Partidul Democrat va depune, ieri, la Curtea Constitutionala, sesizarea cu privire la neconstitutionalitatea legii referendumului, asa cum a fost votata de Camera Deputatilor, a anuntat, ieri, la Sibiu, intr-o conferinta de presa, presedintele PD, Em
Partidul Democrat va depune, ieri, la Curtea Constitutionala, sesizarea cu privire la neconstitutionalitatea legii referendumului, asa cum a fost votata de Camera Deputatilor, a anuntat, ieri, la Sibiu, intr-o conferinta de presa, presedintele PD, Emil Boc. El a precizat ca sesizarea a fost finalizata vineri, textul fiind semnat de 50 de parlamentari democrati, 15 din partea liberal-democratilor si de cativa deputati independenti. Unul dintre motivele invocate de democrati este faptul ca, dupa ce Traian Basescu a devenit presedinte al tuturor romanilor, nu doar al celor care l-au votat, nu poate fi destituit decat cu jumatate plus unu dintre optiunile tuturor romanilor cu drept de vot. "Nicaieri in Constitutie nu se precizeaza ca in cazul unui referendum ar fi nevoie de o alta majoritate decat cea mentionata la articolul 81 din legea fundamentala. Daca s-ar fi dorit ca presedintele Romaniei sa fie revocat cu o alta majoritate decat cea absoluta s-ar fi mentionat expres acest lucru in Constitutie", a declarat Emil Boc. El s-a intrebat cate voturi ar fi necesare in vederea suspendarii unui presedinte interimar, avand in vedere ca acesta nu a fost numit prin votul populatiei. Boc a opinat ca schimbarea regulilor in timpul jocului are un caracter "imoral", avand in vedere ca, potrivit Constitutiei, legea dispune numai pentru viitor. Drept urmare, a apreciat liderul PD, aceste prevederi ar trebui sa intre in vigoare doar in cazul mandatelor viitoare. El a vorbit despre "amatorismul" celor care au promovat si sustinut o astfel de initiativa doar "pentru a se plia pe un context politic dat si a face un joc politicianist". Al doilea motiv de neconstitutionalitate prevazut in sesizarea ce va fi depusa luni este limitarea dreptului poporului de a se exprima prin referendum cu sase luni inaintea alegerilor. "Aceasta limitare introdusa abuziv incalca flagrant articolul 2 din Constitutie care prevede ca suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin alegeri si referendum", a declarat liderul PD, care a a adaugat ca dreptul poporului de a se exprima prin intermediul unei consultari populare nu poate fi limitat de Parlament.

"Zid in jurul presedintelui"
Deputatul Ioan Oltean, vicepresedinte al PD, a declarat ieri, la Bistrita, ca, in eventualitatea organizarii unui referendum privind suspendarea presedintelui tarii, care sa nu aiba efectul scontat de PSD, Parlamentul ar trebui sa se dizolve, informeaza corespondentul Rompres. "Daca Parlamentul adopta actiunea de suspendare a presedintelui, iar aceasta actiune este invalidata, este infirmata de popor, in mod direct Parlamentul primeste un vot de blam, pentru ca vointa poporului infrange vointa Parlamentului. In orice tara normala, in orice tara democrata, o asemenea stare de fapt duce automat la dizolvarea de drept a parlamentului", a afirmat Ioan Oltean. "Ii avertizez pe toti acei parlamentari care doresc sa-si duca la bun sfarsit mandatul - si acestia sunt 90% dintre parlamentari - sa nu aiba noaptea linistita daca vor vota suspendarea presedintelui, pentru ca urmeaza de drept dizolvarea Parlamentului", a spus deputatul democrat. Ioan Oltean a sustinut ca PD "va face zid in jurul presedintelui", pentru ca, in opinia partidului, actiunea de suspendare nu este justificata, si solicita PNL sa se pozitioneze in mod ferm de aceeasi parte a barierei, in conformitate cu protocolul Aliantei D.A.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.