Bogdan O. Popescu, spune, cum te simti in poezia romana?
Firesc, dezinvolt si cu prietenii literare solide, pe de o parte. Usor confuzionat de lipsa unui sistem general de valori, pe de alta parte. Vreau sa spun ca acordarea de importanta si ignorarea, lauda sau hula vin adesea fara nici o regula.
Cum arata poezia romana in momentul debutului?
Geniala de-a dreptul. Stiam pe de rost colosal de multe poeme, de la Macedonski la Cartarescu si de la Nichita la Traian T. Cosovei. Cand am debutat am fost mandru ca si cum ma alaturasem tuturor poetilor romani pe care ii stiam (desi nu cerusem voie aproape nimanui). Eu am debutat in 1987; pe vremea aceea chiar era ceva sa fii poet! Printre putinele persoane publice populare de atunci erau si poetii. Acum e complet altceva, societatea arunca in prim plan atatea personaje diferite incat prezenta poetilor este resimtita foarte rar si fara repere.
Cam ai dreptate! Totusi, se scrie multa poezie, semn ca literatura ,,isi vede de treaba" in pofida acestei semi-ignorari.
Se scriu intr-adevar valuri de poezie, ceea ce la prima vedere ar putea fi bine. Insa, paradoxal as zice, cu cat se scrie mult mai multa poezie, cu atat se citeste mai putina. Vom ajunge eventual sa ne citim numai noi poetii intre noi. Mi-aduc aminte cu enorma placere cat de multa poezie citeau liceenii pe timpuri si apoi cum isi dadeau cu parerea si parintii despre lecturile lor. Nu exista internetul... Nu aveai multe spatii in care sa poti evada.
Este indeajuns comentata de critica literara, poezia tinerilor?
Eu cred ca se scrie destul de mult despre poezia tinerilor. De asemenea, este mult mai usor sa debutezi decat inainte vreme. E mai greu insa sa ajungi un poet cunoscut, chiar daca reusesti eventual sa ajungi un poet foarte bun. Tirajele de azi sunt mici, multi poeti cu adevarat foarte buni scot carti in 500 sau chiar 300 de exemplare. Ele sfarsesc astfel prin a fi destinate unui public specializat si circula putin prin librarii. Iti spun, e greu sa devii celebru ca poet in ziua de azi.
Si totusi, iata, chiar "in ziua de azi" se intampla sa fii poet, si inca unul bun, ba mai mult si un medic neurolog cunoscut. De altfel sunt arhicunoscute cazuri de scriitori care au practicat si medicina.
Aceasta duplicitate nu a fost niciodata greu de asumat pentru mine. De cand eram un pusti si pana acum, eu si duplicitatea mea ne-am dezvoltat impreuna si ne-am armonizat pana la o naturalete perfecta. Si in societate, pur si simplu am invatat sa fiu poet cu poetii si doctor cu doctorii. M-am ferit de la bun inceput sa fiu cel mai bun medic dintre poeti si cel mai bun poet dintre medici. Asta ar fi fost ridicol si inutil in acelasi timp.
De curand, ai debutat cu proza in revista "Arges". Este un accident sau un inceput cu o bataie mai lunga?
De-a lungul timpului am mai incercat sa scriu proza. Ani si ani de-a randul nu mi-a iesit, adica nu ca scriam neaparat prost si neinteresant ci, scriam mai degraba proza ca un poet. Acum am scris cateva proze scurte care mie mi se par excelente, de aceea m-am hotarat sa incep sa public. Am asadar in pregatire pentru anul acesta un volum de proza. Cred ca titlul va ramane "Jurnalul unei calatorii imposibile". Vom vedea.
Calatoresti mult, participi la congrese, datorita profesiunii tale de medic. Ai tras (pe unde ai umblat) cu ochiul la politica de carte occidentala?
Am intrat in librarii si biblioteci in mai multe orase mari ale lumii. Prima impresie a fost ca in toate exista mai multa ordine decat la noi. Poti gasi multa poezie, de la clasici la ultimele aparitii. Nu stiu, parca toate aceste volume arata exceptional, iti vine sa le citesti, sa le atingi, sa le mangai. Mai nou, constat si la noi o preocupare mai constanta pentru cartea-obiect, dupa ani buni de tiparit volume de versuri pe hartie proasta, cu tot felul de coperti incropite neprofesionist.
Lipsa banilor...
Din lipsa de bani, desigur. Exista, cred, doua fenomene: o data ca in vest se cumpara mai multa poezie decat la noi si a doua oara sunt mai multe resurse guvernamentale pentru sustinerea poeziei.
Da, ai dreptate, in vest, se citeste mai multa poezie, asta si pentru ca se face mai multa publicitate in jurul ei. Bogdan O. Popescu, cartile de poezie de pana acum, ti-au adus cronici bune, imprieteniri literare, te-au omologat ca poet. Cum este poetul in lumea de azi?
Este un dator catre ceilalti sa le demonstreze prin revelatiile lui ca lumea e frumoasa si ca perceptia ei te poate face "trimbulind". Este un orb care rosteste minuni si zambeste. Orb pentru ca nu vrea sa vada ce vad altii. Zambitor pentru ca este intelept.
Intelept pentru ca nu se framanta prea mult ca-l citesc foarte, foarte putini... Ai avut tot timpul controlul perfect al celor doua profesiuni? Nu te-ai dezis nici o clipa de una sau de cealalta din cauza unor slabiciuni trecatoare?
Control cred ca da. Nu mi s-a intamplat sa nu ajung la spital din cauza ca am scris pana tarziu. Nu mi s-a intamplat nici sa ma las de scris din cauza ca batalia cu boala si moartea m-a consumat prea mult. Imi pare ca am stiut sa ma metamorfozez, sa scap printre degetele multor stransori.
Un poet de care te-ai legat.
Poet de care sunt legat? Unul singur e greu. In liceu m-am indragostit de libertatea lui Walt Whitman. Azi, dintre contemporani, sunt direct legat si prieten cu poezia optzecista. Cartarescu, Cosovei, Iaru& comp. Altfel, Paul Vinicius mi se pare un poet bun. Pe Dan Mircea Cipariu si pe Robert Serban ii citesc cu mare placere. Oricat as continua, oricum ar ramane in final niste nedreptatiti, asa ca ma opresc aici.