Politica ne omoaraIntre Napoleon si Ceapaev

Se spune ca tactica folosita, de regula, de catre Napoleon in razboaiele pe care le-a purtat era aceea de a diviza armatele adverse si-apoi de a le ataca si invinge pe rand. Cu alte cuvinte isi maruntea adversarul, il taia in bucatele, pentru a-l mesteca si inghiti de tot! Desigur, Bonaparte nu a ramas in istorie ca specialist al bataliilor navale, ci ca un exceptional strateg al razboiului pe uscat. Atunci cand n-a reusit, n-a putut sa-si mai aplice tactica, el a fost invins.
Despre Traian Basescu se vorbeste ca despre un lup de mare. Nu a condus domnia-sa vreo flotila militara, nici macar o nava de razboi, dar a comandat cea mai mare nava a marinei comerciale romanesti. Ori, structura de organizare si relatiile interumane sunt si pe o astfel de nava, dupa cum se spune, tot de tip militar. Activitatea profesionala, meseria dlui Basescu, si-a pus vizibil amprenta asupra personalitatii sale in ansamblu. E greu de crezut ca in diversele etape ale vietii sale, Traian Basescu sa nu fi fost impresionat de faptele de arme si de statura de om de stat ale lui Napoleon Bonaparte. Nu stiu care este strategia d-lui Basescu, dar tactica pe care o adopta nu pare ca va da roadele pe care le asteapta.
Interesant este ca, cel putin de la o vreme incoace, presedintele nostru nu doar ca a deschis mai multe fronturi concomitent, de la anticoruptie si grupurile de interese economice nelegitime (tema sa preferata si in campanie), la debirocratizarea si eficientizarea institutiilor statului, pana la transee care nu pareau a fi, initial, pe agenda sa cu prioritati, cum ar fi accesul CNSAS la dosarele din arhivele SRI, SIE, DIM, CC al PCR sau procesul si condamnarea comunismului. Razboaiele lui, chiar concomitente, in aceste domenii au fost necesare si i-au atras si acordul si simpatia unei parti consistente a populatiei. Dar, dl Basescu a devenit, poate fara sa vrea si chiar fara sa stie, un fel de adept al teoriei revolutiei permanente a lui Trotki. Exagerez putin, dar cam pe aici se-nvart lucrurile.
Incet-incet, domnia sa, a inceput sa atace mai toti vectorii politici. Pe Felix Motanul (alias Dan Voiculescu) si al sau PUR (solutia imorala); pe "batranul edec" Ion Iliescu; "prostanacul" de Geoana si al lor PSD; pe "mincinosul" de Tariceanu cu PNL-ul lui cu tot; ocazional pe Marko Bela (caruia inca nu i-a gasit porecla) si UDMR, cochetand pe-aici, pe-acolo cu Szasz Jeno si UCM; pe Vadim Tudor si al sau PRM a incercat sa nici nu-i bage in seama - a dat doar din mana a lehamite. In loc sa aiba alaturi o adevarata Coalitie, presedintele a ramas doar cu fidelii din PD si cu cei cativa haiduci politici de pe langa Stolojan. Aici mai apare o problema: liderii mai mult sau mai putin cunoscuti ai PD se simt obligati sa apere orice pozitie si sa justifice orice zicere a lui Traian Basescu; Stolojan, Boureanu si Turcan sar la gatul lui Tariceanu, si in "apararea" lui Basescu chiar si atunci cand sunt intrebati despre cum arata femeile din Tahiti pictate de celebrul Paul Gauguin, incat aici se potriveste perfect zicala "cu asa prieteni nu mai am nevoie de dusmani". In sfarsit, unii dintre sustinatorii presedintelui Basescu, mai ales din presa scrisa, il lauda cu atata lipsa de naturalete (ca sa ma exprim ultraelegant) incat si sustinatorii rationali si cei care incearca sa fie cat mai obiectivi in subiectivismul lor, dau un pas inapoi a stupefactie, daca nu chiar teama ca e o primejdie de a reface o cale cunoscuta deja.
Ecuatia devine mai complicata daca ne gandim ca institutia Presedintelui (niciunde in Constitutie nu se vorbeste nici de "Administratia prezidentiala", nici de Presedintie, se vorbeste de Presedinte ca institutie) a intrat in relatii uneori chiar conflictuale cu alte institutii ale statului, de un nivel echivalent cu al lui sau chiar nivele inferioare, nu subordonate, insa, nu constituie pentru nimeni un secret nu doar atentionarile pe care Presedintele le-a facut Guvernului, dar, mai ales, razboiul lui cu Primul Ministru sau jocul de-a soarecele si pisica cu Consiliul Superior al Magistraturii si, noutatea ultimelor zile, aprecierile controversate cu privire la "politicieni care fac legi pentru infractori", aprecieri care au inflamat Parlamentul, acesta solicitand cel putin o retractare (nu cred ca ar fi cazul de a cere scuze) din partea Presedintelui.
Cred sincer ca nu ar strica mai multa parcimonie din partea consilierilor prezidentiali. Ei nu pot explica orice declaratie de politica interna sau externa, orice afirmatie a Presedintelui prin dreptul acestuia la opinie. Omul cel mai putin liber (inclusv la vorbe) intr-un stat este tocmai seful lui, in cazul nostru Presedintele. Vorbele lui nu sunt simple vorbe, sunt fapte. El nu este un subiect oarecare, ale carui opinii sunt masurate de nu stiu ce institutii sociologice. In general (si asta a fost o problema pentru toti presedintii postdecembristi) Presedintele nu trebuie sa fie un judecator la instanta de fond. El este, in foarte multe cazuri, instanta suprema, ultima instanta, unde opinia se transforma, cel mai adesea, in decizie.
In anumite privinte, Traian Basescu imi aduce aminte de Ceapaev (un vestit comandant de divizie in Armata Rosie in timpul Razboiului Civil din Rusia Sovietica). Despre el se povesteste ca se avanta atat de navalnic in fruntea trupelor de cavalerie, incat se trezea in mijlocul trupelor adverse (observati, va rog, ca eu niciodata n-am vorbit de inamici ai presedintelui, am vorbit cel mult de adversari) si cand se uita inapoi constata ca uneori, trupa, nu era pe nicaieri, ca n-a fost in stare sa-l urmeze. Cred, in modul cel mai serios, ca Presedintele Romaniei, atunci cand se lanseaza intr-un proiect, trebuie sa calculeze cine-i sunt aliatii, ca trebuie sa se obisnuiasca sa inghita in fiecare zi cel putin cate o broasca raioasa, ca si daca omeneste ii vine greu, el trebuie sa discute cu sefii tuturor partidelor politice (care, macar aparent, trebuie sa-i fie echi-apropiate), ca el n-are de ce sa urecheze sau sa mangaie un presedinte de partid sau altul, ca el trebuie sa gaseasca solutii pentru a pastra echilibrul puterilor in stat si separatiunea lor. El trebuie sa fie "pompierul atomic" al tuturor tipurilor de conflict. Altfel isi advertizeaza fortele politice si ramane izolat in campul politicii.
E adevarat, insa, ca Traian Basescu, asa cum arata azi toate astrele, de la sondajele de opinie publica la baile de multime, pare a avea un aliat foarte puternic. Pe care se si bazeaza. Acest aliat e electoratul, dar el nu participa la lupta decat o data la patru-cinci ani. In acest interval de timp, poate face galerie pe marginea terenului, poate fluiera si huidui jocul prost al echipelor, dar nu poate lua terenul cu asalt. E foarte important sa ai un astfel de aliat, dar nu este intotdeauna suficient.

---

Despre autor: