O traim zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa, nimic nu ne mai surprinde, prea putin ne afecteaza, nimic nu mai poate fi revoltator, nimic sau prea putin si rar, ne simtim atinsi, sensibilizati, ceva trebuie facut, ce se poate face cand nu se mai poate face nimic, sau doar asa pare, ne este lene, teama, indiferenta ca forma de protectie, violenta ca forma de eliberare individuala sau colectiva. Violenta in fel si chip. Ne-am adaptat la ea, aproape ca nu mai reactionam la stirile rele: inca un atentat sinucigas ucigas, inca o interventie brutala a politiei/armatei la brutalitatile civililor dezlantuiti, inca un avion prabusit cu sute de victime, atacuri armate, civili dezarmati, sange, gloante, bombe, grenade de mana, pumni in cap, un ziarist asasinat, politist ucis, Politkovskaia, Litvinenko, Dink, nume si oameni transformati in cazuri, morti, victime, asasini, institutii care intervin, uneori prea tarziu, alteori deloc, altele care pun paie pe foc, incita, anima, pana mai sare o mina, antitanc sau antipersonal, personalitatile protesteaza, guvernele iau masuri, expertii expertizeaza si televiziunile jubileaza ca le creste rating-ul, si contul in banci, ce poate fi si el blocat sau golit, prin violenta financiara, si violenta conjugala, retorica agresiva, buimaceala afectiva, mai mor si copii, si batrani solitari nu e nimeni de vina, toata lumea, si fumul de tigara, bolile, cancerul, SIDA, uraganele, tornadele, taifunurile, planurile strategice de rezerva, interventie limitata, atac preventiv, forta cuvintelor, violenta mobilizatoare a ideilor rele, lipsa de timp. De intelegere, de afectiune, despre ce era vorba?
Violenta in fel si chip.
La televizor, pe strada, in locuri publice, stadioane, mijloace de transport in comun, in scoli, in familie, in politica, si am ajuns acolo unde se vede cel mai bine, dar nu este bine. Chiar deloc!
Un rau si prost exemplu adus in fata intregii natiuni este inflamarea retoricii, inter si intra politice, nu doar la nivel semantic, ci glisarea violentei la nivel institutional. Implicarea institutiilor statului roman in conflictul la varf dintre cele mai proeminente personalitati politice ale momentului este riscanta si poate produce grave derapaje, atat in plan intern, cat si in cel extern. In loc sa se gaseasca solutii de compromis si sa se abordeze negocieri pragmatice si utile, parca toate partile si toata lumea, inclusiv televiziunile si media, care jubileaza, pun paie pe foc si intetesc/intretin fina tesatura a intrigilor si dusmanelilor de toate felurile. Spre paguba noastra, a tuturor, si spre deliciul galeriei fostei aristocratii de stat si de partid, transformata intr-o ciocoizata democratura: vom fi ce-am fost, si vom fi chiar mai mult decat atat. De la ruble la dolari, de la dolari la euro, la mai mare! Ce sa mai inteleaga un observator din afara, oricat de neutru si german ar fi? Nu suntem naivi si nici cinici, dar ni se pare de neinteles cum de nu se incearca dezamorsarea unei situatii conflictuale, ce poate deveni exploziva. Scapand de sub control, pulverizand controlul celor care isi inchipuie ca doar asa se poate face politica. Nu este deloc asa, fara sa idealizam, dar nici sa mistificam virtutile jocului democratic. Oricat de prost si cu sincope functioneaza o democratie, tot este de preferat unei autocratii, teocratii sau dictaturi militare. Departe de noi intentia de a dansa "Perinita" reconcilierii nationale in Piata Revolutiei. Dar nu am refuza un loc intr-o delegatie care ar propune/trata/negocia un acord de pace, un armistitiu de un an, doi, macar, intre fortele politice ale momentului si principalii sai protagonisti.
S-ar bucura si mama ca ocupat sa-i impac pe altii, voi tipa mai putin la dumneaei!