Un tribunal din Belgia tocmai a condamnat Google la plata a trei milioane de euro pentru drepturi de autor. Partea vatamata: diverse publicatii din care au fost preluate articole pentru sectiunea Google News. Aceasta este una dintre ambiguitatile serios/amuzante din ceea ce se numeste „scrisul pe net". Este o confuzie care aminteste de prima etapa a galaxiei Gutenberg, pe cind cartile de autor erau mai mult un moft. Importante erau rescrierile, repovestirile, nimeni nu dadea doi bani pe originalitate. Exista inca fascinatia suportului, a tiparului, autorul era pe locul doi. Netul aduce inca o moarte a autorului in prim-plan, pentru simplul fapt ca sint prea multi fascinati ca pot scrie ce-si doresc.

Se scrie mult si prost. Se scrie fara sa se citeze, fara ca autorul de blog, de site, de mai stiu eu ce sa-si mai puna problema originalitatii. Inteleg confuzia, e fireasca si chiar o respect - e pina la urma semnul trecerii de la un suport la altul. In acelasi timp, nu pot sa nu observ ca un fenomen secundar, narcisismul scribului amator, cel care adora sa se vada publicat inainte chiar de a fi descoperit placerea cititului. Cind nu ai experienta sau resurse, singura metoda buna ramine copy/paste. Iti organizezi inteligent un site si incepi sa aduni de la toti ceilalti. Si, uite asa, un zvon se rostogoleste de zeci de ori mai repede pe net, devenind in scurt timp un soi de „Miorita" cu o mie de variante.

Evident, exista oameni care fac jurnalism in dulcele stil clasic, doar ca-si posteaza textele pe blog, in loc sa le tipareasca. Imi plac acesti oameni care trateaza netul drept ceea ce este - un suport firesc pentru textele viitorului, nici mai mult si nici mai putin. Netul nu inseamna neaparat grafomanie sau scris isteric. Pe de alta parte, detest fetisistii www, cei pentru care, daca nu e net, nu e nici viata pe Terra. Seamana cu aceia care preamareau Biblia fara sa stie sa citeasca.

Intorcindu-ne la amenda pentru Google, astfel de cazuri ma bucura pentru ca responsabilizeaza furnizorul de servicii, care dintr-o data se trezeste si producator de continut. Google e un miracol, dar nu un miracol inexplicabil. Este o miscare inteligenta care, tocmai, a anticipat marea inflatie de text, imagine care avea sa izbucneasca in mileniul trei. Google s-a oferit sa fie bibliotecar. Dar nu mai mult. Cind iei cartile din biblioteca si le semnezi pe toate cu numele tau se cheama ca faci o badaranie.

La un moment dat, un soi de filtru psihic refuza sa mai primeasca „stiri la cald" si ma trezesc citind in ziare serioase stiri reci, vechi, dar foarte bine tratate. O data cu netul vine si acest gust nou al „elaborarii". Cind stirile sau comentariile sint prea fierbinti, nu prea au gust, sint neindicate consumului imediat.

Nu mai stiu ce scriitor mare spunea ca nu gindeste atunci cind scrie, o face inainte sau… dupa. Un paradox extrem de adevarat. Important nu e sa scrii ca turbatul. Pentru ca nu prea mai ai timp sa gindesti. Si cind nu mai ai acest timp de elaborare ti se pare mult mai importanta „rama" decit continutul. Si, cind rama ti se pare importanta, incepi sa furi tocmai din dispret pentru materia esentiala. Si, cind furi convins ca e extraordinar de novator ce faci, s-ar putea sa nu te pedepseasca nimeni, ba chiar sa-ti laude inspiratia. Noroc ca mai sint si tribunale prin Belgia… Macar asa, pentru satisfactia unui tip care inca isi cistiga traiul din „autorlic".