Se redeschide dosarul Bancorex!
Traian Basescu a declarat ca unele anchete ar trebui reluate, numind dosarele Bancorex si Banca Agricola, dar precizand ca mai sunt si altele, astfel incat sa se ajunga pana la factorul politic, cel care a facut posibila "protectia infractiunii la nivel mare". "Sunt cateva cazuri celebre, enumar din memorie, Bancorex, Banca Agricola, totul s-a oprit la nivelul cel mai de jos. Sigur, au fost oameni judecati, unii au fost condamnati, altii au fost achitati, in conditiile in care o banca uriasa s-a prabusit din cauza modului in care s-au acordat creditele si, totusi, in aceste rasunatoare cazuri nu s-a ajuns niciodata la factorul politic. Nu era posibila prabusirea unei Banci ca Bancorex numai din erorile directorului, pentru erorile de management. Atunci nu aveam o structura destinata luptei anticoruptie, asa cum sunteti dumneavoastra", a spus presedintele.
"O avem acum si poate ca lucrurile trebuie reluate foarte multe dosare care nu au avut forta de a ajunge pana in segmentul politic, acolo unde de fapt a fost decizia fundamentala si protectoare pentru incalcarea legii", a adaugat seful statului care a tinut sa precizeze ca enumerarea Bancorex si Banca Agricola nu reprezinta toate exemplele. "Putem merge si la Tigareta II, si la multe altele", a mai spus Basescu.

DNA trebuie sa mearga pana la factorul politic
"Misiunea dumneavoastra este sa mergeti pana la capat, pana la factorul politic, care face posibila protectia pentru infractiuni la nivel mare si care costa in fiecare zi, pe cetateanul roman", le-a amintit presedintele magistratilor prezenti la bilantul DNA. Basescu a apreciat ca urmatorii doi ani sunt foarte importanti in a separa interesele economice de cele politice. "Suntem intr-un moment foarte important, urmatorii doi ani sunt decisivi in tentativa statului de a decupla decizia politica de interese ale unor oameni extrem de importanti, de influenti, care pot influenta din zona economicului decizii politice, decizii ale guvernului, ale Parlamentului, prin legi, prin alte mecanisme", a subliniat presedintele Traian Basescu.

Peste 1.000 de dosare, solutionate
Procurorii anticoruptie au solutionat, in 2006, peste 1.000 de dosare, dintr-un total de aproximativ 2.600 de cauze aflate pe rolul Directiei Nationale Anticoruptie. Din cele 1.092 de dosare solutionate, in cazul a 127 s-a dispus trimiterea in judecata. Dintre cei 360 de inculpati trimisi in judecata, 149 aveau functii de conducere, de control sau alte pozitii importante. ‘Prejudiciul total retinut in rechizitorii depaseste 170,6 milioane de lei’, a informat Daniel Morar. Potrivit lui Daniel Morar, la nivelul structurii centrale a DNA s-au solutionat 365 de dosare, in cazul a 54 din ele dispunandu-se trimiterea in judecata a inculpatilor. Conform sursei citate, serviciile teritoriale ale Directiei au solutionat 727 de dosare, dintr-un total de 1.611 de cauze inregistrate pe rolul DNA. In 73 de cazuri s-au emis rechizitorii privind 198 de inculpati.

Sapte parlamentari, un ministru si doi secretari de stat, pe statul DNA
Conform bilantului pe anul 2006 procurorii anticoruptie au anchetat si trimis in judecata, anul trecut, sapte parlamentari, un ministru, doi secretari de stat, doi presedinti de consilii judetene, un prefect si doi primari de municipii. In majoritatea acestor cazuri, se arata in raportul DNA, calitatea de om politic era dublata de o demnitate publica de nivel central sau local iar faptele de coruptie au fost comise in legatura cu atributiile de serviciu ale demnitarului sau functionarului public si nu in legatura cu calitatea acestora de oameni politici. Din cei sapte parlamentari, unul este fost deputat. Din toti acestia un membru al guvernului a fost trimis in judecata pentru frauda fiscala comisa in calitate de administrator si asociat al unor societati comerciale private. Nimeni nu a fost condamnat inca. In 2006, DNA a trimis in judecata cinci magistrati, patru judecatori si un procuror iar alti doi procurori arestati in 2006 au fost trimisi in judecata in ianuarie 2007. La capitolul dosare, Seful DNA, Daniel Morar, a declarat se afla in lucru mai multe dosare privind piata energetica din Romania, cele vizand furnizarea de energie electrica de la Turceni si Rovinari fiind aproape de finalizare. Mai multe amanunte puteti citi inpagina a 8-a
a cotidianului nostru.

Vamesi si politisti, trimisi in judecata
Numarul vamesilor trimisi in judecata de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) in 2006 a crescut de opt ori comparativ cu anul precedent, a anunta Daniel Morar. El a precizat ca procurorii anticoruptie au trimis in judecata, in 2006, 24 de vamesi, comparativ cu trei anul precedent. "Caracteristic acestui segment este repetabilitatea, insa cu o frecventa deosebita, fapt ce explica cuantumul redus al valorii mitei", a declarat Daniel Morar. Cazurile de coruptie investigate nu mai pot fi considerate izolate, iar frecventa si perpetuarea lor explica indicele ridicat de perceptie al coruptiei in Romania, inculpatii facand parte din categoriile profesionale cu care populatia vine zilnic in contact, a mai spus procurorul sef al Directiei.
Numarul politistilor trimisi in judecata de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) in 2006 s-a dublat fata de anul precedent. Astfel, in 2006 au fost trimisi in judecata 54 de politisti, fata de numai 24 in 2005, a precizat Daniel Morar. Conform acestuia, cresterea s-a datorat faptului ca intr-o cauza s-a probat organizarea unei adevarate filiere in care au fost atrasi patru ofiteri de politie de frontiera si 25 de agenti de politie care, pe parcursul a doi ani, in schimbul mitei, au inlesnit plecarea sau revenirea din spatiul european a circa 1.000 de persoane care nu indeplineau conditiile legale. Daniel Morar a spus ca au aparut unele cazuri in care deturnarea anchetelor desfasurate de procurori a constituit un motiv de corupere

Fara jumatati de masura
Procurorii anticoruptie trebuie isi continue activitatea la fel ca pana acum, fara jumatati de masura, fara sa tina seama de partidele din care provin cei cercetati, a afirmat, marti, ministrul justitiei, Monica Macovei, la sedinta de bilant a Directiei Nationale Anticoruptie. Ministrul justitiei a spus ca, in 2006, s-au intocmit dosare penale privind politicieni din diferite partide, fapt ce a constituit o premiera in Romania. In general, politicienii cercetati, odata trimisi in judecata, fac conferinte de presa la care isi afirma nevinovatia si spun ca este vorba despre dosare politice, a subliniat ministrul justitiei. Pe de alta parte, Monica Macovei a declarat ca lupta impotriva coruptiei nu s-a incheiat si ca acesta este doar inceputul. Procurorii si judecatorii trebuie sa readuca increderea in justitie, este de parere ministrul justitiei.

Kovesi vrea procurori independenti
Procurorul general Laura Codruta Kovesi a afirmat ca procurorii trebuie sa isi pastreze independenta indiferent de persoana anchetata. Activitatea procurorilor privind coruptia din sistemul judiciar ar trebui sa se intensifice, pentru a se indeparta orice indoiala referitoare la modul de lucru al anchetatorilor, a declarat procurorul general. Laura Codruta Kovesi a spus ca 2006 a adus in cadrul Ministerului Public realizarea partiala a obiectivelor propuse prin strategia de reforma, in conditiile in care, din primele evaluari, reiese ca declinarile de competenta au constituit o problema.

Geoana ii reaminteste presedintelui ca este inculpat