Deputatii din Comisia de aparare au adoptat ieri forma Senatului de modificare a Legii protectiei informatiilor clasificate, care acorda accesul la astfel de informatii si unor demnitari care nu poseda certificat ORNISS. In forma adoptata de Senat, presedintele, premierul, ministrii si parlamentarii pot avea acces la informatii clasificate si daca nu poseda certificat ORNISS, insa dupa respectarea unor proceduri stricte.
Mihai Stanisoara, presedintele comisiei, a precizat ca deputatii au respins un amendament propus de ORNISS, care stabilea ca demnitarilor li se „acorda" accesul la informatii clasificate, mentinind forma initiala a textului legii, care prevedea ca acestia au „garantat" accesul la astfel de informatii. In cazul in care deputatii din Comisia juridica nu vor adopta un punct de vedere diferit de cel al Comisiei de aparare, Raportul final poate fi adoptat si fara o reunire in plen a celor doua comisii. Daca membrii Comisiei juridice vor adopta o pozitie diferita, va fi necesara o mediere intre cele doua comisii, a mai spus Stanisoara. (P.B.)
Certificatele ORNISS, desfiintate la Camera
Deputatii din Comisia de aparare au adoptat ieri forma Senatului de modificare a Legii protectiei informatiilor clasificate, care acorda accesul la astfel de informatii si unor demnitari care nu poseda certificat ORNISS. In forma adoptata de Senat, p
Sursa: Cotidianul
Cotidianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Certificatele ORNISS, desfiintate la Camera":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
