Conflictul declansat intre Traian Basescu si majoritatea senatorilor si deputatilor Romaniei se acutizeaza si se transforma in razboi. Incepand, mai ales, din momentul in care, aflat in pragul suspendarii din functia de presedinte, Traian Basescu a f
Conflictul declansat intre Traian Basescu si majoritatea senatorilor si deputatilor Romaniei se acutizeaza si se transforma in razboi. Incepand, mai ales, din momentul in care, aflat in pragul suspendarii din functia de presedinte, Traian Basescu a facut imprudenta de a-i sfida pe membrii Legislativului, acuzandu-i ca au facut corp comun cu infractorii. Somat sa isi ceara scuze, el raspunde printr-un gest de mare curaj: solicita, conform Constitutiei, dreptul de a se prezenta in Parlament. Si de a face o declaratie. Ce cai au adversarii sai, din ce in ce mai multi la numar, de a actiona? Si in raport cu ce? Putem intui ce va spune seful statului?
Criza politica de la Bucuresti este de o complexitate fara precedent. A debutat printr-o insistenta obsesiva vizand alegerile anticipate, prin harjoneli semi-amicale initiate de Basescu impotriva lui Tariceanu, s-a transformat in veritabile agresiuni, apoi a raspuns si Tariceanu pe masura, conflictul depasind punctul de ireversibilitate. Izolat mai intai de Guvern - desigur, mai putin atunci cand este vorba de reprezentantii PD - Basescu a intrat in mare viteza in conflict cu PNL si cu intreaga opozitie. Pana la criza existenta azi in raporturile sale cu Parlamentul nu a mai fost decat un pas. E clar ca Basescu nu are intentia sa vina si sa-si toarne cenusa in cap pentru a spune ca a gresit, mintind opinia publica atunci cand a afirmat ca deputatii si senatorii nu fac altceva decat legi care sa-i favorizeze pe infractori. Si aruncand astfel anatema asupra celei mai importante institutii a democratiei. El vine maine in Parlament pentru a prelua initiativa. Fie va incerca sa distraga atentia opiniei publice de la fondul conflictului in care se gaseste cu forumul legislativ, ignorand de asemenea motivele pe care opozitia le are in vedere pentru suspendarea si apoi demiterea sa si va lansa, astfel, o noua tema paralela, fie ii va ataca in forta pe initiatorii suspendarii. In prima varianta, nu e nimic de comentat, intrucat presedintele va trebui sa bata campii. In cea de-a doua varianta, scena Parlamentului se poate transforma intr-o baie de sange.
Parlamentarii au dreptul, de asemenea prevazut de Constitutie si de regulamentul celor doua Camere, sa organizeze o dezbatere pe tema misterioasei declaratii a presedintelui. O dezbatere ad-hoc. Si care poate fi extrem de dura, data fiind criza politica existenta. Iar Basescu nu poate sa-si incheie declaratia si sa o ia la sanatoasa. Decat daca incearca, astfel, sa demonstreze ca dispretuieste in bloc intreg Parlamentul, confundand institutia cu o carpa de sters praful. Va fi astfel silit sa raspunda la intrebari, unele jenante.
Faptul ca Basescu nu a fost primit marti in Parlament, asa cum a solicitat - intr-o tentativa de a diminua, astfel, actiunea politica impotriva Monicai Macovei - ci miercuri si raportul in care s-a luat aceasta decizie in Birourile Permanente demonstreaza ca, in Parlament cel putin, o majoritate zdrobitoare este anti-Basescu. Si nu voi incheia acest comentariu inainte de a anunta ca se profileaza la orizont un fel de sah politic etern. In cazul in care Curtea Constitutionala va da curs cererii PD, respingand Legea referendumului sau amanandu-i aplicabilitatea, atunci este previzibil urmatoriul scenariu: referendumul pentru demiterea presedintelui va fi anulat prin neprezentarea la vot a unui numar suficient de cetateni si, intrucat Constitutia nu prevede in cat timp trebuie organizat al doilea referendum, Basescu poate ramane suspendat sine die.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.