Desi jurnal intim, spatiu al marturisirilor ce nu pot fi expuse in public, Insemnarile zilnice ale Reginei Maria nu ne spun multe lucruri. Astfel: Regina nu ne spune nimic despre adevarata sa relatie cu Barbu Stirbei.
E drept, Barbu Stirbei e atat de des pomenit si, mai ales, atat de mult impreuna cu Regina, incat, intre noi fie vorba, n-ar mai fi nevoie s-o spuna de-a dreptul. Orice relatie intima are suisurile si coborasurile sale. Amantii se mai si cearta, dupa care se impaca, se despart si se intalnesc, impartasesc momente de tandrete, ca sa nu spunem erotice. Despre amantul Barbu Stirbei, Insemnarile nu sufla un cuvant. Cumnatul lui Ionel Bratianu apare ca un prieten de familie si, in ultima instanta, un sfetnic al lui Ferdinand. Explicatia ar fi pur simplista daca am limita-o la imposibilitatea de a dezvalui un adulter. Nici in alte cazuri de barbati mai mult decat apropiati de Regina Maria nu beneficiem de amanunte din planul relatiei barbat-femeie. RELATIA CU FERDINAND. Culmea e ca nici barbatul Ferdinand nu exista ca partener de pat. Fireste, relatiile dintre cei doi au fost de convenienta, semanand mai degraba cu relatiile dintre doi parteneri de firma sau de grupare politica decat dintre doi parteneri de facut copii. Ferdinand si Maria au fost parintii a sase copii, cinci in viata, unul (Mircea) mort precoce. Nu cred ca i-au facut prin corespondenta. Din Insemnari lipsesc aceste momente. Cum lipsesc si momentele tinand de planul sentimentelor, de la iubire pana la ura. Daca Maria nu-l mai iubeste pe Ferdinand, atunci il uraste sau, macar, il priveste cu indiferenta. Ar fi normal ca un jurnal intim sa se ocupe si de asa ceva, daca nu cumva ar trebui sa se ocupe prioritar cu asa ceva. RETICENTA. Adaugat cazurilor intruchipate de alti barbati, cazul Ferdinand ne destainuie o Maria puternic tinuta in frau de pudoare. O pudoare uriasa, tulburatoare, ce-si spune cuvantul nu numai in absenta erosului din Insemnari, dar si in reticenta la dezvaluirea bolilor. Isi spune cuvantul nu doar constiinta de membru el elitei, dar si educatia primita de Regina: una de lume inalta in care nu se ragaie, nu se casca in public si nu se da cu cotul. Regina nu ne spune nimic despre adevarata sa implicare in politica. Sau, mai bine zis, ne spune putine lucruri, cele mai multe nitel paralele cu adevarul. Regele Ferdinand e un taraie brau in materie de politica de stat. Insasi Regina, in Insemnari, il vede intr-o lumina usor dispretuitoare, rabufnirile fata de incapacitatea lui de a decide fiind greu, extrem de greu, reprimate. Profitand de asta, Regina Maria a condus practic Regatul Romaniei pana la moartea lui Ferdinand sau, mai precis, pana la intoarcerea Derbedeului Risipitor. Confirmata de documente, avansata de istorici seriosi ca o axioma, implicarea Reginei in politica interna nu se regaseste in Insemnari. Nimeni nu se asteapta ca Regina sa-si marturiseasca implicarea in cele trei volume de asa-zise Memorii, Povestea vietii mele, tiparite in timpul vietii si marcate astfel de ambitia de Pedagog al Natiunii. La ora publicarii in strainatate a celor trei volume si la cea a variantei romanesti de la Editura Adevarul, tara sedea sub autoritatea lui Carol al II-lea. Marturisirea implicarii n-ar fi fost posibila. Din cel putin doua motive: Inca de pe vremea autoexilului, Carol al II-lea isi suspectase mama de nemasurata vointa de putere.
Ramasa la mana fiului, Regina se vedea obligata la teatrul celei retrase din viata politica. In Insemnarile zilnice, text cu valoare de confesiune intima, Reginei nu-i sedea nimic in calea marturisirii pana la capat. De ce nu ne spune nici macar in jurnalul intim despre rolul urias jucat in viata politica interna a Romaniei dupa moartea lui Carol I? NIMIC NU SE PIERDE