Este titlul unei elegante carti publicate de Gheorghe Craciun, la Editura "Cartier", in 2003, cum ar veni, nu prea ar mai fi de stricta actualitate. Nu stiam de existenta ei, asa cum am gasit un exemplar din "Cu garda deschisa" (Editura "Institutul european") o si mai veche aparitie, din 1997, cuprinzand o variata selectie de "interventii, optiuni, articole si raspunsuri" din activitatea de publicist a prozatorului. Doua carti care contureaza si completeaza portretul si anvergura intelectuala a unui scriitor, a carui existenta a fost marcata exemplar de optiunea scripturala. A scrie si descrie lumea lui - dar si a noastra - a fost o ocupatie cvasifizica, obsesia corporalitatii materiei existentiale, dar si a propriei fiinte - cine sunt eu? - fiind producatoare de variate divagatii, nu doar epice, dar si la marginea speculatiei filozofice. Insistam pe o carte inactuala precum "Mecanica fluidului" pentru ca ea cuprinde strania poveste a unei viitoare optiuni literare. Ce face Craciun in 2003? Aduna 25 de mici texte de junete, ramase inedite, care nu au reusit sa fie publicate inainte de 1989 si nici nu au intrat in volumele de proza ulterioare, pe care le amalgameaza cu "notatii disparate de jurnal", puse sub sigla fotografica a unui dens "Grandangular", la care adauga "secvente de reflectie", toate aceste fragmente capatand o bine articulata si neasteptata coerenta. Si nu este totul: textul volumului este pigmentat de fotografii si desene, o scriitura grafica si fotografica a prozatorului, astfel ca nexul epic si analitic capata si consistenta vizuala. Prezentarea noastra simplifica si vulgarizeaza nepermis consistenta ideatica a unei carti iesite din norma curenta a genurilor literare. Cum ar mai fi "Norii" lui Petru Cretia, "Meteorologia lecturii" a lui Radu Petrescu sau "Anatomia suferintei" a lui Nasta. A fost o mare surpriza acest manual de a citi si vedea lumea si am parcurs cu reala bucurie acest volum pe fondul tristetii nebucuriei disparitiei dintre noi a unui prieten. "Mecanica fluidului", asa cum a gandit-o autorul, nu mai este un simplu volum de proza postmoderna, cum ar fi putut fi daca aparea prin anii '80, ci o "carte de inteleptire". Care face o solida punte cu ultima aparitie editoriala a lui Gheorghe Craciun, acel iarasi, straniu si dens "Trupul stie mai mult. Fals jurnal la pupa russa"(Paralela 45). Dovada a unei consecvente ideatice, dovada a unor cautari continue a ochiului, mintii, inimii si mainii care scrie. Nu stim daca prinsi in insectarul evenimential al contingentului mai avem timp si stare pentru astfel de lecturi pretentioase si pretioase. Nu stim daca aceste carti ale lui Gheorghe Craciun pot strapunge "corola de minuni marunte si insignifiante a lumii de azi", dar ar merita macar sa le acordam atentia cuvenita. Nu doar pentru memoria unei exemplare devotiuni scriitoricesti, ci si, de ce nu, pentru propria noastra gimnastica intelectuala. Daca se mai poate vorbi si de asa ceva dupa orele obositoare de "fitness". Despre "Cu garda deschisa" poate cu un alt prilej. Tanara garda optzecista intra pe nesimtite in eternitatea istoriei literare romanesti. Poate prea devreme.