100 de ani de la Rascoala din 1907, 100 de taranisti si 100 de flaminzi. Un recensamint sumar al unui eveniment istoric comemorat la sfirsitul saptaminii, intr-un colt de Botosani: in Flaminzi, orasul-sat din nord-estul Europei.

Despre rascoala, flaminzenii vorbesc si stiu putin. Doar cei girboviti de ani si de povara pamintului. Ca pamintul povara a fost, povara le-a ramas. „N-a murit nimeni la Flaminzi, la Rascoala. Pentru pamint s-au ridicat", spune molcom Dumitru Bordeanu. Saraci lipiti Flaminzilor, taranii isi amintesc de „nemtii" din cartea de istorie a comunei, arendasii de care nici acum n-au scapat. „Sint unii veniti de un an, doi, dar i-au vazut doar cei care le-au dat pamintul in arenda. Eu, unul, de la razboi incoace n-am mai vazut nici un picior de neamt", spune zimbind amar Mitica al lui Bordeanu.

Pe linga „nemtii" care se ingrijesc de pamintul flaminzenilor, mai sint doi-trei localnici cu dare de mina, care au investit in agricultura. „Pai, mai e unul Toma care are si complexul (magazinul alimentar din oras - n.r.). Ala are vreo 200 de hectare luate", mai spune nea Mitica. Taranii primesc 400 de kilograme de porumb din fiecare hectar de pamint pe care l-au arendat. Cei care nu si-au dat pamintul la „nemti" ori lui Toma traiesc din ce da Dumnezeu. „Daca da Dumnezeu ploaie, avem, daca nu…".

Flaminzi - Franta, 140 de euro

De foame si saracie, multi tineri si-au luat cimpii prin Europa. Mai nou, flaminzenii nu mai trebuie sa alerge la Botosani sa-si tocmeasca evadarea. De un an, au chiar la ei in tirg „autogara internationala". O firma particulara care pentru 140 de euro te duce direct din Flaminzi pina la portile Luvrului. „Toti s-au dus, ne-au lasat pe noi sa ne chinuim cu pamintul", spune cu lacrimi in ochi un batrin proponit linga afisul „autogarii". Mos Vasile Maxim are trei hectare de pamint mostenite de la Rascoala incoace. Trei hectare de povara pe care le munceste cum poate: cu caii, impingind toamna, primavara, singur, de coarnele plugului. Si asta pentru ca tractor nu-i da mina sa rinduiasca si nici pensia de la CAP de 1,8 milioane de „franci". Dar asa greu cum e, nu se leapada de ogor. „Nu-l dau. Nu vind nimic", spune mos Vasile Maxim indreptindu-si batrinetea agale spre piata. In piata, steaguri galbene cu ochii „conventiei democrate" indreptati spre o masa plina de colaci si luminari: Partidul National Taranesc Crestin Democrat a venit sa comemoreze Rascoala.

10 milioane, un hectar de istorie

Sa tot fie vreo 100 de taranisti in piata. „Tarani am fost, tarani sintem. Nu ne este rusine ca sintem tarani din fii de tarani. Si cea mai de pret avere a noastra e pamintul", recita Adrian Pavelescu, vicepresedintele PNTCD in difuzoare, adunind toata suflarea Flaminziului in piata, mai ceva ca duminica la oborul de animale.

„Ce cel mai de pret! Pamintul ne-a mincat sufletul", se aude un murmur. Batrina se incrunta si apoi spune cu naduf. „Eu il vind. Zece milioane vreau pe el, ca-i bun, nu-i pirloaga. Cu zece milioane ne intelegem", adauga batrina. Atit cere pe farima de oras pentru care Uniunea Europeana si Rascoala sint doar o poveste.

Orasul cu 1.000 de carute

Pentru flaminzeni, dupa blestemul pamintului a venit altul. Cel al orasului. In Flaminzi, devenit oras in 2004, nu-s mai mult de doua blocuri pe care troneaza, ca-n toata Romania, lighenele „Digi TV". La 400 de masini, circula 1.000 de carute. „Din 12.000 de locuitori, 1.500 sint salariati. Principala meserie e in agricultura, iar la femei, cea de casnica", spune primarul Dumitru Micutanu. Sef peste flaminzeni, primarul recunoaste neputinta unei localitati supranumite oras doar pe harta. „Canalizare avem numai la blocuri si acolo apa potabila e cu restrictie, doar doua ore pe zi. In rest, la fintina. Pentru populatie e greu. De cind am devenit oras, taxele au crescut cu 40%, iar programe SAPARD n-am prins", spune primarul.