Vladimir Putin anunta public o stare de fapt: Razboiul Rece nu s-a terminat, a fost doar in pauza.

Rusia si SUA se faulteaza reciproc de multa vreme, in traditia loviturilor pe sub masa cu zimbetul pe buze. Iar stadionul este, ca si in trecut, nici in SUA, nici in Rusia, ci in deplasare, in Orient. Rusia a inceput sa recupereze handicapul creat de scurta „absenta" din zonele de influenta, din perioada imediat urmatoare descompunerii Uniunii Sovietice.

Cele mai vizibile jocuri de strategie se fac in Orient, cu miza uriasa. Cind SUA nu recunosc guvernul Hamas, Putin invita liderii miscarii la Kremlin. Cind SUA vor sa sanctioneze Iranul pentru programul nuclear, Rusia se opune si chiar vinde Teheranului rachete antiaeriene ori ii construieste un reactor nuclear. Cind Washingtonul mareste numarul trupelor in Irak, Moscova cere un calendar de retragere. Cind Siria e amenintata cu un tribunal international pentru asasinarea premierului libanez Rafik Hariri, Moscova se arata recalcitranta. Opozitia la nivel declarativ fata de aproape orice initiativa americana in Orientul Mijlociu e completata de arme Kalasnikov si de rachete rusesti gasite la tot pasul in tarile arabe, cu suspiciuni ca Moscova le vinde direct „beneficiarilor" sau stie sigur ca vor ajunge, prin intermediari, acolo.

Noul Orient Mijlociu, proclamat ca tinta de democratizare de catre americani, nu are de fapt nimic nou, si-a pastrat forma data, in mare parte, de Razboiul Rece. Asa cum s-au luptat prin intermediari in razboiul civil din Liban sau in Iran, cind au subrezit guverne care nu conveneau uneia sau alteia, SUA si Rusia sint din nou pe pozitii. Si fac din nou vechile greseli. Pe marginea Razboiului Rece au crescut si s-au dezvoltat, pe principiul mielului care suge de la doua oi, diverse miscari islamice sau au rasarit regimuri care acum nu fac nici jocul american, nici pe cel rusesc, cum s-a intimplat in Iran. SUA si Uniunea Sovietica si-au tot lovit pionii una de frica celeilalte, pina au facut loc, din aprecieri strategice eronate, revolutiei islamice conduse de ayatolahul Khomeini.

Orientul, in care Washingtonul si Moscova au inceput din nou sa mute piese, are surprize neplacute pentru ambele. Cele doua puteri locale, Arabia Saudita si Iranul, sint imprevizibile. Arabia Saudita e pentru SUA o amanta cu toane si morocanoasa. Iranul e relativ nesantajabil cu lovitura militara si e mai strins legat de China decit de Rusia, pentru ca Beijingul are o politica externa pragmatica, iar nevoia chineza de gaz garanteaza ca nimic altceva securitatea Iranului. Un nou meci e in plina desfasurare, iar jucatorii n-au inteles, nici dupa serii intregi de masele sparte in trecut, ca Orientul Mijlociu e o nuca prea tare chiar si pentru colosii american si rus.