Cred ca fac parte dintr-o generatie pentru care imbulzitul-la-coada e o trauma cu efect iremediabil. Si mai cred ca la poarta Raiului e o coada de citeva persoane si nimeni nu se baga in fata. De citeva dimineti, vad la stirile matinale cite o coada: ba pensionarii care sint obligati sa se prezinte la Posta, ba oamenii care vor sa-si plateasca impozitele, ba soferii care vor sa-si schimbe permisul. Oricit de mult as incerca sa ma opun amintirilor dedicate fenomenului, irumpe in mine o stare de furie neputincioasa care ma face sa blestem regimul, sa injur Guvernul si sa spumeg impotriva celor care batjocoresc oamenii, facindu-i sa se aseze cu sutele in fata ghiseelor pentru diverse hirtii, formulare, dat&luat bani si alte dracii birocratice. Deunazi, cuplul hazliu de la Antena 1, Capatos si Cioran, a plecat pe firul memoriei in jos la adus aminte despre cozile din vremea penuriei. Capatos si-a amintit de uleiul acela industrial de gatit pe care vinzatoare de Alimentara gomoase il pompau cu niste utilaje metalice semiruginite din butoaie mari si-l imparteau cu gesturi mesianice muritorilor de la coada, ca pe vinul cel bun la nunta din Cana Galileii. Involuntar aproape, mi-am amintit de cozile la „adidasi", copite de porc, la „fratii Petreus", pui ingrasati parca in lagare de concentrare, sau la iaurt&lapte, unde petreceam ore minunate in compania frigului si a neputintei. Cred si acum, dupa ani buni de la parasirea mizeriei comuniste, ca statul la coada este suprema tehnica de linsare a demnitatii cuiva. Eu pe Ceausescu l-as fi pus sa „stea la brinza" de la 4 dimineata si cind ar fi ajuns in fata, pe la 9, i-as fi spus ca s-a terminat. Sa vina miine! Azi l-as pune pe Vladescu sa-si plateasca impozitul.