AMENZI MARI. Din cauza unor agenti economici mari, ca Mittal Steel, Petrom, Petrotel, Romplumb, Romania va ajunge inevitabil pe lista tarilor in care exista ""cazuri de declansare a procedurii de infringement in domeniul protectiei mediului. Asta pentru ca, dupa cum a declarat Silvian Ionescu, comisar-sef al Garzii Nationale de Mediu, ""exista in continuare in Romania agenti economici care cred ca se pot targui la nesfarsit cu statul. Sunt directori sau proprietari de instalatii care cred ca pot negocia legea"". Un astfel de exemplu, a continuat Ionescu, il constituie conducerea Mittal Steel Galati, care a prezentat propriul termen de evaluare a ofertelor pentru instalatiile de desprafuire sau conducerea de la Romplumb Baia Mare, care astazi e pasibila suta la suta de inchisoare, pentru ca produce in continuare plumb, desi trebuia sa inchida depozitul de zguri pana la
31 decembrie 2006. Daca se va initia procedura de infringement impotriva tarii noastre, Romania e pasibila sa plateasca intre 300.000 si 1,5 milioane de euro pe zi in functie de gravitatea cazurilor.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro