Aceste atacuri informatice ii permit unui hacker sa obtina in mod ilegal datele personale ale utilizatorilor, precum si alte informatii confidentiale (conturi, carduri, parole, sustragere de baze de date, etc) care pot fi utilizate ulterior in scopuri personale (comert ilicit, trafic de informatii).
Comunicatul precizeaza ca cea mai importanta evolutie negativa observata in Romania anului 2006 este reprezentata de inmultirea atacurilor de tip phishing asupra clientilor bancilor romanesti. Anul trecut, trei dintre cele mai mari cinci banci din Romania au fost cel putin o data victimele unor astfel de atacuri.
Specialistii BitDefender considera ca anul 2007 va aduce cu siguranta o inmultire a atacurilor prin e-mail, si a virusilor transmisi pe aceasta cale. Recentele mesaje referitoare la Saddam Hussein, la furtuna care a lovit Europa sau la moartea lui Putin, indica faptul ca stirile zilei vor deveni instrumente pentru tehnici de atac informatic. Practic, hackerii incearca sa atraga atentia utilizatorilor de e-mail pentru a-i determina sa deschida programele din atasament, permitand astfel accesul la calculatoare.
in 2007, mesajele de tip spam cu imagini atasate si fara text vor reprezenta peste 50% din totalul spam-ului mondial, mai ales in conditiile in care in acest moment, majoritatea solutiilor antispam nu ofera nici un fel de protectie impotriva acestui fenomen.
Pentru companii, vectorul principal de atac va fi reprezentat de vulnerabilitatile aplicatiilor de tip office. Acestea sunt exploatate si comercializate "underground" pentru crearea de atacuri informatice, special pentru anumite "victime".
De asemenea in acest an vor continua sa fie produse din ce in ce mai multe aplicatii informatice, gata infectate, caz in care hackerii pretind ca vor sa contribuie la securitatea utilizatorilor, in schimb ascund in codul aplicatiilor virusi sau spyware.
in 2006, cei mai raspanditi virusi au continuat sa fie cei cu trasmitere prin e-mail, primii zece fiind atat de periculosi incat au reprezentat 55% din totalul infectiilor descoperite de BitDefender.
BitDefender a lansat in urma cu trei luni a zecea generatie de solutii de securitate a datelor pentru calculatoare personale, "BitDefender 10".
Gama BitDefender este produsul de referinta al companiei Softwin, avand peste 41 de milioane de utilizatori in mai mult de 100 de tari. Procentul cel mai mare din vanzarile online pentru BitDefender il detin Statele Unite cu 51% din totalul vanzarilor, urmate de Germania (33%), Spania (5%) si Australia (4%).
Conform datelor publicate de companie, gama BitDefender a inregistrat in 2005 un volum de afaceri de peste 30 de milioane de dolari, iar in la jumatatea anului 2006 vanzarile au depasit 60 milioane dolari. Prognoza companiei pentru 2007 indica vanzari de 100 de milioane de dolari pentru acest segment. Produsele BitDefender reprezinta 95% din exportul de licente romanesti de software pe anul trecut.
Softwin va investi in urmatorii trei ani 100 de milioane de dolari pentru cresterea prezentei internationale a diviziei de antivirus BitDefender, au anuntat in oficialii companiei cu ocazia includerii soft-ului BitDefender in clasamentul celor mai bune 100 de produse high-tech din lume, ierarhie intocmita anul trecut de revista americana PC World.