Pe vremea cand Albinuta Muscalu se chinuia cu clasa a patra primara, gasind raspunsurile la lectie tot timpul intre notele sase si sapte, ca si mai tarziu la liceu si la facultate, unde devotamentul fata de activitatea organizatiilor de tineret nu o ajuta sa le depaseasca, aurind, fireste, superficial, mediocritatea ei plina de un anume farmec feminin altfel, chiar daca mai gros, - pe acele timpuri, rulase in toate cinematografele, zguduind mai ales provincia, care se simtea razbunata, un film intitulat ,,Invatatoarea din Satrai’’, pana la urma o capodopera a neorealismului sovietic si mii de fete suspinasera in fata destinului eroinei interpretata magistral de o actrita la varsta personajului, adolescenta idealista, navalnica, parfumata, stralucitoare chiar si in cele mai ingrate conditii si Albinuta reusise, caci indiscutabil isi dorise tot timpul mai mult decat merita, sa o copieze intr-atat incat asemanarea, in gest, in fluturarea adolescenta a genelor, in aplecarea alintata a capului cand spre stanga cand spre dreapta, in zambet, in sagalnicia apasata care, - sigur, de la o varsta aparea usor ridicola -, o urmarea pana si acum cand o fericita pozitie a astrelor o propulsase pe dascalita noastra chiar pe creasta valului parvenirii cu orice pret si unde acrobatia ei de calareata amatoare, departe totusi de virtutile curajului unui profesionist, minunase pur si simplu, ca sa nu spun stupefiase, pe mai toti spectatorii inghesuiti in arena circului politic, salturile ei, pentru altii pe loc mortale, pe ea, ca amatoare o salvasera, fireste pana in acea clipa, desi de cateva ori scapase varful pantofilor din scarile harnasamentului greu si pentru cal, nu numai pentru calaret si chiar fraul il scapase din maini, ajungand la ultima acrobatie sa-l apuce in disperare de cauza cu dintii ei albi, cu strungareata provocatoare, isbutind sa-si mai pastreze intact si surasul luminos, bogat, sanatos, si cineva o si numise atunci, cu ironie rea, desigur, ,,Macaragista noastra din Satrai’’.
-Ce bine imi pare sa te vad, iubita mea, se repezi Albinuta Muscalu sa o imbratiseze pe Erotida, tuguindu-si si buzele pofticioase spre obrazul acesteia. Erotida ramase iarasi rece, absenta, abia ochii scanteiara, mai putin decat o secunda, dar destul ca sa faca si mai raspicata distanta care prin glacialitatea ei staruise crispant intre Marea Stea si interlocutorii ei care toata seara trebuisera sa ia act, surprinsi si stingheriti, de aceasta ghiata. Buzele Erotidei abia se deslipira si Albinuta Muscalu se vazu si ea obligata sa schimbe scurt modalitatea exprimarii bucuriei, oprindu-si bratele cu palmele pregatite pentru imbratisare in dreptul umerilor Erotidei. Dar schimbarea fu inspirata si bine executata, nimeni, cu exceptia Seminaristului, nu sesiza situatia delicata, nici Dandu Patricianul care se inclinase grabit in fata Doamnei Albinuta asteptand ca la ridicarea din metania sa cavalereasca exagerat, sa intalneasca mana ambitioasei Doamne, degetele ei plinute, pline de creturi, mai ales in jurul colectiei de inele, cu unghiile lasate lungi si ascutite si ojate alb.
- Distinsa Doamna, interveni atunci Seminaristul, observ cu placere ca toata lumea care o descopera printre noi, pe Printesa noastra, nu mai poate de bucurie ca o vede sanatoasa, dar nimeni nu o intreaba ,,Bai, de ce boala sufera?’’ Nu-i asa, Coane Dandule? Cum iti zice fratele nostru de baricada, camaradul, ca sa nu zic tovarasul, Excelenta sa, amfitrionul nostru.
- Draga, se intoarse, salvata de interventie, Albinuta Muscalu catre Seminarist, draga, o doamna nu se intreaba niciodata si mai ales in public, de ce boala sufera, nu e... ca sa zic asa... nu se cade... nu se obisnuieste, e o indiscretie vulgara care se pedepseste in codul bunelor maniere. Vedeti acum ce bine era daca se tiparea, chiar prin Ministerul educatiei un ,,Cod al bunelor maniere’’... in tiraj de masa si se introducea in scoli ca materie principala din clasa treia, a patra, cel mai tarziu? Nu-i asa, se adresa ea Seminaristului care in ultima vreme, in diverse imprejurari, n-o mai scotea pe Albinuta Muscalu din ,,Macarajista noastra fruntasa’’. Cand vom veni noi la putere, continua ea ambitionata brusc de culoarul politic care i se oferea pe neasteptate, involuntar, de catre Seminarist... Si acum vom veni sigur, nu mai e nici o indoiala, cred ca esti si dumneata de acord, stimate Dandu Patricianul? Insa Dandu se feri sa raspunda. Erotida se sprijinea acum obosita de bratul lui, si el intelese ca efortul parea sa fie prea mare pentru ea. Plecam, zise el, ca sa auda si ceilalti si sa si distraga atentia de la intrebarea Albinutei... aceasta insista totusi... Dumneavoastra, Domnule Dandu sunteti, ca de obicei, insinua ea razand ca sa atenueze socul trimiterii la politica duplicitara, in astfel de ocazii, a bogasierului, un posibil arbitru. Cum vedeti lucrurile?
- Daca singurul dumneavoastra obiectiv in programul de guvernare care vad ca va si obsedeaza e ,,Codul bunelor maniere’’, atunci sa stiti ca pana sa ajunga la bunele maniere lumea mai are si alte obligatii presante si in primul rand, cum zicea cineva, are obligatia sa manance, chiar si fara furculita, zise Seminaristul. Sper sa nu pierdeti din vedere, in campania electorala, sa spuneti alegatorilor ceva si despre micul dejun, daca actuala Putere i-a obisnuit manierat cu cornul si laptele... Bai, continua el, bai, nici nu s-a hotarat bine daca se fac sau nu, alegerile, cum a bazait un zvon, cum ne-am repezit in campanie... are romanul asta un dar de a lasa totul balta, ca sa se apuce de politica, nemaipomenit... Ca la iubiti ,,fuge la politica’’. ,,Lasa furca-nfipta-n fan si pleaca pe camp nebun.’’
- Nu cred ca mai pot sa raman, zise atunci, destul de tare si de evident plictisita Erotida; te rog, sa mergem...
- Va simtiti obosita, nu-i asa? interveni preocupata Albinuta Muscalu lasand fara replica pe Seminarist. Aveti dreptate... Si pe mine ma obosesc serile acestea, receptiile, dineurile, protocoalele... Ma epuizeaza.
- Dar nu scapati nici una, daca ma uit la televizor, nici nu mai stiu unde sunteti, la tribuna parlamentului sau la dineu... nu lipsiti de nicaieri, aveti o prezenta de invidiat, va stie, acum, toata lumea, Albinuta, albinuta, uite-o pe Albinuta. Imi place: ba, cu doua degete ridicate sa scoateti ochii presedintelui Camerei, ba cu furculita in mana… aveti, bai, stimata Doamna, un dever de invidiat; acum inteleg de ce abia asteptati campania electorala, v-ati facut pregatirea la sala, asteptati crosul cel mare, la nivel national. Insa brusc o pierdu pe Albinuta care continua sa tina surasul la jumatatea drumului ca sa lase impresia ca se amuza si nu se simte ironizata sau suporta elegant si camaradereste ironia, umorul mai gros al Seminaristului care, adevarul era ca o mai si nimerea cateodata.
- Atunci sa mergem, incuviinta Dandu, absent si el la duelul Seminaristului cu Albinuta Muscalu, plictisit si de unul si de altul, preocupat de rugamintea Erotidei si inca iritat de ignorarea fatisa la care il supusese public Elefterie Teoforu. Doamna, Domnilor, zise el grabit, ca sa scurteze despartirea de cei doi dar si de noul grup care se facuse acum si in jurul lor si in care se ivise, din nou, Didi Sfiosu, insotit acum de Jupanul de la Sarpele rosu...