Decretand ca isi insuseste studiul Comisiei Tismaneanu si ca astfel il transforma in document oficial al statului roman - pe care nu se multumeste sa il personifice, ci intelege sa il personalizeze - domnul Basescu procedeaza exact ca dictatorii comunisti pe care pretinde a-i condamna. Se subintelege ca de acum inainte cel ce se va indoi de adevarul raportului Tismaneanu se plaseaza pe o pozitie anti-statala si, la limita, se expune sanctiunii - morale, politice, dar si, de ce nu, legale. (Intrucat s-a cerut interzicerea insemnelor comuniste, ar urma, printre altele, ca berea Heinneken sa nu se mai vanda in Romania intrucat pe marca sa apare o stea rosie in cinci colturi.)
A sustine ca procesele si rigorile carora le-au fost supusi oponentii comunismului real au fost cu mult mai brutale si mai nedrepte este adevarat, dar fara relevanta. Nu exponentii totalitarismului comunist fixeaza standardele comportamentului democratic. A-i judeca pe comunisti cu acelasi tip de masura cu care ei si-au judecat adversarii politici inseamna a inlocui o dictatura cu alta. Pentru un democrat chiar si dictatorii (ori tortionarii) sunt oameni si de aceea ei trebuie sa se bucure de respectul drepturilor recunoscute fiintei umane.
Ar trebui ca lucrurile sa stea asa cel putin atunci cand adversarul este la pamant. Caci, intr-adevar, comunismul a fost deja condamnat si executat in Romania. inca prin hotararile FSN, structurile PCR au fost interzise si dizolvate. Ulterior a fost interzisa prin lege propaganda comunista (alaturi de cea fascista) si au fost create bazele legale ale reabilitarii victimelor comunismului. Daca revolta populara din 1989 a inlaturat suprastructura comunista, reformele care au urmat au desfiintat sistemul legislativ si institutional comunist. In cadrul confruntarii revolutionare excluderea este regula. Dupa triumful revolutiei includerea este obiectivul. De ce sa te mai lupti cu stafiile interzicandu-le chiar si post mortem o judecata sine ira et studio (fara ura si fara partinire)!?
Astazi romanii nu au a se lupta cu comunismul, ci cu oligarhia. Nu cumva tocmai deturnarea de la aceasta batalie este incercata de unii prin regizarea farsei condamnarii comunismului?!
De ce a avut nevoie, insa, domnul Basescu - ultimul "Presedinte comunist" al Romaniei, dupa cum el insusi s-a definit in campania electorala - de aceasta farsa? In putine guri condamnarea comunismului suna mai neconvingator ca in gura sa. (Mobilizarea exhibitionista a PRM a fost tocmai de natura a face credibil prin contestare demersul basescian inducand ideea ca ceva trebuie sa fie adevarat daca Vadim spumega.)
Raspunsul la aceasta intrebare este simplu. In primul rand, presedintele-jucator a trebuit sa ofere galeriei sale de dreapta argumente pentru reinnoirea sprijinului care incepuse a-i fi retras. Mai important insa, condamnarea comunismului fara judecata lasa mecanismele dictatoriale cele mai sofisticate folosite de comunismul real intr-o ambiguitate din care pot fi transferate, de catre un sef de stat aparent purificat prin "lepadarea de Satana", intr-un alt tip de stat politienesc si de regim de autoritate personala. (Chiar a doua zi dupa "condamnare" se preciza ca serviciile de securitate nu sunt ONG-uri si nu pot fi supuse scrutinului public.) Farsa serveste deci pentru reciclarea terorii rosii intr-un autoritarism portocaliu. Comunismul a murit! Traiasca autoritar-populismul oligarhic!