Asadar, cu regretul ca a ratat ocazia de a-si masura fortele cu detinatoarea titlului mondial, nationala Romaniei sustine astazi ultima partida de verificare dinaintea reinceperii preliminariilor CE 2008. Sigur ca, data fiind conjunctura evenimentelor din Sicilia (care au culminat inclusiv cu anularea amicalului nostru cu Italia), jocul cu Republica Moldova poate fi privit ca unul de "umplutura", insa, cum alte posibilitati n-au existat, tricolorii par sa fi inteles ca si acest test contra vecinilor de peste Prut are partea lui de insemnatate in perspectiva redutabilei confruntari cu Olanda, din martie. Pana atunci insa, sa spunem ca, intrand in febra intalnirii de azi, problemele pentru selectionerul Victor Piturca au inceput deja sa apara, in sensul ca nu mai putin de trei jucatori au "picat" ieri din cauza accidentarilor. Astfel, Cristi Chivu (sosit la lot cu o miozita suferita in "semifinala" cu Milan, din Cupa Italiei) era pregatit sa se intoarca inca de ieri la Roma, pentru analize amanuntite, in locul capitanului fiind chemat de urgenta dinamovistul Pulhac. De asemenea, Razvan Rat a iesit si el din "schema" partidei de azi, fundasul stanga al nationalei si al ucrainenilor de la Sahtior renuntand la antrenamentul de ieri din cauza unor durei la tendon, motiv pentru care va trebui sa suporte o atela gipsata timp de 10-12 zile, in situatia de a privi amicalul cu Moldova aflandu-se si Mihaita Plesan (suspect de intindere). Oricum, dincolo de declaratiile de complezenta la adresa adversarului, romanii lasa sa se inteleaga ca nu-si fac nici un fel de probleme in privinta unei foarte probabile victorii in dauna vecinilor de peste Nistru. "Pentru noi va fi un test important in perspectiva meciului cu Olanda. Moldova are o echipa destul de buna, asa ca sa nu va asteptati la un scor fluviu. De altfel, pe mine ma intereseaza indeosebi forma jucatorilor, capabili sa dea un randament maxim in martie, contra olandezilor", a prefatat amicalul de azi selectionerul Victor Piturca. "In mod normal n-ar trebui sa ne facem probleme, insa important e sa nu-i subestimam pe rivalii de maine (n. r. azi). Din lotul lor il stiu doar pe Viorel Frunza", a spus si nou convocatul Cristi Pulhac. "Trebuie sa tratam jocul cu seriozitate, chiar daca Moldova e inferioara valoric Italiei. Sa nu-i privim de sus, ca sa nu avem surprize neplacute. Ei vor veni ca sa nu piarda, dar noi suntem o echipa inchegata si nu se pune problema sa nu invingem", a subliniat si stelistul Dorin Goian, in acord cu restul "tricolorilor".

Probleme cu gazonul de pe "National"
Daca valoarea inferioara a Moldovei tinde sa-i scuteasca de emotii pe elevii lui Piturca, nu la fel se poate spune si despre ingrijorarea acestora in ceea ce priveste starea deplorabila in care arata terenul "National" din Complexul Sportiv "Lia Manoliu". De fapt, trecand peste graba oficialilor FRF de a inlocui amicalul cu Italia, partida de azi risca sa puna intr-o situatie delicata ambele combatante, gandindu-ne la lipsa ierbii si a denivelarilor ce ar duce (Doamne fereste) la accidentarea fotbalistilor. Mai ales ca, amintind si de temperaturile destul de scazute din timpul partidei, arena (aflata in prag de reconstructie) se confrunta cu unele proble la instalatia de incalzire a gazonului. Basca faptul ca - apropo de "chelire" si denivelari – nationala Romaniei nu a mai evoluat pe "National" din aprilie 2003, cand a pierdut cu 2-5 in fata Danemarcei.

Moldovenii, putini dar amenintatori
In ceea ce-i priveste pe adversarii de peste Prut, singurele amanunte ar fi ca acestia au sosit in Bucuresti abia aseara (cazati la hotelul "Diplomatic") si ca au un lot surprinzator de "subtire", in total 16 jucatori. Chiar si asa insa, baietii lui Igor Dobrovolski (la debutul in postura de selectioner) spun ca "tricolorii" lui Piturca n-ar trebui sa se culce pe o ureche, deoarece vin in Romania decisi sa obtina cel putin un rezultat de egalitate. Cum insa este putin probabil sa se intample asa ceva (tinand cont si de locul 85 ocupat de Calancea &com in clasamentul FIFA), sa mai amintim ca amicalul de azi este al treilea disputat pana acum intre cele doua nationale. Prima confruntare a avut loc in 1996, la Bucuresti, cand Romania a invins cu 3-1, pentru ca in 1998, la Ploiesti, victoria sa revina tot echipei noastre, cu 5-1, de fiecare data selectionerul "tricolorilor" fiind Anghel Iordanescu.