Astazi, in Romania, ceea ce ii diferentiaza pe cei ce se revendica de la liberalism este pozitia fata de Traian Basescu, nu diferentele ideologice. Si, daca ar fi pentru prima data in istoria lor, am putea vorbi despre un accident.

Scandalul ucide dezbaterea. Iar lipsa acesteia creeaza monstri. Acestia populeaza nu doar imaginarul colectiv, ci si viciata noastra scena politica. Fara orizonturi intelectuale sau valorice, ceea ce cu greu se poate numi discursul politic romanesc a promovat taraboiul ca substitut al ideologiei. Pragmaticii cu ceva scrupule intelectuale sustin ca nu exista cerere, ca poporul, tot poporul, mereu poporul, este sursa acestei situatii. Politica realista, adevarata, fara ifose, nu se face cu referinte abstracte. Si astfel, confundind galeria cu natiunea si telenovela cu existenta efectiva, partidele si-au creat alibiuri serioase. Si, nu-i asa, telenovelele nu fac rau nimanui. Faptul ca Hugo Chavez sau Evo Morales, Lulla sau Rafael Correa, altfel spus ca neopopulismul ce se revendica de la stinga a aparut tocmai pe tarimul de vis al telenovelei e o pura intimplare. De fapt, partidele romanesti dau masura neputintei lor. Pur si simplu nu pot fi ideologice. Atunci cind a fost fondata noua Romanie, postcomunismul nonideologic a fost regula. Fesenisto-fedesenisto-pedeseristilor ideologia le repugna. Era pacatul originar. Nationalismul era doar un instrument util, iar stinga un loc gol pe care nu il puteau insa ocoli. Iar ceilalti s-au asezat comod pe umerii inaintasilor, revendicarea acestora ca intemeietori mitici tinind loc de declaratii de credinta. Si astazi, confruntati cu vidul valoric, ne intrebam: cit de socialisti mai sint socialistii romani cind fug de teme traditionale ale familiilor lor politice, precum laicitatea? Cit de crestin-democrati sint pedistii si cum se raporteaza ei la subsidiaritate si federalism? Dar mai ales cit de liberali ne mai sint liberalii?

Ca antiliberalismul e la moda e o evidenta. In alegerile prezidentiale din Franta de anul acesta, comunistii au sunat adunarea stingii antiliberale. Ca nu au reusit, e deja alta poveste. Forumurile sociale de la Porto Alegre incoace reunesc alterglobalistii care gasesc in antiliberalism unul dintre punctele de convergenta. America Latina a devenit un fel de sanctuar politic al noului cult antiliberal. Si asta pentru ca, incet, liberalismul a devenit sinonim cu capitalismul salbatic si nedrept. Ca si liberalii devin antiliberali, e insa si mai interesant. Caci antiliberalismul nu se revendica doar de la ceea ce stereotip se numeste stinga, ci si din partea opusa. Cita vreme liberalismul apare ca un ansamblu de curente de gindire ce afirma primatul individului si al libertatii sale asupra tuturor formelor de organizare politica, sociala sau economica lucrurile sint relativ simple. Dar cind cuvintul liberalism este folosit in sensuri diferite, ba chiar contradictorii, situatia se complica. Cine mai sint liberalii?

Astazi, in Romania, ceea ce ii diferentiaza pe cei ce se revendica de la liberalism este pozitia fata de Traian Basescu, nu diferentele ideologice. Si, daca ar fi pentru prima data in istoria lor, am putea vorbi despre un accident. Hora politica in jurul sefului statului e un obicei liberal mai vechi: in ianuarie 1934, dupa asasinarea lui I. G. Duca, „tinerii liberali" erau procarlisti, iar batrinii - anti. In ce priveste puritatea liber-schimbismului, atit de ironizat de Caragiale, marele renovator al liberalismului romanesc, Ionel Bratianu, nu a ezitat sa aduca in partid un puternic contingent socialist imediat dupa „tradarea generosilor" din 1899 pentru a intari dimensiunea sociala a curentului neoliberal. Astazi, cind liberalii puri si duri se revendica de la conservatorism, aceasta intimplare de acum un secol pare sa jeneze. Si penelistii, si peledistii sint mefienti in fata oricarei abordari sociale structurate, ignorind nu doar avatarurile liberalismului occidental, ci si traditia celui romanesc. Or, intregul liberalism social de la John Stuart Mill sau Herbert Spencer la Leonard Hobhouse sau John Keynes pina la Norberto Bobbio si Karl Popper la Ralf Dahrendorf se revendica de la antiautoritarismul originar. Raportindu-se la economie ca la singurul reper stabil, folosind vulgata neoconservatoare ca pe o noua tabla a lui Moise, „liberalii" romani postcomunisti uita tocmai aceste origini. Iar cind si le reamintesc este numai pentru a le opune lui Basescu, ca in disputa de putere agrementata cu elemente de nuanta ideologica privind legile securitatii.

Ideea ca liberalismul a fost permanent asociat capitalismului este falsa. Liberalismul economic este doar o directie, si nu neaparat cea care a dat esenta curentului. Apararea libertatilor impotriva celor ce abuzeaza de putere a ramas piatra unghiulara a constructiei liberale. Cind aceasta este neglijata, liberalismul se transforma in opusul sau. Sau, ca sa il citam pe istoricul Zeev Sternhell, „libertatea de a te culca sub poduri nu e o libertate". Si, apropo de dilemele liberalilor de astazi, prin 1884, unul dintre intemeietorii neoliberalismuluii, Herbert Spencer, credea ca „asa cum in trecut adevaratul liberalism s-a opus autoritatii nelimitate a monarhiei, tot asa adevaratul liberalism actual trebuie sa se opuna dezvoltarii unei autoritati parlamentare nelimitate".