Liberalii sint in plin proces de rebranduire. Operatiunea - care se anunta a fi una spectaculoasa - este necesara pentru PNL. Insa, cel putin in egala masura, ea este si una riscanta.

Dupa congresul din prima parte a lunii ianuarie, liberalii si-au schimbat, in mod evident, strategia; in consecinta, s-a modificat atit discursul, cit si prezenta publica a acestora. Fara echivoc, metamorfoza din ultimele saptamini scoate in prim-plan un PNL mult mai agresiv. Radicalizarea acestui partid are resorturi interne si externe. Cu siguranta ca nu e o coincidenta faptul ca cele mai agresive voci liberale, Ludovic Orban si Crin Antonescu, sint plasate, de la ultimul congres liberal, „mai in fata", inclusiv in ierarhia partidului. La fel, e inevitabil ca un partid care se tot scurge sa incerce sa isi faca vocea mai vizibila si mai clara daca vrea sa aiba sanse de a opri declinul. Pe de alta parte, nealinierea la doleantele democratilor si ale liderului spiritual al acestora, Traian Basescu, a provocat Partidul Democrat sa impinga PNL-ul pe un culoar unde agresivitatea si radicalizarea par sa fie singurele optiuni rezonabile. Ca lucrurile stau asa o doveste si ultimul interviu al numarului unu liberal (pe hirtie, cel putin!), Calin Popescu Tariceanu, din ,,Jurnalul National’’. Nu stiu daca e cel mai tare interviu al premierului, dar cu siguranta ca este unul dintre cele mai pline de singe pe care le-a dat acesta in intreaga sa cariera politica. Intrebare: ar fi putut vorbi, acum, altfel domnul Tariceanu? Teoretic, da, insa daca presedintele PNL ar fi ales sa fie avocatul pacii si al reconcilierii in conditiile in care retorica electorala este acum singura cu trecere pe piata, nu e greu de ghicit ca faima de om politic moliu i s-ar fi consolidat iremediabil.

Schimbarea la fata a PNL este usor de explicat; din ratiuni care tin de cultura organizationala a partidului, ea este si perfect justificata. De aici incolo insa lucrurile se complica pentru aceasta formatiune politica. Penelistii pot sa fie bucurosi pentru ca, de citeva saptamini, glasul lor se aude mai transant, insa ar face bine sa isi tina in friu satisfactia. Ii asteapta vremuri grele pentru ca, asa cum o spune insusi Calin Popescu Tariceanu, au ales sa faca o „politica pragmatica" si sa aiba in fata „un evantai de optiuni". Spus din scurt: ca urmare a noii repozitionari, PNL-istii evolueaza pe un culoar care le consuma, pina aproape de anulare, pretinsa „substanta" liberala a atitudinii lor. Prin ceea ce face acum, PNL nu e cu mult diferit de PSD si se suprapune in destul de multe optiuni cu PRM si PC. Or, a sta alaturi de trei partide care s-au nascut din noroiul comunisto-securist si care probeaza des proaste obiceiuri si a vorbi precum vorbesc liderii lor este degradant si dizolvant pentru un partid care s-a impaunat in repetate rinduri ca e anticomunist, antisecurist si ca morala in politica este un principiu nenegociabil. „Pragmatismul" este o buna reteta pentru a face performanta in politica, dar este o strategie riscanta pentru un partid cum e PNL, care s-a jucat multa vreme cu idei inalte si cu principii care dau bine.

Asa incit daca liberalii nu vor avea inspiratia sa isi plaseze bine furia pe care o etaleaza acum cu aroganta, s-ar putea trezi in situatia de a fi agenti electorali in regim de voluntariat nu numai pentru PD (asa cum sint de vreo doi ani incoace), ci si pentru PSD. Ceea ce inseamna ca, pentru identitatea liberala (inca puternic clamata, dar foarte ascunsa, in fapt), asumarea faptului ca „PSD este raul cel mai mic" este de-a dreptul sinucigasa. Mai exact: foarte pragmatica, dar sinucigasa. Pe de alta parte, oricare va fi turnura pe care o vor lua lucrurile in viitorul imediat, un fapt este greu de negat: PNL si-a depus cea mai serioasa candidatura pentru a cistiga pozitia de „loser" suprem al acestui ciclu electoral.