Liderul PIN Lavinia Sandru a declarat ca SIE pregateste un dosar prin care se sugereaza o legatura intre premierul Tariceanu si un serviciu secret rusesc. Vicepresedintele PIN a solicitat deja presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, sa faca demersuri pentru a clarifica situatia. "Surse bine informate din mediul de presa si mediul politic mi-au relatat ca se pregateste aparitia publica a unui dosar intocmit de serviciile secrete, probabil SIE, prin care se urmareste sugerarea unei legaturi intre premierul Calin Popescu Tariceanu si un serviciu secret rusesc", a aratat Sandru, citata de Mediafax. "Informatia este foarte importanta in contextul luptei dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, serviciile secrete fiind subordonate presedintelui. Cel putin de doua ori in ultima vreme a fost evidenta ostilitatea serviciilor secrete fata de premier: in cazul ministrilor ascultati, cand informatia a fost livrata doar lui Basescu si in cazul celor doi romani arestati in Irak, cand SIE si MAE nu l-au informat si pe premier", a mai declarat Sandru. Deputatul a subliniat ca l-a informat pe presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, solicitandu-i sa faca lumina in acest caz. "I-am solicitat deja presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, sa faca demersurile necesare astfel incat informatia sa fie confirmata sau infirmata in contextul audierii in Parlament a sefilor serviciilor secrete. De asemenea, este de datoria unui parlamentar sa expuna public posibilele manipulari care se fac in contextul jocului pentru putere si pot afecta persoane importante din statul roman", a conchis liderul PIN. Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu (PNL), a declarat ieri ca a primit sesizarea deputatului Lavinia Sandru privind dosarul pe care serviciile secrete l-ar pregati premierului Tariceanu, sesizare pe care o va supune atentiei comisiilor de specialitate din Parlament. "Am primit o sesizare din partea doamnei deputat Lavinia Sandru. O voi trimite comisiilor de specialitate, pentru controlul SRI si SIE, solicitandu-le sa discute aceasta chestiune cu directorii serviciilor si sa le ceara in mod direct informatii legate de existenta sau inexistenta vreunei cercetari asupra primului-ministru", a spus Olteanu. (V.D.)