Augustin Ioan face parte din acea categorie de oameni de cultura pe care eu ii numesc „buldozere". Raspunsul sau radical si voluntar la diversele si adesea incalcitele probleme si provocari contemporane m-a determinat sa il vad astfel. Ca arhit
Augustin Ioan face parte din acea categorie de oameni de cultura pe care eu ii numesc „buldozere". Raspunsul sau radical si voluntar la diversele si adesea incalcitele probleme si provocari contemporane m-a determinat sa il vad astfel. Ca arhitect, ca istoric si teoretician al arhitecturii, ca antropolog al culturii si ca scriitor, Augustin intrevede calea cea mai scurta si cauta solutia cea mai directa, edificata cu gesturi largi, generoase. Atitudinea sa lipsita de flexibilitate conjuncturala si meandre inutile a facut, probabil, ca intalnirea mea cu Augustin sa nu fie intamplatoare. L-am cunoscut intr-un moment aparte al preocuparilor mele artistice si teoretice. La sfarsitul lui 1996 incercam sa organizez la Constanta un simpozion de sculptura monumentala. Intrevedeam atunci ca arta monumentala ori sculptura se pot implica mai profund intr-o societate tarata de regimul totalitar, asa cum era (si din nefericire mai este si acum) cea romaneasca postdecembrista. Reducerea acestor genuri la statuarul comemorativ ori ambiental-decorativ mi se parea, daca nu o veritabila infundatura, cel putin un drum sigur spre desuetudine. Eram preocupat de definirea unui concept aparte privind arta destinata spatiului public. Totodata, cautam sa adun pentru proiectul de la Constanta o echipa de tineri cu mintea si inima deschise, neosificate, potriviti demersului neobisnuit pe care il planuiam. In acest context, in primavara lui 1997, prin intermediul Luizei Barcan, si ea cooptata in proiect, l-am intalnit pe Augustin. Am discutat la atelierul meu din Amzei aproximativ 15 minute. Nu a trebuit sa-l conving de nimic. Augustin era gata convins. Parea ca ne cunosteam de mult. Am descoperit si prieteni comuni. Pe poetul Cristian Popescu, de pilda, care ne parasise cu cativa ani in urma si de care ne legau pe amandoi experiente notabile din anii '80. Impreuna cu Augustin si Luiza am numit proiectul Habitat si Arta in Romania (HAR) si i-am conturat conceptul de baza: „A vindeca spatiile publice si comunitatile umane delabrate prin interventie artistica". Augustin s-a implicat cu trup si suflet in proiectele care s-au desfasurat in 1997, 1998 si 1999. Ba a mai adus si alti tineri colegi de ai sai, la fel de dezinvolti: pe Catalin Berescu si pe Costel Goagea.
Despre autor:
