• sustine deputatul PD, Daniel Buda

- Domnule Buda, PSD a avansat varianta constituirii unei comisii parlamentare de ancheta pentru analizarea articolelor din Constitutie pe care se presupune ca le-ar fi incalcat seful statului. Este constitu-tional acest demers?
- Infiintarea unei comisii de ancheta in legatura cu suspendarea presedintelui, contravine ordinii constitutionale. Nu cred ca se impune niciun fel de comisie. Infiintam o comisie ca sa analizeze, ce?
Sa-l ancheteze pe presedintele Romaniei? In opinia mea, Constitutia descrie foarte clar procedura: un numar de parlamentari initiaza procedura, asa cum
s-a si intamplat, Curtea Constitutionala se pronunta intr-o forma sau alta, dupa care cererea de suspendare se intoarce la Parlament care decide, prin vot, suspendarea sefului statului sau respingerea acesteia. Nicaieri in Constitutie nu se spune nimic, si, din acest punct de vedere, infiintarea unei comisii de ancheta contravine Constitutiei. De asemenea, avizul Curtii Constitutionale este unul consultativ asupra aspectelor invocate in cuprinsul sesizarii. Repet, abia apoi plenul Parlamentului va decide asupra suspendarii presedintelui, iar daca se realizeaza acest pas, se poate merge mai departe cu organizarea referendumului. Revenind la aceasta asa-zisa comisie de ancheta, ce sa faca aceasta? Sa investigheze ce au spus parlamentarii PSD? Sa audieze martori? Este o aberatie, din punct de vedere juridic, o anomalie, care nu are cum sa reziste din punct de vedere legislativ.
- Cum apreciati apelul de sesizare al PSD? Are acesta sanse sa obtina avizul Curtii Constitutionale?
- Nu cred ca aceasta Curte Constitutionala, indiferent de componenta sa, si de suspiciunile care ar putea plana asupra acesteia, va da curs demersului PSD. Eu cred ca moralitatea si verticalitatea judecatorilor ii va duce spre un aviz nefavorabil pe aceasta sesizare, intrucat cele cuprinse in document nu subscriu in niciun fel fapte de natura sa incalce Constitutia. Ca jurist, consider ca acestea nu numai ca nu incalca grav Constitutia, dar nici macar nu o incalca. De altfel, numai o simpla lectura ne poate duce la concluzia ca nu se impune suspendarea sefului statului. Presedintele are, ca si orice cetatean, dreptul sa se exprime pe probleme de ordin social, politic sau economic.
- Luni, PD a contestat la Curtea Constitutionala modificarea legii referendumului. Care sunt argumentele aduse?
- In privinta deciziei de neconstitutionalitate a legii referendumului, sunt cateva aspecte care au fost invocate in sesizarea trimisa Curtii Constitutionale si anume faptul ca in aceasta lege
s-a interzis organizarea de referendum inainte cu sase luni de zile de alegerile pentru Parlamentul European, pentru alegerile parlamentare si locale. Articolul doi din Constitutie spune foarte clar ca poporul isi exercita suveranitatea prin referendum. Practic, poporul are posibilitatea sa se exprime prin referendum oricand doreste. De asemenea, principalul motiv al sesizarii noastre se refera la faptul ca se incalca prevederile art. 81 al. 2 din Constitutie unde se arata foarte clar ca presedintele Romaniei este ales cu jumatate plus unu din numarul total de membri inscrisi pe listele de vot. Ori nu este posibil ca printr-un act normativ, printr-o lege chiar, sa schimbam regulile in timpul jocului, fara sa incalcam Constitutia. Un alt motiv este dat de faptul ca aceasta lege stabileste practic o noua modalitate de demitere a presedintelui, care a existat in momentul inceperii mandatului acestuia.
- In cazul in care Curtea Constitutionala va da curs contestatiei PD, este posibil ca referendumul sa fie anulat prin neprezentarea la vot, iar in conditiile in care Constitutia nu prevede in cat timp va avea loc un alt referendum, presedintele va ramane suspendat sine die...
- Nu se poate pune in discutie aceasta varianta de lucru intrucat, in momentul in care este suspendat presedintele, trebuie sa se organizeze un referendum in termen de 30 de zile. Faptul ca referendumul nu ar fi validat ca urmare a faptului ca nu s-ar prezenta la urne un numar suficient de oameni la vot, aceasta ar arata ca presedintele va fi repus automat in functie. Nu se instituie, in niciun caz, obligativitatea organizarii unui nou referendum pana cand se va asigura majoritatea respectiva. Din punct de vedere juridic, daca se va da curs cererii PD, legea va deveni contrara Constitutiei.