E vorba de presedintele CCA Gheorge Constantin si fiul lui, Augustus Constantin, care e arbitru FIFA", a explicat fostul central. Teodor Craciunescu, fiul fostului presedinte CCA, face parte acum din lotul A al arbitrilor de centru. Ion Craciunescu s-a aratat deranjat de faptul ca in cazul altor persoane FRF nu mai aplica regula prin care se interzice ocuparea anumitor posturi in cadrul CCA persoanelor care au rude de gradul I, II, III sau IV arbitri. "Daca ai copii arbitri nu poti detine functia de observator de arbitri, desi nu-ti observi fiul, dar alte persoane cu aceeasi situatie sociala ca a lui Craciunescu (avand fii arbitri) pot fi supervizori (activitatea ierarhica superioara observatorului de arbitri) sau membri ai CCA (unde acestia din urma au influenta directa asupra copilului lor) in problemele cele mai importante in activitatea de arbitraj", a explicat Craciunescu. Ferenc Asztalos, presedintele CNCD, a declarat ieri ca institutia pe care o conduce a solicitat FRF aplicarea regulii respective tuturor oficialilor sai ori anularea acesteia. "Decizia CNCD a fost comunicata atat domnului Ion Craciunescu, cat si domnului Mircea Sandu. Aceasta hotarare nu o pot face publica, dar pot spune ca CNCD a solicitat FRF sa introduca aceasta regula tuturor persoanelor din cadrul sau ori anularea acesteia", a explicat Ferenc Asztalos. "Este o decizie aiurea. Cand s-a luat in discutie lista observatorilor, cazul domnului Ion Craciunescu nici nu a fost dezbatut pentru ca la acea data ocupa o functie oficiala la Poli Timisoara. Din acest motiv a fost scos si de UEFA din corpul lor de observatori", a comentat Adalbert Kassai, secretarul general al FRF. (B.G.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro