Caramida si placajele sunt precum relatiile solide si pasiunea trecatoare


Cateodata, iubirea merge struna. Relatiile se construiesc pe temelii solide, care pe post de beton armat au sentimente si emotii puternice. Relatiile durabile sunt ca blocurile ridicate inainte de cutremurul din a€™77. Adica precum acelea care nu s-au facut una cu tarana la zguduielile din adancul Pamantului. Sau precum cladirile care nu-si poarta astazi, cu rusine, litera stacojie sau, in limbaj tehnic, bulina rosie, care inseamna ""atentie, daca innoptati in aceste premise, aveti toate sansele sa va faceti una cu molozua€™"". Pe de alta parte, blocurile, ele insele, acelea care au rezistat calamitatii devastatoare, sunt precum casniciile lungi, care nu s-au clatinat cand ea l-a prins pe el cu alta, cand el a slabit 50 de kilograme pentru ca ea nu stia sa gateasca.


PREFABRICATE. In schimb, cuplarile ocazionale, de exemplu cele nascute din patima, sunt precum casele americanilor. Fireste, ale americanilor de rand. Case din prefabricate deci. Ca si cartoanele-schelet din care se ridica o cascioara din zori pana-n amiaza, furiile pasionale au un sablon fix. Pe scheletul ""chimiei"", adica pe fondul sangelui care fierbe-n vine, iata, s-a nascut relatia. Aici, intelesul sintagmei ""consumarea relatiei"" isi gaseste intelesul de baza. Pentru ca, imediat dupa ce s-a-ntamplat, s-a si terminat. Cam asa, ca dupa uraganul Katrina. Sau dupa Andrew. Sau dupa altele. Tac-pac si gata.
Desigur, mai sunt si relatii moderne. Pe care oamenii de rand si mai de moda veche nu le inteleg. Nu le prind sensul si nici gustul nu si-l inchipuie. Acestea sunt precum Hotelul Burj-Al-Arab. Sau precum alte cladiri din sticla. Transparente. Arata tot. Se vede tot. Impudice. Necuvenite. Ostentative. Agresive. Sincere. Pentru ca n-au nimic de ascuns. Ce-i drept, pentru ca nici macar nu se intampla nimic. De-aia avem voie sa vedem tot, pe dinauntru. Pentru ca oricat ne-am casca ochii sa patrundem mai adanc prin geamurile fara perdele, nu e nimic de vazut. Sunt relatii goale pe dinauntru, precum sunt si peretii. Goi.


VESTIGII. In fine, sunt relatiile mai solide ca blocurile din a€™77. Castelele vechi, sa zicem. Vestigiile. Pe care nici cele mai aprige asedii armate nu le-au rapus. Cladirile ""mai catolice decat Papa"" si mai tari decat piatra. Ca diamantele. Puternice. Si neslefuite. Indarjite sa reziste pana la ultima suflare. Cu orice pret. Chiar cu pretul invechirii, al uzurii, al inutilitatii, al lipsei de sens. Ele raman acolo, asa, ca doamna Havisham a lui Dickens, in rochie de mireasa, intepenita la ceasul nuntii care nu s-a mai intamplat, dar care nici ca s-a anulat vreodata.





ANUSKA