Farsa condamnarii comunismului (II)

Mecanismele obiective ale seductiei si ale terorii, ale manipularii unor sentimente umane precum frica, lacomia, invidia, conformismul, ale mobilizarii instinctelor negative ale masei, precum si a instinctului fundamental de conservare al oricarui individ, nu au fost evidentiate ca atare. Nici cele ale managementului prin minciuna, criza, dezbinare, isterie, zvonistica. Ori cele foarte subtile si perverse ale inregimentarii, asocierii victimelor cu agresorii, compromiterii persoanelor si idealurilor, spalarii creierelor intru pervertirea sistemelor de valori, inducerii urii intre grupurile socio-profesionale. Nu au fost analizate bazele ideologice si efectele sociale ale hiper centralizarii si birocratizarii statului, ale super-reglementarii si ale militarizarii societatii, ale etatizarii mijloacelor de productie dar si mintilor si sufletelor. Nu au fost cercetate cauzele si urmarile stagnarii. Nu au fost stabilite originile si consecintele conducerii prin planul de stat obligatoriu, ale rasturnarii relatiei dintre cerere si productie, ale determinismului primitiv si voluntarismului absolut, ale exaltarii omului in abstract cumulat cu ignorarea lui in concret.
In schimb, referirea la intamplari precise cu caracter impopular ori susceptibile a soca sensibilitatea colectiva, a permis intocmirea unei liste de responsabili individuali (cei mai multi morti si, deci, incapabili sa se apere) cu scopul evident de a elimina din concursul politic actual pe toti cei care puteau fi socotiti urmasi ai criminalilor ori fosti colaboratori ai institutiilor create sau conduse de acestia. Lista mai include si persoane care au lucrat la daramarea comunismului (asa-zisa linie a doua a fostei nomenclaturi) sau persoane acuzate pentru atitudini de tip comunist (mai degraba neliberale) adoptate dupa prabusirea regimului in 1989. Printre victime sunt plasati adeptii extremei drepte. Opozitia fata de dictatura comunista nu ii scuza, deci, pe comunisti, dar scuza dictaturile de dreapta.
Asadar, descrierea unui trecut reprobabil concret este dirijata spre condamnarea concurentilor politici actuali in baza unei culpe generale, colective si implicite iar nu spre demontarea resorturilor ideologice si psiho-sociale ale unui comportament politic odios. Desigur, a condamna o ideologie este inadmisibil intrucat asta ar insemna sa condamni libertatea gandirii. Ceea ce trebuie interzis si sanctionat din perspectiva democratica este actiunea politica reala care constituie incalcare a drepturilor omului. Procesul comunismului trebuia, insa, ca, tocmai spre a preveni o asemenea actiune politica, sa demonstreze de ce si cum o idee aparent nobila si un proiect aparent uman, puse in practica potrivit retetei, conduc ineluctabil spre totalitarism, stagnare, saracie si injosirea persoanei umane. In lipsa unei atari analize se degaja inevitabil concluzia ca ideea ar fi fost buna si doar cei care au pus-o in aplicare au gresit fiind rai. De aceea, chipurile, nici marea masa a membrilor de partid (ca sa nu mai vorbim de colaborationistii fara de partid) nu are vreo vina, ci numai grupul conducator, verticala de partid si de stat, nomenklatura. Sa fie oare inocenta promovarea acestei teze?

---

Despre autor: