Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) va ataca hotararea emisa de Judecatoria Sectorului 3 prin care s-a obtinut anularea alegerilor conducerii CCIR, din luna august 2006. ""Urmeaza apelul si recursul, deci aceasta hotarare este doar o etapa a unui proces care va avea ca solutie finala, speram, un rezultat favorabil noua"", a declarat Victor Babiuc (foto), presedintele CCIR.
El a adaugat ca reprezentantii CCIR considera ca alegerile au fost statutare, insa a mai precizat ca daca instanta va decide in favoarea Camerelor Teritoriale, atunci se vor organiza imediat alegeri. Disputa dintre cele doua parti dureaza de mai bine de cinci ani, in care au avut loc nenumarate procese, insa finalul acestora a fost pana acum favorabil CCIR. Ultimul proces este legat de alegerile pentru conducerea CCIR, care au avut loc la 3 august 2006, cand Victor Babiuc a fost desemnat presedinte al CCIR, post dorit de Mihai Vlasov, presedintele Camerei de Comert Iasi, liderul contestatarilor din ultimii 5 ani. Babiuc a precizat ca Vlasov nu mai este vicepresedintele CCIR, din momentul in care Camera Teritoriala Iasi a fost exclusa din CCIR, in luna septembrie a anului trecut. Doar 15 camere teritoriale din cele 42 sustin protestul in instanta al lui Vlasov.
Principala cauza a acestui conflict este reprezentata de resursele CCIR, in special sediul central din buricul Capitalei
Procese - Reincepe lupta pe Camera de Comert
Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) va ataca hotararea emisa de Judecatoria Sectorului 3 prin care s-a obtinut anularea alegerilor conducerii CCIR, din luna august 2006. ""Urmeaza apelul si recursul, deci aceasta hotarare este doar o etap
Sursa: Jurnalul National
Jurnalul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Procese - Reincepe lupta pe Camera de Comert":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
