In cautarea unor intelectuali care sa serveasca scopurilor sale, Dan Voiculescu apeleaza la constiinta anonimilor pentru a iesi din clandestinitatea propriei intelectualitati.

Cu mina pe sapa. Cu timplele inundate de sudoarea muncii fizice. In fabrici, uzine ori in fruntea unor mari corporatii. Probabil asa si-i inchipuie Dan Voiculescu pe intelectualii autentici. Cei ce, la o adica, ar putea sa vorbeasca, daca s-ar ridica cel putin la inaltimea gradului de om al muncii stabilit prin metode fixe: cit produci, cite locuri de munca oferi, citi cistiga efectiv dupa urma ta. Restul inseamna pleava. Un fel de liber-cugetatori care nu aduc nimic in plus acestei lumi. Decit, eventual, faptul ca vor crea o piata de pe care sa fie cumparati de personaje becaliene.

Si in acest fel, printr-o ironie involuntara produsa de un personaj ce te provoaca la ironii voluntare, un duh malign iese dintr-o lampa ce parea infundata cel putin pentru citeva generatii. Incriminarea intelectualilor pentru ca gindesc. Pentru ca isi pot cistiga existenta din vinzarea unor idei, unor vorbe, unor teorii. Pentru ca desi din miinile lor nu ies oale si ulcele, din mintile lor iau nastere idei. Iar linga idei, cei care nu le pricep vor pune mereu lucruri concrete, fie ele strunguri, catuse sau bani. Absorbiti pina in maduva oaselor de concret, astfel de oameni nu mai cunosc, in ipoteza ca odata au cunoscut, ceea ce nu capata forma si culoare. Ceea ce nu tine de industrie, de fabrici, de uzine. Comertul ideilor, bucuria gindurilor, linistea cuvintelor le sint acum straine. Indezirabile. Pentru ca a le recunoaste suprematia inseamna a-si recunoaste propriul esec. Astfel de oameni vor sa intre in istorie, cu toate ca nu au generat nimic memorabil. Caci praful este si el un element concret ce se depune la fel de concret peste toate cite vor fi savirsit. Si sub valuri de mucegai, de acarieni, de particule gretoase, numele lor va intra in putrefactie. Acesti „asa-zisi intelectuali" sint pericolul cel mai mare pentru personaje ca Dan Voiculescu, pentru ca, oricind, ii fac praf teoriile lui despre viata si nemurirea sufletului conservator. Adica tocmai ceea ce, crede el, este biletul lui spre eternitate. Atunci se aplica o metoda bine cunoscuta. Daca intelectualii astia nu sint buni, hai sa cautam altii. Iar ca un cunoscator al intelectualitatii, nu ii numeste pe ceilalti. Le cere lor sa iasa la vedere, pentru a-l sprijini. Intelectuali anonimi din toate ungherele tarii uniti-va! Haideti la lupta cea mare contra acestor paria de Plesu si Liiceanu! Din subteranele intelectualitatii, acolo unde nu se toarna, unde Ceausescu n-are conturi, veniti si va alaturati mie pentru a construi Romania! Daca ne adunam mai multi, voi arata ca nu sint singur! Cam asa suna retorica unui fost comunist ce a ales sa se conserve. Si care, probabil, se crede si el vreo specie de intelectual. Anonim in nici un caz. Poate clandestin.