Asa cum era de anticipat, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, nu a reusit sa-i convinga pe comisarii europeni in privinta primei taxe de inmatriculare. Aceasta desi, intors la Bucuresti, a lasat sa se inteleaga contrariul. Realitatea este insa alta. Nu instituirea unei taxe i-a deranjat pe oficialii europeni, politica fiscala fiind un atribut de suveranitate al oricarei tari comunitare, ci caracterul ei discriminatoriu. Un lucru pe care Finantele il cunosteau inca din faza de proiect a acestei taxe. Atunci s-a neglijat, cu buna stiinta, principiul universalitatii taxarii. Asa cum se aplica el in prezent, a€śbirula€ť este a€śmuma pentru unii, ciuma pentru altiia€ť. Intr-adevar este ilogic sa taxezi pe cineva care importa o masina second-hand, in timp ce altcineva care cumpara acelasi tip de masina, dar inmatriculata in Romania, nu are nicio obligatie fiscala. Or, acest aspect nu are nicio legatura cu ecologia la care am tot facut referire in articolele anterioare.
Nu mai am de gand sa mai vorbesc despre principiile incalcate prin aceasta taxa. Ne-am repeta inutil, mai ales intr-un moment in care ministrul Vladescu anunta posibilitatea transformarii taxei intr-un impozit anual aplicabil tuturor posesorilor de autovehicule. Altceva este mult mai interesant, si anume perturbarea pietei auto din Romania, iar aici Ministerul Finantelor are ponderea majora din piata. Nu vreau sa fac speculatii cu privire la interesele care s-au manifestat in aceasta chestiune. Ar fi un demers inutil, intrucat trebuie sa ne obisnuim ca activitatea de lobby este cat se poate de fireasca intr-o societate asezata. Este si normal ca importatorii si producatorii sa sustina taxarea autovehiculelor second-hand. Aceasta este menirea lor, sa-si protejeze afacerile. Tot firesc este protestul importatorilor de masini la mana a doua. Aceeasi explicatie. Insa si in acest caz, prin inconsecventa, Ministerul Finantelor a reusit nefericita performanta de a strica planurile ambelor tabere. Nerespectarea universalitatii fiscale s-a indreptat cu efect de bumerang impotriva tuturor. Este simplu. Importatorii si producatorii de autovehicule au luat Codul Fiscal ca pe o constanta. Ei erau convinsi ca politica fiscala, odata adoptata, nu va mai suporta modificari pe intregul an fiscal. Asa ca si-au intocmit un plan de afaceri. Au programat investitii care au si fost bugetate. Producatorii, printre care si cei de la Pitesti, au bugetat cresterea productiei si intrarea in forta pe piata romaneasca. Pentru ei politica taxei de prima inmatriculare se potrivea ca o manusa. Nu intamplator, in acest an, firme-mama si-au facut baza la Bucuresti. Aici vorbim despre bani, despre profit, notiuni care nu sunt subiect de glume pentru marile concerne. Si ce afla ei acum? Afla ca lucrurile nu mai sunt atat de clare si ca de fapt incercam sa schimbam regulile jocului din mers. Dincolo de faptul ca reprezinta o lipsa de seriozitate, aceste balbe provoaca pagube. Citeam intr-un cotidian central ca cei de la Dacia Renault sunt nevoiti sa modifice planul investitional si iau in calcul disponibilizari de personal deoarece piata s-a modificat prin interventia haotica a statului.
Tot de aici s-a nascut si conflictul de la Dacia intre administratie si sindicate. Sindicatele ameninta cu greva intrucat administratia este in imposibilitate sa mareasca salariile asa cum a anticipat pentru acest an. Si importatorii sunt in aceeasi situatie. Toate planurile sunt date peste cap.
De cealalta parte, a importatorilor de second-hand, jalea este si mai mare. Sunt pierderi care nu pot fi recuperate. Ei stau cu a€śmarfaa€ť pe stoc, piata fiind, in prezent, blocata.
Mai mult, ei contabilizeaza pierderile investitionale rezultate din achizitia de terenuri pe care erau proiectate a fi construite parcurile auto. Sunt terenuri, in marea lor majoritate, pe care au dat un pret mare, pentru locatie la drumurile nationale, dar care nu pot fi valorificate pe imobiliar pentru ca sunt improprii constructiilor.
Iata pagubele colaterale ale unei politici fiscale neclare. Iata ca o simpla taxa, neinspirat impusa, are valentele pietrei aruncate in apa de catre un personaj, nu vrem sa jignim, dupa care trebuie sa sara zece sa o scoata. Dar nu mira, deoarece se dovedeste a fi o practica impamantenita. O politica ambigua care aduce pierderi pe toate planurile.