Fiindca tot este de actualitate sa se discute despre grave incalcari ale Constitutiei, de care, in varianta Opozitiei, se face vinovat presedintele Traian Basescu, cred ca este oportun sa vorbim si despre un altfel de viol al Legii fundamentale. Vino
Fiindca tot este de actualitate sa se discute despre grave incalcari ale Constitutiei, de care, in varianta Opozitiei, se face vinovat presedintele Traian Basescu, cred ca este oportun sa vorbim si despre un altfel de viol al Legii fundamentale. Vinovat fiind, de asta data, Guvernul Tariceanu. Care a suferit de orbul gainii. Este vorba de faimoasa "lege DIICOT". Un act normativ trecut in mare viteza prin Executiv, sub forma unei ordonante de urgenta, in ultimele zile ale anului trecut, si care confirma dreptul procurorilor ca, fara mandat judecatoresc, sa poata monitoriza e-mail-urile cetatenilor si societatilor comerciale. De fapt, arhiva electronica. De ce afirm ca a fost incalcata Constitutia? Si ca vinovat este Guvernul?
Conform prevederilor exprese ale Constitutiei, niciun act normativ care pune in discutie drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului nu poate fi avansat sub forma unei ordonante de urgenta. Tocmai fiindca se pune problema protejarii celor mai importante valori ale democratiei, care garanteaza, in ultima instanta, siguranta cetateanului, Legea fundamentala a tarii impune regula ca asemenea acte normative trebuie, in mod obligatoriu, sa fie dezbatute in Parlament. Si nu fusarite intr-un minister ori altul si apoi aprobate in mare viteza de catre Executiv. In cazul ordonantei DIICOT, este in afara oricarui dubiu ca, prin accesul discutabil al procurorilor, fara mandat judecatoresc, la corespondenta electronica a persoanelor, chiar daca ar fi vorba doar de monitorizarea simplelor accesari, legea pune in discutie drepturi si libertati ale omului, motiv pentru care ea nu putea fi promovata pe calea ordonantei de urgenta. Constitutia a fost incalcata, chiar daca Monica Macovei ar avea dreptate, in pofida numeroaselor si cvasi-unanimelor obiectii si note de protest lansate de catre organizatii ale societatii civile. In paranteza fie spus, daca e sa ne referim doar la presa, toate organizatiile media importante au condamnat acest act normativ, cazul aflandu-se, in acest moment, atat in atentia Federatiei Internationale a Jurnalistilor, cat si pe masa de lucru a lui Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene. Vinovat este, evident, ministrul Justitiei. Dar si ceilalti membri ai Guvernului, care au aprobat ordonanta. Toti trebuiau sa cunoasca si sa respecte in litera si spirit Constitutia Romaniei. In mod normal, intr-un stat cu o democratie consolidata, ministrul Justitiei ar trebui demis pe loc iar impotriva Guvernului, Opozitia ar trebui sa lanseze o motiune de cenzura. Ce se poate face, insa, in Romania reala? Cea in care, din pacate, ne gasim? Si care trece printr-o profunda criza, in care nu constructia politica, economica, legislativa ori institutionala are prioritate, ci paruiala generata de o lupta acerba pentru putere? Asa cum s-au pronuntat reprezentantii unor organizatii sau institutii ale societatii civile la dezbaterea initiata ieri de catre Secretariatul General al Guvernului - prima de acest fel a apartinut Ministerului Justitiei dar a fost partial boicotata - o solutie de indreptare a lucrurilor ar fi punerea ordonantei de urgenta in regim de mare urgenta in dezbaterea Parlamentului. Extrem de interesant ar fi ca, in paralel, o comisie parlamentara de ancheta - poate chiar aceeasi solicitata de PSD pentru monitorizarea aprobarilor de interceptare a convorbirilor telefonice - sa contabilizeze ilegalitatile savarsite de procurori in baza sau chiar cu depasirea prevederilor ordonantei DIICOT pe parcursul lunii ianuarie, cat legea - vai! - a fost in vigoare. Iar Constitutia, violata.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.