Tustrei jucam sah in vechea redactie a revistei „Cronica". Abia iesiseram („iesisem", cum ar suna gramatica dlui Basescu) in lumea literelor si credeam ca tot ce zboara, se mananca. Conform preceptelor sahului ("perceptelor" – cum a zis dl. Basescu in Parlament), cea mai buna aparare este atacul, asa ca, mutand cu osardie „lemnele ratarii", tot impingeam si unul, si celalalt, haita de pioni, ajungand la blocarea tablei si la remiza. Publicaseram („publicasem" – cum zic necunoscatorii regulii acordului) carticele de debut groase cat o foaie de placinta si cutezam nerozia de a banui ca literatura romana incepe odata cu noi. Parca vad scena si acum, dupa 40 de ani - unul dintre combatanti, poet in toate cele, satul de atatea partide ispravite in coada de peste, a daramat piesele, exclamand cu iluminare de prooroc: „Irosim timpul aiurea, cand unul dintre noi poate lua premiul Nobel!" Moment de stupoare. Am intors-o pe gluma, drept pentru care ne-am ales cu un amenintator citat din Nietzche: „Onoarea voastra nu tine de unde veniti, ci incotro mergeti!" Sigur ca-i de-a dreptul sublim sa-ti propui teluri marete – mai ales pentru noi, copii ai unor invatatori de tara - dar ditamai Nobelul parea cam multisor. La inceput hatru, apoi, solemn si serios (juca teatru?) confratele nostru cel avantat si-a format, pare-se, o reala obsesie si, cand il intrebai ce mai face, primeai raspuns „Astept telefonul de la Ambasada Suediei." Gasise prin nu-s ce gazete amanuntele ceremoniei de la Stockholm si, astfel, stia protocolul pe de rost. Nu era foarte sigur ca i se va permite sa se prezinte in costum national, dar discursul (in franceza) si-l construise si-l invatase la milimetru. Nu era chef la care sa nu-l turuie cu aplomb, cu efect, dar si – ziceam noi – cu auto-ironie subinteleasa. In ultima vreme, ne anuntase (nu se stie de ce, in aceasta ordine de idei) ca, mai spre toamna, are de gand sa-si schimbe religia... Pe toate le tratam drept glume, inclusiv intrarea deplina in rol: invatase ca pe apa conexiunile TAROM-ului (pe atunci, la Stockholm se putea ajunge numai via Budapesta-Praga-Amsterdam) si ne punea sa facem liste cuprinzand cadourile ce urma sa ni le aduca la intoarcerea victorioasa din Suedia. Peste ani, a facut prozeliti: etern tanarul prozator B. (trecut binisor de 55) solicita in stanga si (mai ales) in dreapta recomandari pentru juriul Premiului Nobel. Excedat de insistente, magistrul Mihai Ursachi i-a si scris una, cam in dodii. Postata cu grabire pe internet, poate fi citita si azi! Amandoi candidatii auto-propusi hodinesc, bietii, la loc cu verdeata, in paza Domnului. Poetul, refugiat in fantasme si scarbit de mersul lumii acesteia, a fost lasat iluzia balta („Sa nu mai crezi, sa speri, sa nu mai vrei!" desi, pana la urma, obtinuse o nominalizare la premiile Salonului Literar Dragosloveni. Cu prilejul unei editari postume, i-am rascolit vechile hartii si-am dat peste o lista continand 32 de nume, ordonate pe caprarii: colegi de facultate, fosti colegi in redactia X, fosti colegi in redactia Y, notabilitati locale, invitati de la Bucuresti. Tabelul poarta titlul „Agapa Nobel" si constat cu emotie ca mi-a facut onoarea includerii pe lista. Nu poate fi vorba despre altceva decat de petrecania ce-si propunea s-o ofere amicilor dupa obtinerea hiper-onorantului trofeu mondial. Daca ma uit bine, aflu printre prezumtivii oaspeti nu numai amici de-ai poetului, ci si cativa dusmani incrancenati. Ca sa crape de ciuda, probabil. Mare si necuprinsa-i gradina lui Dumnezeu!