In viltoarea evenimentelor contemporane, exista un personaj a carui viata politica pare sa fi renascut: dl Melescanu. Domnia sa si-a intetit in ultima vreme prezenta la televizor unde se exprima ca o voce secunda a PNL la o sumedenie de talk-show-uri, jurnale de stiri si alte asemenea. De fiecare data ma uit amuzat la prestatiile acestui domn si ma joc inlocuind la intimplare cuvintul „PNL" din discursul sau cu cuvinte precum „PC", „PSD", „PNG" sau „P.Orice". Nu se simte nici o diferenta. Merge oricum. Practic, dl Melescanu e un muzeu al limbii de lemn plastifiat diplomatico-feseniste, un vorbitor perfect adaptat la mediul limbajului politic actual. Cu timpul, datorita imperativelor momentului, chiar si lemnul de esenta tare al lui Iliescu s-a modificat genetic si a ajuns sa nasca numeroase vorbe memorabile. Dl Melescanu insa n-a reusit sa produca niciodata o cit de mica insiruire de cuvinte demne de pastrat in memorie. Asta pentru ca domnia sa are talentul rarisim de a nu spune niciodata, dar absolut niciodata, nimic transant, nimic care sa sune a concluzie. Tehnica de a evita permanent prin cristiane de limbaj orice situare pe o pozitie oarecare, de a face ca discursul tau sa treaca prin urechile interlocutorilor ca un piriias de apa chioara are la baza strecurarea unei gindiri feseniste de sorginte perestroikista prin postura „diplomatului". Acest produs de sinteza mi se pare rafinarea absoluta a ne-spunerii, forma suprema de flecareala. Incercati acasa cu sotia, cu amicii, cu cine vreti si va garantez ca n-o sa reusiti niciodata sa vorbiti precum dl Melescanu. A vorbi fara sa spui absolut nimic e o chestie care se invata intr-o viata de om.