
Nu suna cam prea... idealist?
Suna idealist, dar ambasadorii, de fapt toti diplomatii care au lucrat efectiv pentru aderarea Romaniei la UE, chiar au demonstrat cat de inalta e stacheta acestei meserii.
Sunt convinsa de asta.
Dar pentru cultura, ce poate face un ambasador?
Uneori mai mult decat institutii intregi. Daca unui ambasador nu i se deschid toate usile unei tari, atunci - nimanui nu i se deschid.
In ce fapte se recunosc europenii?
In identitatea politica, in valorile democratiei, libertatii si egalitatii cel mai mult.
Dar cultural?
Integrarea politica nu poate evita ... "stomacul cultural". De altfel, asa cum se spune ca o generatie e formata din oameni care au citit aceleasi carti, se poate afirma ca europenii au trait si traiesc intr-un aer cultural specific. Coexistam intr-o atmosfera influentata si inspirata deopotriva de Homer, Virgiliu, Dante, Shakespeare, Goethe, Baudelaire si multi altii. O atmosfera creata deopotriva de ideile unor Socrate, Platon, Aristotel, Erasmus, Descartes, Spinoza, Hobbes, Kant, Kierkegaard...
Ai lucrat in tari care au literaturi de prestigiu. Aceasta "universalitate" ar putea
atinge si literatura noastra?
Diglossia in care am inceput deja sa traim, si care va fi peste cateva decenii o a doua natura a europeanului, va aduce in prim - plan multi autori romani. S-a vazut ca limbi de circulatie restransa, cum ar fi neoelena, si-au impus literaturile la acelasi nivel cu al limbilor de larga circulatie. Literaturile nationale vor ramane pulsul esential pentru viata Europei. Tehnicile moderne vor contribui la cunoasterea lor. Cat despre cunoasterea literaturii romane - e sigur ca de acum, dupa aderarea Romaniei la UE, energiile nu vor mai fi cheltuite pentru pastrarea echilibrului intr-o zona imprevizibila, ci pentru dezvoltare economica si sustinerea creativitatii culturale.
Esti un scriitor care are acces si la cultura Orientului. Te-a ajutat asta sa intelegi mai bine Occidentul?
Fara indoiala; dar stii ca, in ultimii ani, orientalistii au conchis ca apogeul delimitarilor intre est si vest s-ar fi incheiat. S-a vorbit multe decenii - cu o mare doza de retorica - despre "valorile orientale" pentru a justifica autoritarismul, coruptia... Dar, intre timp, ceea ce era considerat est sau vest s-a schimbat considerabil. Migratiile masive au contribuit la aceasta... Temple budiste sau hinduiste, moschei sunt acum in toate marile orase, dupa cum si in Asia gasesti numeroase biserici crestine sau sinagogi - identitatile rezultate sunt greu evaluabile. "Batalia limbilor" nationale s-a acutizat si ea datorita comunicatiilor electronice, starnind asa-numitul "nationalism la distanta", nationalism care nu mai depinde de un anume teritoriu (cei mai nationalisti chinezi ar fi, de pilda, cei americani...). Un motiv serios de a vedea distinctia neta intre valori orientale/valori europene ca fiind lipsita de viitor...
Ai vorbit despre aceste schimbari intr-o recenta carte a ta, Identitate europeana. Ai publicat de curand si o carte de filozofie medievala araba, Inteleptul singuratic. Cele doua lumi diferite au si multa legatura.
Sigur ca totul se leaga - Europa de astazi n-ar fi asa cum este daca n-ar fi asimilat, acum mai bine de un mileniu, si gandirea celor patru filozofi Alfarabius, Avicena, Avempace, Abubacer, care la randul lor s-au dezvoltat pe temelii grecesti, pastrand in traducere opere de Aristotel si neoplatonici care altfel ar fi ramas definitiv pierdute...
Intr-o lume a mileniului al treilea, in care insingurarea e considerata "partea de temut" a globalizarii, scrierile lor au ramas extrem de actuale.
Cum apare romanul fata de europeanul tipic de astazi? Am fost acuzati deseori de caracteristici ne-europene.
Candva exista un decalaj de dezvoltare, pe care il remarcau calatorii straini prin tarile romane ale secolului al XVIII-lea. Si apoi, neaderenta la doctrinele protestante care puneau in prim - plan munca, initiativa individuala, respectarea legii s-au legat cu patriarhalismul satului romanesc, alcatuind un adevarat humus pentru "valorile orientale". Asemenea evaluari sunt insa usor de pus sub semnul intrebarii, chiar pornind de la marturiile istorice ale calatorilor. Fiindca "vazutele depind de ochiul privitorului". In studiile sale imagologice, Klaus Heitmann dovedeste ca afirmatiile transante, lipsite de nuante, nu sunt potrivite zonelor de trecere. Iar in calatoria sa de la 1841 prin tarile dunarene, Grecia si Turcia, Hans Christian Andersen povesteste, de exemplu, despre un copil roman care stia unde e Danemarca - spre deosebire de multi alti adulti din drumurile batute pana atunci (Italia, Germania), care habar nu aveau unde se afla acea mica tara. Politetea, dorinta de cunoastere, educatia acelui copil roman l-au determinat pe marele scriitor sa exclame: "Aici incepe Europa!". De altfel, Europa nu e rigida, iar defectele asa-zis "orientale" ("necinste, lipsa de organizare, ingamfare, idealism, superficialitate, opinii conservatoare... vorbarie"...) apar deseori si in criticile aduse unor parlamentari de la Bruxelles.
Sunt defecte individuale, care nu caracterizeaza nici vreun popor in intregime, nici reprezentantii Uniunii Europene in corpore. Calitatile admise ale "firii romanesti", precum iertarea si ingaduinta, sau altele contestate precum smerenia, evitarea ciocnirii cu adversitatile vietii, rabdarea, aplecarea spre compromis - calitati axate pe intelepciune si toleranta, pe versatilitate diplomatica - se integreaza azi foarte bine in ansamblul identitar european.
Gabriel Marcel spune: "Sunt foarte afectat de tarele democratiei".
Daca ar fi trait in lipsa de democratie, in falsa democratie pe care au suportat-o romanii aproape cinci decenii, n-ar mai fi fost asa de afectat ...
Se prea poate.
Grete Tartler, ce mai face poezia ta? Cum se simte in lumea asta?
Poezia este si ea fiica zeitei Mnemosyne. Deci nu sufera in... cantonament. Nici un os nu e lenes in corpul ei.
De la poezie sar firesc la muzica, pe care ai studiat-o temeinic, ai trait-o pe viu.
Limbajul muzicii, daca ai ajuns sa-l stapanesti, nu-l mai uiti niciodata. E ca inotul, daca vrei - un inotator se simte instantaneu in elementul sau, odata aruncat in apa, chiar daca a trait decenii intregi pe uscat.
Ai o amintire comuna a calitatilor tale de: scriitor, diplomat si muzician?
Sunt destule, dar una ma binedispune de cate ori mi-o amintesc. Tine mai degraba de diplomatia culturala, dar oricum rolul acesteia (soft power, cum o numea Robert Nye) a devenit in ultimii ani extrem de important. Eram la inceputurile carierei diplomatice...
La Viena, unde ai fost atasat cultural.
Da, si ma aflam intr-o perioada lipsita de fonduri, cand totul depindea de imaginatie si initiativa. Tineam sa-i pun neaparat lui Titu Maiorescu o placa de marmura, comemorativa, la ,,Theresianum". Realizata fara bani, de un prieten sculptor (de fapt, si placa pe care i-am pus-o anul trecut lui Ion Ghica in insula Samos a fost facuta tot fara bani si tot de un prieten sculptor, Adrian Ilfoveanu...). Am avut o discutie cu directorul acelei traditionale si sobre institutii de asezamant, care nu mi s-a parut prea convins de norocul de a-l fi avut intre interni pe Titu Maiorescu. (Sa nu uitam, acum vreo paisprezece ani lumea nu era chiar asa convinsa de locul Romaniei in Europa...) Mi s-a parut ca domnul profesor e cam reticent. "La dezvelirea placii, mi-a spus el, ar trebui cantat imnul gimnaziului de catre un cvintet de suflatori. Daca ati avea si voi un imn, ar putea fi intonat si ceva romanesc... Dar asa..." "Imnul Romaniei, evident." "Dar numai daca ati avea partitura pentru cvintet de suflatori. Gimnaziul nostru nu admite alta varianta". "Vom avea". "Dar numai daca ne-o aduceti azi, altfel nu e timp suficient sa fie studiata". Stiam ca in magazia ambasadei se afla o partitura pentru orchestra a imnului si am facut, in cateva ore, o reductie pentru cvintet (amintindu-mi de lectiile de armonie si contrapunct de la Conservator). Apoi am revenit cu sufletul la gura la Theresianum. Directorului i-au iesit ochii din orbite, vazand partitura scrisa de mana. "Cine a facut... cand... reductia?" (Evident, nu stia despre mine altceva decat ca sunt diplomat). "Eu". Si, bucurandu-ma de nauceala lui, am suras mefistofelic: "Sa stiti ca in Romania orice copil de clasa a cincea poate sa faca asa ceva". Respectul si brusca admiratie pe care le-am citit in ochii lui ma fac si acum sa zambesc. Am avut de atunci si alte momente in care a trebuit sa-mi "naucesc" interlocutorii, dar niciodata n-am folosit o "arma" atat de... neprevazuta...
Te pregatesti pentru o noua provocare diplomatica? Vom citi in curand si alte carti de Grete Tartler?
Nici despre primul, nici despre celalalt subiect nu vorbesc inainte. Dar, pe masura ce proiectele se vor implini...
Ce bine! Vom face un nou dialog.