La ce bulibaseala a ajuns scena politica romaneasca, nu stiu daca macar oamenii politici mai pricep ceva, darmite electoratul! Indiferent cu ce candidat sau ce partid veti fi votat in 2004, intrebati-va acum daca va mai mentineti optiunea, in conditiile in care cei pe care
i-ati respins ieri sunt aliatii de azi ai preferatilor dumneavoasa. Ma tem ca nu sau daca tot va mentineti simpatiile,nu cred ca puteti intelege sau accepta sa le extindeti si la cei pe care i-ati antipatizat! Acesta e, din pacate, tabloul oferit de clasa politica romaneasca si propriului electorat, dar si europenilor, care asteapta cu legitima curiozitate desemnarea viitorilor lor colegi. Si ce vad ei, din departarea Strasbourgului? Ca aici, la Bucuresti, ce mi-e dreapta, ce mi-e stanga, de vreme ce partide cu acreditari europene consacrate merg mana-n mana cu familiile politice rivale, intr-o tarantela draceasca,a carei explicatie sta fie in parsivenia jocului politic, fie in alternativa de tip dambovitean „frica sau razbunare". Pana la urma, cred ca e cate ceva din fiecare, inclusiv sau mai ales frica aia care pazeste pepenii, pentru ca nimeni nu poate crede cu adevarat ca aparentele combinatii politice chiar prefateaza aliante probabile. Jocul cu suspendarea lui Basescu, evident si impins ieri pana la adoptarea cu majoritatea parlamentara a modificarii Legii Referendumului, nu mai este o amenintare, devenind de-acum un avertisment oficial si sever, o dovada ca exista cu adevarat o coalitie ad-hoc anti-Basescu, care chiar functioneaza. Cu PSD la carma Opozitiei, langa care se pliaza tot mai clar si liberalii. Deocamdata, chipurile pentru semnalul unui referendum indepartat sau relativ, dar in spatele acestei tactici se afla, de fapt, suspendarea. Cu un calcul simplu, sugerat ieri, clar, de Geoana: o data suspendat din functie, presedintele isi pierde practic imunitatea si, deci, devine vulnerabil in fata unor dosare de tip „Flota". Cu alte cuvinte, pentru cine vrea sa inteleaga ce se petrece, marea miza a jocului este „Dosare contra dosare", adica nu le lasa el, nu se opresc nici ei! Iar raspunsul lui Basescu, dat chiar ieri, la bilantul DNA, a fost cum nu se poate mai raspicat si mai nervos: sa se redeschida toate dosarele musamalizate, adica si al Bancorexului, si al Bancii Agricole, si al baietilor destepti, ba chiar si cel al Flotei, despre care Daniel Morar a anuntat ieri ca,de fapt, nici nu s-a oprit, ci ca se afla in faza expertizelor. Cum se va termina aceasta cursa a pandei si a amenintarilor reciproce, ramane sa vedem, dar pana atunci eu nu m-as lua dupa aparenta manevrelor politice de suprafata. Mai toate partidele joaca la doua capete,asa ca replierile devin posibile in orice moment. Iar despre migratii abia vom incepe sa vorbim, nu credeti?!
Cronica zileiFrica si pepenii
La ce bulibaseala a ajuns scena politica romaneasca, nu stiu daca macar oamenii politici mai pricep ceva, darmite electoratul! Indiferent cu ce candidat sau ce partid veti fi votat in 2004, intrebati-va acum daca va mai mentineti optiunea, in conditi
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Cronica zileiFrica si pepenii":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
