„Toata lumea, toate femeile stie ca bilele invinge!", au rostit ieri pe furis cei care au fost de acord ca motiunea indreptata impotriva Monicai Macovei sa fie votata cu pietre si ulcele.

„Toata lumea, toate femeile stie ca binili invinge!". Asa suna un promo de pe Radio Guerrilla. Si multe zimbete mijesc pe fetele celor ce-l aud. De acasa, de la birou sau din masina. Iar daca vocea lui Tamango, cel care arunca in eter fraza cu pricina, este una hazlie, altfel stau lucrurile cind ceva asemanator iese din mintile unor parlamentari. „Toata lumea, toate femeile stie ca bilele invinge!", au rostit ieri pe furis cei care au fost de acord ca motiunea indreptata impotriva Monicai Macovei sa fie votata cu bile. Iar miscari de trupe, proteste vehemente, parasirea salii, cum se intimplase atunci cind au fost votati sefii celor doua Camere cu aproape doi ani in urma, nu s-au mai petrecut.

Inainte de votul propriu-zis, parlamentarii aveau asadar doua optiuni. Ori votau electronic, gratie unui sistem performant implementat cu grija la pupitrele lor, ori votau intr-o maniera preistorica, minuind pietre in ulcele. Numai ca un vot modern, cu cartele, cipuri, coduri si alte cele ce ar fi permis identificarea exacta a celui care a spus DA sau BA, s-ar fi impotrivit unei mentalitati la fel de preistorice precum sistemul adoptat in final, printre bilbele presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu. Uneltirea, tradarea, fatarnicia ar fi fost ucise din fasa in fata sistemului cu cartele si ar fi dus la executarea politica a celor ce au ales sa fie cot la cot cu Vadim, Geoana, Iliescu&Co. Parlamentarii romani au ramas la stadiul clevetirilor bizantine, al cutitelor infipte in spate sub umbra boltilor intunecoase. Reflectoarele nu le priesc. Pentru ca le lipseste asumarea raspunderii. Le titiie pantalonii la gindul ca ar putea fi descoperiti ca tradatori ai angajamentelor luate atunci cind au cersit voturi prin ungherele tarii. Si o decizie izbavita din pestera politica in care se zbat aceste personaje a vazut in final lumina prezentului.

PSD-ul se baza de mult pe tradatorii portocalii. PRM-ul, la fel. Iar liberalii, democratii si peledistii nu au tipat ca in gura de sarpe, sub inspiratia lui Caragiale: „Tradare sa fie, daca o cer interesele statului, dar sa o stim si noi!". Nu au tipat, pentru ca stiau. Se asteptau si nu au facut nimic. Mecanismul executiei politice aplicat in trecut, cu mai mare sau mai mica eficienta, de PNL si PD impotriva „tradatorilor" s-a dovedit impotent in fata bilelor. E nevoie de o noua ghilotina politica. De o descapatinare ideologica a celor ce au conspirat. A fricosilor. A celor interesati sa ramina si pe liste la viitoarele alegeri, si cu sufletul in rai. Nu este imposibil, caci mirsaviile lasa urme. Altfel, o mina de tradatori arunca in derizoriu speranta de a avea o alternativa viabila la guvernarea celor care au felicitat minerii batausi, iar acum nu se sfiesc sa isi asume gestul, insa fara a-l repudia.